3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăScandal la RAR. Poliția face percheziții

Scandal la RAR. Poliția face percheziții

Printre instituțiile vizate de ofițerii DGA se numără Registrul Auto Român Mureş şi Serviciul Paşapoarte Mureş.

În acest dosar în care se investighează fapte de corupţie care ar fi fost comise de un agent de poliţie şi de funcţionari RAR.

Percheziţiile de joi au loc în Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Bucureşti.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în cursul acestui an, un cetăţean din Mureş a pretins şi primit în mod repetat sume de bani de la diferite persoane în scopul facilitării omologării individuale şi emiterii cărţii de identitate a vehiculelor în regim de urgenţă, fără programare, pentru autovehicule rulate de proveninţă străină, aflate la prima înmatriculare în România. Activitatea infracţională a fost realizată cu sprijinul unor funcţionari din cadrul RAR Mureş”, precizează comunicatul DGA.

Potrivit acestui comunicat, „cetăţeanul a beneficiat de sprijin din partea unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş. Acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a eliberat unor persoane din anturajul său documente de identitate, în schimbul unor foloase materiale, fără programare, în regim de urgenţă şi fără a achitarea taxelor aferente eliberării în regim de urgenţă”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă