Gigi Becali pare să fie foarte liniștit când vine vorba de problemele pe care le au, acum, verii săi, Victor și Giovani. Mai mult decât atât, el este încrezător că îi va revedea repede.
”Ce să zic? O să iasă repede. Victor o să facă o lună de închisoare, apoi liberare condiționată. A făcut fracția de două treimi din pedeapsă. Giovani, o lună, o lună și jumate, apoi, la fel. O să iasă” a spus Becali pentru spynews.ro.
Victor Becali a primit o condamnare de cinci ani şi opt luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că i-a dat mită judecătoarei Geanina Terceanu ca să scape de pedeapsă în Dosarul Transferurilor.
S-a dezlănţuit după condamnarea verilor săi în dosarul Mită pentru judecătoare. patronul Stelei s-a enervat din cauza deciziei judecătorilor şi a spus că se aştepta la o asemenea decizie. Mai mult, Becali a anunţat că cei doi vor face doar 2-3 luni de puşcărie şi apoi vor fi eliberaţi.
În schimb, Becali s-a dezlănuit la adresa judecătoarei Geanina Terceanu, cea care a fost condamnată la rândul ei în acest dosar. „Dacă judecătorii erau de treabă, pe lege şi pe buna credinţă nu trebuia să îi mai condamne. Victor a trecut fracţia. Trebuia să îl lase pe om liber. Ce câştigă statul că îl mai ţine 2-3 în puşcărie. A făcut şi Giovani fracţia. Erau pregătiţi. Le-am zis sa treaca acum bine peste asta. Aveau bagajele făcute. Acum la Înalta Curte sunt oameni cu demnitate. I-a dat şapte ani lui Terceanu ca să se înveţe minte”, a spus Becali care a dezvăluit unde au fost prinşi verii săi.
„După carantină vor cere eliberare condiţionată. În două luni vor fi acasă. Giovanni era plecat la Constanţa. S-a prezentat la prima secţie. Nu ştiu. depinde unde l-a apucat. Victor s-a prezentat la Rahova. Nu mai e aşa palpitant. Puşcăria s-a făcut”, a mai spus Becali.
La rândul său, Geanina Terceanu a fost condamnată la șapte ani de închisoare.
Ioan Becali a fost condamnat definitiv marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la șapte ani şi patru luni închisoare.
Cristian Borcea a fost achitat de magistraţi.