4.7 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInternaționalSUA trimit avioane-cisternă Boeing KC-46 în Israel, pentru a facilita atacarea Iranului

SUA trimit avioane-cisternă Boeing KC-46 în Israel, pentru a facilita atacarea Iranului

 Planul prevede întărirea bazelor americane din Israel și echiparea armatei israeliene cu echipament militar capabil să contracareze un atac cu rachete al Iranului.

Forțele aeriene israeliene vor primi un număr mare de avioane-cisternă Boeing KC-46, care permit alimentarea cu combustibil în aer, oferind astfel mai multă flexibilitate flotei de război.

Acest tip de avioane fusese refuzat Israelului de către Administrația Obama, tocmai pentru a evita atacurile asupra facilităților nucleare iraniene, obiective principale ale statului evreu.

Aprobarea extinderii cooperării militare de către Donald Trump vine după întâlnirea pe care președintele american a avut-o cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în care șeful Alianței a precizat că nu va interveni pentru apărarea Israelului dacă această țară va fi ținta atacurilor iraniene.

 

Franța, Germania, Marea Britanie cer excludere de la sancțiuni

Pe de altă parte, Franța, Germania și Marea Britanie au cerut SUA ca firmele provenite din aceste țări să fie excluse din lista sancțiunilor în cazul colaborării cu Iranul. Cele trei țări semnatare ale acordului nuclear din 2015 și-au anunțat decizia de a rămâne în tratat după retragerea SUA.

Miniștrii de Externe și de Finanțe germani, francezi și britanici au semnat o scrisoare comună adresată Administrației Trump prin care cereau excluderea de pe lista sancțiunilor a firmelor din țările lor ce colaborează cu Iranul în domeniul farmaceutic, al sănătății, energiei, aviației civile, infrastructurii, băncilor și construcției de drumuri.

„O retragere a Iranului din acordul nuclear va duce la destabilizarea unei regiuni pentru care noi conflicte ar fi dezastruoase”, se arată în scrisoarea comună, adresată Secretariatului de Stat și Secretariatului Trezoreriei SUA.

Trezoreria americană a emis un comunicat prin care avertizează guvernele și companiile private să evite afacerile cu Iranul, altfel vor fi și acestea subiect al sancțiunilor ce vor intra în vigoare din luna august.

Firme importante europene, printre care Peugeot, și-au anunțat suspendarea activităților din Iran.

 

Salvarea acordului nuclear, incertă

Și totuși, ministrul de Externe francez, Jean-Yves Le Drian, a atras atenția Iranului că majorarea capacității de îmbogățire a uraniului, dacă acordul internaţional privind programul nuclear iranian eşuează, riscă să ajungă aproape de „linia roşie’”. 

„Întotdeauna este periculos să te joci cu linia roşie”, a declarat Le Drian, precizând însă că planurile de salvare a acordului, încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri ale lumii (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa, Germania), rămân intacte.

Declaraţia şefului diplomaţiei franceze survine la o zi după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut apel la Franţa să-şi îndrepte atenţia către abordarea problemei privind „agresiunea Iranului în regiune”, spunând că nu mai are nevoie să convingă Parisul să se retragă din acord, care oricum va fi distrus de presiunea economică.

Premierul israelian a făcut un turneu prin Franța, Germania și Marea Britanie pentru a prezenta dovezi că Iranul nu renunță la programul nuclear militar.

 

Adina Mutar
Adina Mutar
pseudonim
Cele mai citite

Un fost angajat al CIA, acuzat de scurgere de informații clasificate privind planurile de atac ale Israelului asupra Iranului

Asif W. Rahman, un fost angajat al CIA, a fost arestat sub acuzația de scurgere de informații clasificate privind planurile de atac ale Israelului...

Alexandru Mățan își încheie aventura la Columbus Crew și devine liber de contract în ianuarie 2025!

Internaționalul român Alexandru Mățan (24 de ani) a anunțat că nu își va prelungi contractul cu echipa americană Columbus Crew, acesta urmând să expire...

Naim Qassem devine noul lider al Hezbollah: Implicațiile schimbării pentru regiune și România

După asasinarea lui Hassan Nasrallah, Hezbollah își reafirmă autonomia și obiectivele strategice sub conducerea lui Qassem Într-o tranziție istorică de conducere pe fondul conflictelor active...
Ultima oră
Pe aceeași temă