6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIonel Arsene, președintele CJ Neamț, a fost trimis în judecată, în arest...

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, a fost trimis în judecată, în arest preventiv

Ionel Arsene este judecat într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Procurorii DNA din Serviciul Teritorial Bacău „au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ionel Arsene, la data faptelor deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de trafic de influenţă”, menționează comunicatul DNA.

Rechizitoriul trimis judecătorilor menționează că, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală.

„Banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari”, precizează comunicatul de joi al DNA.

Anchetatorii mai relatează că, la data de 31 iulie 2015, deputatul Arsene ar fi pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.

„În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel şi-a exercitat influenţa asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării, de către ANAR, a sumei anterior menţionate, demersuri rămase însă fără rezultat”, menţionează sursa citată.

DNA precizează că în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ce aparţin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Românii își schimbă obiceiurile culturale: preferă festivalurile și obiectivele turistice, arată noul barometru de consum

Cel mai recent Barometru de Consum Cultural relevă o schimbare semnificativă în obiceiurile culturale ale românilor în 2023, aceștia preferând experiențele culturale în aer...

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă