”Camelicious”, un produs realizat de Emirates Industry for Camel Milk and Products, a fost prezentat cu ocazia evenimentului Gulfood 2018, un salon internaţional de alimente şi băuturi care se desfăşoară în perioada 18 -22 februarie la Dubai.
Acest tip de lapte, recomandat copiilor cu vârste de între 1 şi 3 ani, este destinat în principal bebeluşilor care au intoleranţă la laptele de vacă. Spre deosebire de laptele de vacă, cel de cămilă nu produce alergii proteice şi este bogat în insulină.
Laptele de cămilă este la fel de hrănitor ca laptele uman, având o compoziţie chimică asemănătoare cu acesta, spun specialiştii. În plus, laptele de cămilă are un conţinut ridicat de vitamina C.
Aşa se explică rezistenţa fizică a beduinilor care călătoreau zile în şir prin deşert, fără să consume legume şi fructe, bogate în vitamine şi în minerale. În schimb, ei îşi procurau proteinele din laptele de cămilă.
În ultimii ani, laptele şi carnea de cămilă au dobândit popularitate în ţările din Golf, prin dezvoltarea unor produse precum carpaccio, hamburgeri şi acum laptele praf pentru bebeluşi.
Compania a calificat produsul drept „primul lapte instant din lume pe bază de lapte de cămilă”.
„Laptele de cămilă face parte integrantă din cultura arabă şi islamică în general şi din patrimoniul Emiratelor Arabe Unite în particular”, a declarat Said Juma ben Subaih, director general al Emirates Industry for Camel Milk and Products.