4.7 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInternaționalTrump: "NATO trebuie "să plătească" arierate SUA"

Trump: „NATO trebuie „să plătească” arierate SUA”

Preşedintele american, Donald Trump, a acuzat marţi unele ţări din NATO că sunt deficiente de mai mulţi ani în cheltuielile lor militare şi a sugerat ca aceste ţări „să plătească” arierate Statelor Unite, transmite AFP.

„Numeroase ţări din NATO, pe care suntem aşteptaţi să le apărăm, nu numai că nu-şi respectă angajamentul de 2% (care este scăzut), dar de mai mulţi ani sunt deficiente în plăţile lor pe care nu le efectuează. Vor rambursa Statele Unite?”, a scris pe Twitter Donald Trump care le cere constant europenilor să-şi majoreze cheltuielile militare pentru respectarea angajamentului de a le creşte la nivelul de 2% din PIB în 2024.

Donald Trump a scris acest mesaj de la bordul avionului prezidenţial Air Force One în timp ce se îndrepta spre summitul NATO organizat miercuri şi joi la Bruxelles.

Cei 29 de membri ai NATO s-au angajat să aloce 2% din PIB pentru cheltuielile lor de apărare în 2024.

Până în prezent, patru au ajuns la acest nivel – Grecia, Estonia, Marea Britanie şi Statele Unite -, iar alte patru – Lituania, Letonia, Polonia şi România – vor ajunge la sfârşitul anului, a afirmat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Acest dezechilibru îl nemulţumeşte pe Donald Trump care consideră anormal ca Germania, prima economie europeană, să aloce numai 1,24% din PIB pentru apărare.

Preşedintele american a avertizat că summitul transatlantic organizat miercuri şi joi la Bruxelles riscă să fie tensionat. Liderul administraţiei de la Washington a spus chiar că întrevederea sa cu Vladimir Putin, la 16 iulie, la Helsinki, ar putea fi mai uşoară decât reuniunea NATO

Cele mai citite

Bitcoin depășește pragul de 90.000 de dolari, susținut de optimismul pieței sub viitoarea administrație Trump

Miercuri, Bitcoin a atins un nou record, depășind valoarea de 90.000 de dolari și urcând până la 91.700 de dolari, creșterea criptomonedei fiind impulsionată...

Pete Hegseth, gazda Fox News, numit Secretar al Apărării de către Donald Trump

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, l-a desemnat pe Pete Hegseth, un comentator conservator de la Fox News, autor și veteran de război,...

Credit rapid online vs. credit bancar tradițional: care este mai avantajos?

În lumea dinamică de astăzi, în care timpul este o resursă prețioasă, găsirea unei soluții financiare eficiente devine o prioritate. Atunci când ai nevoie...
Ultima oră
Pe aceeași temă