Această conductă de peste 3.000 de kilometri, ce leagă de acum mai multe zăcăminte de gaz natural din Iakuția cu nord-estul Chinei, este rezultatul strategiilor geopolitice din zona energetică.
Proiectul s-a născut în urma unui acord istoric semnat în 2014 între Gazprom și CNPC (China Național Petroleum Corporation), considerat „contractul secolului“ ce se ridică la 400 de miliarde dolari pe termen de trei decenii pentru furnizarea anuală a 38 de miliarde metri cubi de gaz rusesc către China.
Apropierea chino-rusă a avut loc într-un context politic dificil între Moscova și europeni din ultimii zece ani. Practic, înainte de 2010, Rusia era un furnizor minor de hidrocarburi pentru statul chinez. Astăzi, ea a devenit cel mai important.
Parteneri strategici
Relațiile dintre Rusia și China s-au intensificat în 2000 și s-au accelerat în 2010, pornind de la o realitate geopolitică – necesitatea unei alianțe pentru contracararea adversarului american în Europa și în Orientul Mijlociu (pentru Rusia) și în Asia (pentru China).
Ceea ce a început ca o alianță de circumstanță a devenit un parteneriat energetic, asemenea apropierii chino-americană din perioada Războiului Rece pentru a lupta contra influenței sovietice.
Deși cărțile au fost redistribuite după 1991, strategiile rămân aceleași, iar problemele energetice sunt în centrul atenției. 2014, anul semnării contractului Gazprom-CNPC, a fost marcat de apropierea Ucrainei de Europa, de anexarea Crimeii de către Rusia și de primele sancțiuni occidentale contra Moscovei. Pe fondul relațiilor tensionate cu europenii, Rusia a anunțat semnarea „contractului secolului“ cu China. Un mesaj fără ambiguitate.
Rusia este prima țară exportatoare de petrol și de gaz, iar China este primul importator de petrol și al patrulea importator de gaz. După 2016, Rusia a depășit Arabia Saudită, devenind primul furnizor de petrol brut al chinezilor.
Realitățile geopolitice și necesitățile economice au motivat Rusia să se lege de Beijing. Pentru Moscova, vânzările de petrol și de gaz în China limitează dependența sa prea mare de finanțările europene, cu riscul de a deplasa această dependență spre China.
Situație constatată cu statele europene, obligate să limiteze sancțiunile față de Rusia din cauza acestei poziții de dependență de gazul rusesc.
Diversificarea clientelei este benefică Rusiei, care nu mai depinde de un singur client. Și China este în avantaj, pentru că nu mai depinde doar de Arabia Saudită, aliat geopolitic al SUA. Mizând pe Rusia, chinezii s-au degajat de o posibilă presiune din partea Washingtonului.
Lupta pentru influență
Din 2019, „Forța Siberiei“ va face din Moscova unul din primii furnizori de gaz ai Chinei, dar Rusia se va confrunta cu concurența parteneriatului dintre China și Turkmenistan, astăzi primul său furnizor de gaz. În joc este influența politico-economică în Asia Centrală.
Dacă Rusia avea un anumit avantaj istoric și cultural, China a redus întârzierea cu capacități economice cu care Moscova nu poate concura.
Proiectul „Noua rută a mătăsii“ permite Beijingului să investească masiv în regiune și să înlocuiască, puțin câte puțin, dominația rusească. Această luptă pentru influență o amintește pe cea în curs din Europa de Est între ruși și Occident.
Luna trecută, Le Figaro publica un interviu cu secretarul Academiei franceze, istoricul Helene Carrere d’Encausse, în care aceasta făcea apel ca Europa și Franța „să nu lase Rusia să aleagă Asia“. Dacă țara lui Vladimir Puțin este geografic și istoric întoarsă spre Europa, el a demonstrat deja în trecutul recent capacitatea sa de a modifica orientarea strategică din necesități politice.
Totuși, în pofida mesajelor trimise de Moscova, Rusia nu s-a retras din Europa, pe care încearcă s-o păstreze dependentă de gazul rusesc.
Proiectul gazoductului Nord-Stream 2, obiectul discordiei între europeni și americani, va fi lansat în curând. Dacă sfârșitul Războiului Rece lăsa posibilitatea integrării Rusiei în lumea occidentală, în final Moscova s-a revoltat și astăzi joacă propria partitură.
