7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInternaționalTrei jurnaliști ruși care investigau firma de ­mercenari „Wagner“, uciși într-o ambuscadă

Trei jurnaliști ruși care investigau firma de ­mercenari „Wagner“, uciși într-o ambuscadă

Regizorul Aleksandr Rastorguev, critic acerb al lui Vladimir Putin, operatorul Kirill Radchenko şi reporterul Orhan Dzhemal au fost ucişi în Republica Centrafricană, unde filmau un documentar ­despre mercenarii ruşi care activează în acea ţară, un proiect susținut de Investigations Management Centre (IMC).

IMC este un proiect jurnalistic inițiat de Mihail Hodorkovski, un fost mogul în domeniul petrolului, „fabricat“ de Kremlin, dar care a vrut să iasă din schema KGB, alegându-se cu o condamnare la închisoare. Acum, Hodorkovski trăiește în exil și finanțează IMC, ca mijloc de luptă împotriva practicilor corupte ale Kremlinului.

Compania de mercenari ruși „Wagner“ a fost înființată de Evgheni Prigozin, un apropiat al lui Vladimir Putin, și desfășoară operaţiuni militare clandestine în Siria şi în estul Ucrainei. În Republica Centrafricană, Rusia a primit acordul, în decembrie anul trecut, să înarmeze și să antreneze armata prezidențială, iar prezența mercenarilor de la „Wagner“ stârnește suspiciuni.

Cei trei jurnaliști se aflau în Republica Centrafricană de la 25 iulie. Conform primarului localităţii Sibut, Henri Depele, unde au fost găsiți, se pare că jurnaliștii au fost prinși într-o ambuscadă și uciși în mașina cu care se deplasau. Localitatea Sibut este situată la 188 km nord de capitala Bangui, unde se cazaseră.

Ministerul rus de Externe a confirmat decesele celor trei persoane. Purtătoarea de cuvânt a Ministe­rului de Externe, Maria ­Zaharova, a declarat că nici cei trei jurnaliști, nici instituția pentru care lucrează nu au anunțat autoritățile ruse că se deplasează în Republica Centrafricană, unde climatul politic nu e sigur.

„S-au declarat turiști“, a precizat Zaharova. „Identificarea lor a fost dificilă, pentru că nici nu purtau pașapoartele la ei“, a mai adăugat aceasta.

Printre documentarele ­realizate de Aleksandr Rastorguev se numără „Srok / The Term“, o cronică a mişcării de opoziţie din Rusia.

Moartea celor trei se adaugă decesului jurnalistului Maksim Borodin, care a căzut în aprilie de pe balconul apartamentului său, aflat la etajul 5, într-un bloc din Ekaterinburg. Și Borodin investiga activitățile mercenarilor de la „Wagner“ în Siria și Ucraina.

Mai mulți jurnaliști care se ocupă de acest subiect au declarat că au fost amenințați de către ­serviciul secret rusesc FSB.

Adina Mutar
Adina Mutar
pseudonim
Cele mai citite

Ronaldinho vine în România! Legenda fotbalului, prezent la Sports Festival 2025

Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho Gaucho va fi prezent la ediția din 2025 a Sports Festival, organizată la Cluj-Napoca, au anunțat joi organizatorii. Evenimentul...

13 echipe calificate și 4 eliminate deja din Champions League! Situații neașteptate înainte de ultimele etape

În urma meciurilor disputate miercuri seara în UEFA Champions League, situația începe să se clarifice în privința echipelor care vor avansa în faza eliminatorie....

Pregătiri pentru Sărbători în Domeniul HoReCa: Dotări Esențiale pentru Confortul Clienților

Pe măsură ce sărbătorile se apropie, domeniul HoReCa trebuie să fie pregătit să ofere o experiență de neuitat oaspeților săi. Dotările de calitate nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă