Pe fondul preocupărilor de a combate mișcările extremiste, ce strâng tot mai mulți adepți în rândul tinerilor, nu numai germani, rapoartele secrete despre Germania nazistă publicate în cartea „Contribuția Școlii Frankfurt la efortul de război”, editată de Raffaele Laudani, profesor de istorie la Universitatea din Bologna, aduc puțină lumină asupra problemei.
Germania se confruntă în prezent cu proteste violente în orașul estic Chemnitz, în urma unei crime comise în împrejurări neclare de către doi azilanți.
În Saxonia, unde este foarte activ grupul PEGIDA („Patrioții europeni împotriva islamizării Occidentului”), adesea refugiații și migranții sunt agresați de bande extremiste, cu scopul de a-i determina să plece.
Johannes Staemmler, un politolog care a crescut în Saxonia și și-a concentrat cercetarea asupra estului Germaniei, este de părere că tinerii care aderă la astfel de grupuri nu au neapărat o admirație față de nazism, ci mai degrabă au o problemă cu statul, care nu le satisface așteptările.
Existența extremismului nu este un fenomen nou și nu afluxul de refugiați și migranți în Germania determină tinerii să facă salutul lui Hitler și să strige sloganuri naziste.
Adevărata problemă a Germaniei, consideră analiștii, este că există naziști care se tem să recunoască aceasta, pe lângă miile care se declară. Iar rezolvarea problemei nu constă în supravegherea acestora, ci într-un dialog al puterii cu grupurile cu vederi naziste pentru a determina sursa nemulțumirilor.
Aripa tânără a AfD trage către PEGIDA și militanții naziști, iar autoritățile din Bremen și din Saxonia Inferioară intenționează să monitorizeze organizațiile AfD din cele două state. Partidul a anunțat că va dizolva cele două organizații de tineret pentru a preveni o deviere de la obiectivele sale democratice.
Erudiții lui Donovan de la OSS
Creșterea AfD în sondaje în numai cinci ani de la fondare pune sub semnul întrebării consensul țării de după Al Doilea Război Mondial, conform căruia partidele de extremă-dreapta nu au ce căuta pe scena politică de guvernare. Și de aici, interesul pentru înțelegerea fenomenului.
În Al Doilea Război Mondial, americanii au avut aceeași dorință de a înțelege fenomenul nazist. În 1941, președintele Franklin Roosevelt l-a însărcinat pe William „Wild Bill” Donovan pentru a crea prima organizație specializată în informații nonmilitare din Statele Unite, Biroul Serviciilor Strategice din SUA (OSS), precursor al CIA.
Donovan a avut ideea de a angaja personaje din cele mai diverse, care cunoșteau mișcarea nazistă, cu scopul de a o combate cu propriile „arme”.
Donovan a aruncat o plasă largă, recrutând nu numai diplomați și spioni profesioniști, ci și regizori de film, mafioți, cercetători, atleți, jurnaliști, sociologi, psihologi. Dintre toți, s-au remarcat Franz Neumann, Herbert Marcuse și Otto Kirchheimer, ale căror rapoarte au fost cuprinse în cartea „Contribuția Școlii Frankfurt la efortul de război”.
Neumann, avocat și politolog marxist, a fugit din Germania când naziștii au venit la putere, în 1933. A ajuns în Statele Unite câțiva ani mai târziu, unde a fost socotit expert în Germania nazistă după publicarea în 1942 a cărții „Behemoth: Structura și practica socialismului naționalist”, în care a reprezentat nazismul ca o combinație de capitalism patologic, monopolist și totalitarism brutal.
Lucrarea lui Neumann l-a adus în atenția lui Donovan, care dorea să centralizeze expertize relevante, indiferent de opiniile politice ale autorilor.
Donovan l-a numit pe Neumann responsabil la Departamentul de Cercetare și Analiză a OSS, ce studia Europa Centrală dominată de nazism.
Lui Neumann i s-au alăturat filosoful Herbert Marcuse și eruditul jurist Otto Kirchheimer, colegii săi de la Institutul de Cercetări Sociale fondat la Frankfurt în 1923, dar care s-a mutat la Universitatea Columbia după ce naziștii au venit la putere.
Departamentul OSS condus de Neumann a ajuns să fie cunoscut sub numele de „Școala Frankfurt”.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cei trei au lucrat ca analiști de informații pentru Oficiul Serviciilor Strategice, scriind cele mai importante rapoarte despre Germania nazistă.
Aceste rapoarte oferă o nouă perspectivă asupra regimului lui Hitler și a războiului mondial condus de acesta, deschizând o fereastră fascinantă asupra teoriilor Școlii din Frankfurt.
Ei au efectuat o analiză detaliată a nazismului ca sistem social și economic și rolul antisemitismului în nazism, precum și un plan coerent de reconstrucție a Germaniei postbelice ca sistem politic democratic cu o economie socialistă.
Aceste rapoarte au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea politicii aliate de după război, incluzând denazificarea și pregătirea proceselor de la Nuremberg.
Ei au fost cei care au ridicat analiza, ca element al serviciilor secrete, la un nivel superior, fiind folosită pentru strategiile postbelice.
În lipsa personalităților politice
Cercetătorii germani au susținut multe lucruri corecte. Marcuse a argumentat cu forță împotriva viziunii predominante a Aliaților că nazismul era doar o continuare a militarismului prusac și o manifestare a clasei reactive Junker.
Nazismul, a susținut el, era ceva nou, un sistem totalitar ce a înconjurat fiecare nivel și fiecare aspect al societății civile germane, pe fondul lipsei unor figuri politice marcante și marșând pe un naționalism dus la extrem. Cu toate acestea, atât Marcuse, cât și Neumann, fiind tributari marxismului, nu au înțeles că nazismul aducea sfârșitul capitalismului monopolist, logic pentru o societate ce se îmbarca în aventura socialismului.
Unul dintre aspectele mai controversate ale rapoartelor secrete a fost „teoria capului de lance” a antisemitismului german.
Neumann a argumentat faptul că practica antisemită și exterminarea evreilor reprezentau doar o etapă pentru atingerea obiectivului final, și anume, distrugerea instituțiilor liberale, a credințelor și a grupurilor.
Mesajul era că civilii nu mai contau ca masă, că nimeni nu era la adăpost, indiferent de nivelul social atins, ci doar dacă se alinia politicii totalitariste a partidului îmbrăcată în straie naționale.
Raportat la timpurile actuale, observațiile lui Neumann rămân valabile, doar că „lancea” este îndreptată acum spre musulmani, ca prim obiectiv în vederea distrugerii ulterioare a instituțiilor liberale.
Naționalismul nu este decât un vehicul, ce cuprinde o masă mare de adepți pe care lideri extremiști o îndreaptă către liderii politici socotiți slabi, care nu lucrează în interesul națiunii.
Recomandările Școlii Frankfurt au folosit drept ghid după război, dar nu și în timpul acestuia. De exemplu, Neumann a atras atenția că bombardamentele Aliaților asupra Germaniei nu vor determina populația să se ridice împotriva regimului nazist, ci, din contră, o vor face și mai dependentă de acesta, marșându-se tot pe spiritul naționalist, dar nu a fost ascultat.
În prezent, sociologii atrag atenția că arestarea, brutalizarea manifestanților naziști de către autorități, pentru apărarea contramanifestanților, îi victimizează pe primii și le aduc și mai mulți adepți, divizând societatea pe criterii naționaliste, fără niciun beneficiu în viitor.
