15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăInternaționalPutin: Forțele NATO din estul Europei, o „amenințare”. Alianța îl contrazice

Putin: Forțele NATO din estul Europei, o „amenințare”. Alianța îl contrazice

Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri, în staţiunea Soci, cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto. În cursul conferinţei de presă, Vladimir Putin a fost întrebat ce părere are despre extinderea infrastructurii militare a Alianţei Nord-Atlantice în apropierea frontierelor Rusiei.

„Sigur că trebuie să urmărim ce se întâmplă şi să consolidăm propria infrastructură. Trebuie să reacţionăm la apariţia componentelor sistemului antibalistic american în apropierea frontierelor noastre”, a declarat Vladimir Putin, subliniind că aceste sisteme pot fi utilizate pentru lansarea de rachete cu raze medii de acţiune, relatează Mediafax.

Administraţia de la Moscova aşteaptă ca Alianţa Nord-Atlantică să revină asupra refuzului de a discuta cu Rusia măsuri de reducere a tensiunilor în domeniul aerian militar, a precizat Vladimir Putin, citat de agenţia Tass.

Elemente antibalistice americane sunt instalate, în cadrul sistemului NATO antirachetă, în România, urmând să fie montate şi în Polonia.

 

Răspunsul NATO

„Acţiunile NATO sunt defensive, proporţionate şi pe deplin în linie cu angajamentele noastre internaţionale”, a precizat, într-un email către Reuters, purtătoarea de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu.

„NATO a desfăşurat 4.000 de militari în flancul estic al Alianţei, pentru a descuraja orice posibilă agresiune. Aceste trupe nu se pot compara cu diviziile desfăşurate de Rusia. Spre comparaţie, Rusia are trupe în Ucraina, Georgia şi R. Moldova, împotriva voinţei guvernelor acestora”, a mai spus purtătoarea de cuvânt, citată de Agerpres.

Oana Lungescu a contrazis de asemenea afirmaţia lui Putin conform căreia NATO refuză să discute cu Rusia regulile pentru zborurile militare, spunând că aviaţia este un subiect în diferite forumuri militare comune.

„În ceea ce priveşte aviaţia, am discutat despre siguranţa aeriană în Marea Baltică în cadrul Consiliului NATO-Rusia”, a mai spus ea.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării demontează mitul pensiilor uriașe din armată

Angel Tîlvar afirmă că cele mai mari pensii aparțin magistraţilor militari Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a declarat că pensia medie pentru un soldat gradat...

Vladimir Putin pune condiții pentru intrarea Ucrainei în NATO: Retragerea soldaților americani din România și din alte țări din estul Europei

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi de acord cu aderarea Ucrainei la NATO, dar cu anumite condiții, printre care s-ar număra și plecarea...

Emmanuel Macron vrea să meargă în China pentru a convinge Beijingul să intervină în oprirea războiului din Ucraina

Emmanuel Macron intenționează să călătorească în China în cursul acestui an, având ca obiectiv convingerea liderului chinez Xi Jinping să exercite presiuni asupra Rusiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă