Mica țară cu șase milioane de locuitori nu-l mai suportă pe fostul revoluționar devenit președinte, Daniel Ortega, și pe familia acestuia care au acaparat întregul aparat de stat.
În pofida manifestațiilor de protest care se prelungesc, președintele Nicaraguei, Daniel Ortega și vicepreședintele, nimeni altul decât propria soție, Rosario Murillo, se agață de putere.
Doar anunțarea alegerilor anticipate ar putea scoate Nicaragua din criza gravă, dar Ortega, 72 de ani, președinte din 2007, după un prim deceniu la putere în anii 1980, exclude să cedeze în fața „puciștilor“ și a „vandalilor“.
Arhiepiscopul de Managua, bătut de paramilitari
Situația este extrem de dificilă și greu de rezolvat în contextul falimentului economic, al intensificării represiunii, al absenței unei opoziții credibile și organizată și al rolului ambiguu al Bisericii Catolice.
Opoziția, susținută de Biserică, mediatoare a dialogului cu puterea, cere alegeri anticipate în martie 2019, în loc de 2022, data încheierii mandatului lui Ortega. Cerere respinsă de principalul interesat.
Confruntarea dintre președinte și o parte a populației a izbucnit în urma deciziei lui Ortega de a lansa o reformă a securității sociale și a pensionării.
Retras după doar cinci zile, proiectul a scos studenții în stradă. O scânteie care a dezvăluit o dezaprobare profundă, potrivit analiștilor se poate vorbi chiar de o ură împotriva cuplului prezidențial format din Daniel Ortega și soția sa Rosario Murillo, pe care mulți o numesc Chancha Bruja, un personaj malefic din poveștile poporului nicaraguan.
Și pentru a pedepsi Biserica pentru susținerea opoziției, cardinalul Brenes, arhiepiscop de Managua, adjunctul său și nunțiul apostolic au fost bătuți de un grup de paramilitari în biserica din orașul Diriamba, un incident care a agravat criza ce paralizează Nicaragua.
Toată familia la putere
De la revenirea la putere, în 2007, Ortega și-a plasat pionii peste tot și a pus în funcțiune toate elementele unei dictaturi. Poliția i se supune necondiționat, la fel Curtea Supremă, Justiția.
Răsucind Constituția, el a obținut puterea de a se face reales de câte ori vrea, și-a impus soția ca vicepreședinte. Această derivă amintește nicaraguanilor dinastia dictatorului Anastasio Somoza, înlăturat în 1979 de Ortega și partidul său de stânga, Frontul Sandinist de Eliberare Națională.
Concret, Ortega a reușit să instaleze o dinastie, redistribuind posturile și funcțiile copiilor săi, ai soției și celor pe care îi au împreună.
Ei conduc cel puțin patru posturi TV, Rafael controlează distribuția petrolului în Nicaragua,un post-cheie, Loreano se ocupă de Canalul Nicaragua, proiect dezvoltat cu grupul chinez Wang Jing ce va funcționa în paralel cu Canalul Panama și care implică exproprierea țăranilor și un dezastru ecologic.
Nicaragua s-a alăturat ALBA, alianța bolivariană fondată de Venezuela lui Hugo Chavez, care i-a asigurat lui Ortega furnizarea de petrol, credite și una dintre cele mai bune creșteri economice din zonă. Această mană a dispărut odată cu prăbușirea economică a Venezuelei. Ortega nu mai are ce distribui, criza s-a instalat și populația o resimte.
În plus la această criză politică și economică, Ortega a plusat alegând să reprime cu brutalitate manifestațiile pașnice la început, declanșând astfel o spirală a violenței.
Cazul Masaya este revelator. Orașul este un centru istoric al sandinismului, simbol al luptei contra lui Somoza. Masaya este astăzi punctul de foc al revoltei contra lui Ortega, s-a înconjurat cu baricade pentru a împiedica armata și poliția să intre.
Totul arată că societatea nicaraguană este majoritară împotriva președintelui și chiar armata s-a distanțat și a avertizat că nu va intra în Masaya.
Ceea ce este îngrijorător pentru regimul de la Managua și din acest motiv a pus la treabă paramilitarii, milițiile sicarios, cei care l-au bătut și insultat luni pe cardinalul Brenes, venit într-o biserică din Diriambe pentru a încuraja manifestanții anti-Ortega refugiați în lăcașul de cult, grav devastat după intervenția paramilitarilor.
În pofida violențelor, mobilizarea împotriva președintelui se intensifică, numărul victimelor și al răniților crește, iar țara este sfâșiată de confruntarea politică între opozanții și partizanii lui Ortega.
