1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLucian Duță și Cristian Bușoi, livrați la pachet procurorilor anticorupție

Lucian Duță și Cristian Bușoi, livrați la pachet procurorilor anticorupție

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat săptămâna trecută că au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de celebrul doctor Irinel Popescu, la data faptelor președinte al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (C.N.A.S.), medicul fiind acuzat de luare de mită.  

Potrivit DNA Irinel Popescu a depus la o unitate bancară cauțiunea în valoare de 150.000 de euro, consemnată pe numele său la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.

Dosarul în care Popescu a fost pus sub control judiciar era început din 2016 iar doctorul este acuzat că în perioada 2007-2009, în calitate de președinte al C.N.A.S., a solicitat reprezentanților a două firme de software să încheie contracte de asistență juridică și de prestări servicii cu două firme, în valoare totală de 170.000 euro.

Foloasele menționate mai sus au fost solicitate de doctor pentru încheierea a două acte adiționale la un contract încheiat între C.N.A.S. și una dintre firmele de software, mai exact HP România.

În dosarul amintit mai este urmărit un fost șef al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate și anume Vasile Ciurchea.

Surse judiciare au declarat pentru ”România liberă” însă că dosarul respectiv este însă mult mai spectaculos din perspectiva numelor implicate, cauza fiind construită pe denunțul fostului șef al HP România, Radu Enache. Denunțul acestuia a fost susținut de Irina Socol de la Siveco România.

Conform surselor noastre, denunțul lui Enache a mai vizat și alte două nume celebre care au fost la conducerea Casei Naționale de Sănătate, este vorba despre Lucian Duță și Cristian Bușoi. 

”În anul 2013 HP a semnat cu CNAS un proiect de mentenanță pentru aplicația ePrescription. Am fost informați de doamna Irina Socol că președintele Cristian Bușoi solicită o sumă de bani (câteva zeci de mii de euro). Inițial am refuzat cererea, dar la solicitarea lui Bușoi adresată doamnei Socol, am participat la o întâlnire cu acesta și Irina Socol. În cadrul întâlnirii a cerut explicit banii menționați. Nu cunosc dacă Siveco a transferat banii în contul lui Bușoi”, a declarat la DNA fostul șef HP România, Radu Enache.

Interesant este că nu este singurul dosar de la DNA în care numele lui Cristian Bușoi este pronunțat explicit, acesta mai apărând chiar într-o cauză recentă a DNA instrumentată de procurorul Florentina Mirică în care au fost arestați șefi de la Casa de Sănătate pentru afacerea cu îngrijirile medicale la domiciliu.

 

Duță ar fi cerut pentru a obține sprijin de la Băsescu

 

Mult mai spectaculoasă este partea de denunț a lui Radu Enache care îl vizează pe Lucian Duță, fost șef al Casei Naționale de Sănătate susținut să ajungă la vârful instituției de regimul PDL apropiat de Traian Băsescu. Mai concret, Enache spune cu subiect și predicat că Lucian Duță i-a cerut bani pentru a obține sprijin politic de la Traian Băsescu.

”În cadrul discuțiilor purtate cu Lucian Duță privind trecerea de la soluția distribuită la cea centralizată acesta a pus problema ”necesității obținerii unui sprijin politic„ pentru modernizarea soluției SIUI. A făcut referiri directe la președintele Traian Băsescu. A solicitat explicit ”sponsorizarea” cu sume de bani pentru obținerea acestui ”sprijin politic”. Au existat mai multe discuții în care domnul Lucian Duță a solicitat aceste sponsorizări”, a declarat Radu Enache la DNA.

Fostul președinte al HP România a spus că prima discuție dintre Duță și el pe acest subiect a fost acasă la fostul președinte al CNAS, vis-a-vis de Biblioteca Națională. La această discuție Enache spune că nu își amintește dacă Duță i-a precizat exact cuantumul sumei solicitate.

”Eu i-am spus că voi acționa în acest sens, gândidu-mă că voi discuta cu doamna Socol pentru a găsi soluții pentru a face rost de bani. Precizez că la acel moment, având în vedere necesitatea modernizării soluției tehnice SIUI eu am fost mulțumit că domnul Duță vrea să sprijine acest proiect”, a spus la DNA Radu Enache.

Acesta a spus că după prima întâlnire cu Duță a luat legătura cu Irina Socol de la Siveco căreia i-a transmis solicitarea președintelui de atunci al Casei Naționale de Sănătate. Enache spune că s-ar fi sfătuit pe cuantumul sumei cu Socol și ar fi ajuns la concluzia că suma suficientă ar fi fost de 100.000 de euro.

Într-un final, Radu Enache a spus că banii ar fi circulat pe traseul Cezar Golumbeanu de la Novensys – un offshore controlat chiar de Enache iar din acest vehicul banii au fost transferați către un alt offshore care i-a fost indicat lui Enache de către Lucian Duță.

Lucian Duță mai are două dosare instrumentate de procurorii anticorupție. În primul este acuzat de abuz în serviciu în favoarea celor de la Siveco iar în al doilea este acuzat că a primit o șpagă imensă de 8,6 milioane de euro pentru diferite proiecte ale Casei de Sănătate.

 http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8108

 

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă