Această idee a fost promovată indirect de preşedintele Putin, purtarea sa fiind adesea definită de presă ca fiind un exemplu perfect al bărbatului „macho”. Studenta a declarat că amestecul cu care stropeşte bărbaţii lasă pete permanente. Mai mult, studenta acuză guvernul rus că nu face nimic pentru a stopa această situaţie.
Activista stropeşte toţi bărbaţii consideraţi a sta într-o poziţie „ofensatoare”. „Această soluţie este de 30 de ori mai concentrată faţă de cea folosită de către casnice la spălarea hainelor”, a adăugat ea.
Fosta candidată la Casa Albă, Hilary Clinton l-a acuzat de sexism pe preşedintele Putin: „Este o expresie cunoscută în New York: manspreading (răspândirea bărbăţiei). De fiecare dată când mă întâlneam cu el.. (imită poziţia picioarelor despărţite ale liderului rus) aveam parte de tot tacâmul”.
Activista Anna Dovgalyuk a afirmat că videoclipul ei este dedicat „tuturor acelor bărbaţi care promovează ideea de manspreading. În aşa fel încât toţi bărbaţii să înţeleagă care parte a corpului este responsabilă de această idee”. Studenta revendică acţiunile ei „în numele fiecărei persoane care a trebuit să îndure tratamentul „macho” al bărbaţilor care folosesc transportul în comun”.
Declarându-se o activistă socială, studenta a devenit celebră după ce şi-a ridicat fusta în locuri publice pentru a cere o lege care să pedepsească fotagrafiile luate femeilor fără acordul lor. Videoclipurile ei fost adesea caracterizate de presa rusă ca fiind regizate împreună cu alţi actori. Ea a negat vehement acest lucru: „Acţiunile mele sunt totalmente reale”.