2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLucian Onea: "Este posibil să fie vocea mea"

Lucian Onea: „Este posibil să fie vocea mea”

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a făcut în cadrul unei conferinţe de presă, declaraţia momentului în scandalul iscat după dezvăluirile fostului deputat Vlad Cosma. Deşi susţine că procurorii nu au falsificat probe şi că totul este doar un şantaj al familiei Cosma la adresa lui şi a celorlalţi procurori din Ploieşti, Onea nu infirmă autenticitatea înregistrărilor care îl incriminează şi nu exclude posibilitatea ca vocea să fie chiar a lui.

„Posibil să fie vocea mea. Sunt înregistrări prezentate în mod trunchiat. O să se facă verificări şi vedem dacă sunt sau nu probleme. Noi am solicitat chiar astăzi să se facă verificări de către Inspecţia Judiciară, pentru că reputaţia noastră este în joc.”, a declarat Lucian Onea în conferinţa de presă.

Lucian Onea a negat vehement şi acuzaţiile potrivit cărora i-ar fi cerut fostului deputat Cosma să modifice unele documente şi susţine că totul este doar o metodă prin care fostul politician încearcă să influenţeze justiţia.

„În dosarele noastre, probele sunt depuse de inculpaţi sau alte părţi. Pot să vă spun că acel înscris ologaf şi acele tabele au fost depuse la dosar de inculpatul Vlad Cosma. Tot ce s-a prezentat e o variantă denaturată, personală, făcută de Vlad Cosma, care speră ca până la termenul din 19 februarie să influenţeze.”, a completat Onea.

Fostul deputat PSD Vlad Cosma a dezvăluit într-o serie de înregistrări prezentate la Antena 3,cum șefii DNA Ploiești, în frunte cu procurorul-șef Onea Lucian și cu celebrul procuror Negulescu fabricau dosare împotriva lui Victor Ponta, Sebastian Ghiță și a familiei Cosma.

„Din acest grup organizat fac parte Onea Lucian, procuror şef al DNA, Deaconu Giruela, printre altele şi naşa dnului Onea, celebrul procuror suspendat Negulescu, cât şi poliţiştii judiciari Mihai Iordache şi Florea Gabriel. Scopul lor era să inventeze dosare, pe baza probelor fabricate. În acest mod a fost promovat Negulescu, zis Portocală împreună cu procurorul Onea fabrica probe pentru dosarul care îl viza pe premierul Ponta.”, spunea Vlad Cosma într-una din înregistrări.

Cele mai citite

Republica Moldova ar putea îngheța de frig. Gazprom anunță că suspendă exporturile de gaze de la 1 ianuarie 2025

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT,...

Baia Mare: Un șofer cu o alcoolemie de aproape unu la mie în aerul expirat a fost urmărit și oprit de Poliția rutieră în...

Un şofer aflat în stare de ebrietate a fost oprit, sâmbătă, după o urmărire în trafic. Bărbatul, care conducea pe o stradă din municipiul...

Florinel Coman ar putea deveni coleg cu Dani Carvajal la Al-Gharafa!

Florinel Coman, transferat recent la Al-Gharafa, ar putea să-l aibă ca viitor coleg pe Dani Carvajal, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă