Întrebat dacă s-a aflat cine este în spatele reţelei din dosarul „Black Cube”, Daniel Horodniceanu a răspuns: „Atâta timp cât nu vom avea colaborarea unui anume inculpat din dosar, lucrurile se vor opri în acel inculpat. (…) Ştiţi foarte bine, mă refer la inculpatul Daniel Dragomir. (…) Probabil se va da o soluţie legală, poate fi rechizitoriu, poate fi netrimiterea în judecată, cred că la momentul acesta 90% dintre probatorii sunt încheiate”.
Totodată, Horodniceanu a precizat că infracţiunile de care sunt suspectate persoanele cercetate în acest caz, atât cele cu care s-a făcut acord de recunoaştere a vinovăţiei, cât şi celelalte care fac subiectul acestui dosar, la acest moment, nu sunt susceptibile de a avea părţi vătămate, fiind infracţiuni pentru care urmărirea penală se exercită din oficiu.
Daniel Dragomir, sub urmărire
Procurorii l-au pus sub urmărire penală pe fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, care a ocupat funcţia de şef grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism din cadrul SRI. În anul 2015, el a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziţii de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv (Israel), cât şi în Londra (Marea Britanie), împreună cu mai mulţi angajaţi ai firmei, printre care şi cei doi inculpaţi, Weiner Ron şi Geclowicz David, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii mai multor infracţiuni, respectiv infracţiuni de hărţuire şi infracţiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter ameninţător şi hărţuitor, producătoare de temeri, precum şi atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credenţialelor de acces şi, ulterior, compromiterii de conturi de poştă electronică, activităţi urmate de violarea secretului corespondenţei, copierea şi transferul fără drept al conţinutului acestora”, susţineau procurorii DIICOT, relatează Agerpres.