20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăLifestyleO femeie a murit după ce compania de electricitate a oprit curentul

O femeie a murit după ce compania de electricitate a oprit curentul

Ea a murit la câteva ore după ce compania de electricitate i-a tăiat curentul, a povestit Desiree Washington pentru New York Post. Familia îndurerată a povestit că aparatul s-a oprit la 10 dimineața, iar femeia s-a zbătut între viață și moarte până la orele 16. “A suferit și a murit în fața noastră”, a povestit nepoata Lindei.

Compania de electricitate a făcut publică o declarație prin care spunea că motivul pentru care i-a fost oprit curentul femeii este acela că nu își plătise facturile. Ei susțin că din ianuarie și până în prezent au încercat în mai multe rânduri să își recupereze banii și că o anunțaseră pe femeie în legătură cu datoria.

Familia bătranei spune, însă, că un apropiat al femeii achitase o parte din banii datorați cu două zile înainte de teribilul eveniment.

Compania de electricitate a mai susținut că nu fuseseră anuntați în legatură cu nevoile medicale ale femeii și că nu se știa faptul că era dependentă de un aparat cu oxigen. Fiica Lindei a declarat însă că nu este adevarat și că ei fuseseră anunțați de acest lucru încă din 2016.

“Nu am fi deconectat niciodată serviciile de elctricitate dacă am fi fost informați despre starea femeii”, au mai transmis cei de la compania de electricitate.

O anchetă a fost deschisă pentru a se afla exact circumstanțele în care s-a produs evenimentul și cine se face vinovat de tragedie.

Cele mai citite

Hezbollah anunță că a bombardat nordul Israelului

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat că a vizat intens ţinte militare în nordul Israelului şi, pentru prima dată, o bază militară de lângă...

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...

Importurile de gaze au crescut cu 34,5%, în primul trimestru din 2024

România a importat, în primele trei luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 323 tone echivalent petrol (tep), cu 34,5% mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă