2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPsihiatrii au decis: Magdalena Șerban poate răspunde penal pentru crima de la...

Psihiatrii au decis: Magdalena Șerban poate răspunde penal pentru crima de la metrou

În urma unei expertize care a durat câteva săptămâni, concluziile raportului Institutului Naţional de Medicină Legală arată că Magdalena Şerban poate răspunde penal pentru faptele sale, au precizat pentru Mediafax surse judiciare.

În prezent, Magdalena Şerban, femeia acuzată că ar fi ucis, în luna decembrie 2017, o tânără, împingând-o în faţa metroului, încercând, fără succes, să facă înainte acelaşi lucru cu o altă fată, se află în stare de arest preventiv, la Spitalul Penitenciar Jilava.

La scurt timp după încarcerare, în luna decembrie a anului trecut, Magdalena Şerban ar fi ameninţat cu moartea două angajate ale Spitalului Penitenciar Jilava.

„E vorba de ameninţare. Ea era în cameră. În data de 18 decembrie, persoana privată de libertate în vârstă de 36 de ani, arestată preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, fără un motiv anume, a adresat injurii şi ameninţări cu moartea asupra două agente supraveghetor de pe secţia de deţinere. Conform dispoziţiilor legale, s-a procedat la anunţarea conducerii unităţii, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe Tribunalul Ilfov pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, conform art 275 Cod Penal. E vorba de mijloace de comunicare directă”, a declarat Denisa Ene, reprezentant al Penitenciarului Jilava.

Cele mai citite

Tragedie pentru Endrick! Un membru al familiei, ucis într-un atac armat în Brazilia

Atacantul brazilian Endrick, jucător al echipei Real Madrid, trece printr-un moment dificil după ce o rudă a sa ar fi fost împușcată mortal în...

Convins de Șucu! Rapid își întărește echipa medicală cu un fost specialist de la Espanyol

Rapid București l-a angajat pe Misael Rivas Lopez, fost medic al echipelor Espanyol și Almeria, pentru a contribui la performanțele echipei în 2025. Specialistul mexican,...

Baia Mare: Un șofer cu o alcoolemie de aproape unu la mie în aerul expirat a fost urmărit și oprit de Poliția rutieră în...

Un şofer aflat în stare de ebrietate a fost oprit, sâmbătă, după o urmărire în trafic. Bărbatul, care conducea pe o stradă din municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă