1 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăInternaționalGrupul Bilderberg: Cea mai secretă reuniune din lume

Grupul Bilderberg: Cea mai secretă reuniune din lume

Conferința anuală a Grupului Bilderberg, cel mai secret club din lume, „este un eveniment geopolitic major al anului“, precizează un vechi participant. Un eveniment care rămâne confidențial, niciun cuvânt din ceea ce se discută timp de trei zile neajungândla public. „Este o regulă importantă, care nu trebuie schimbată dacă vrem să menținem calitatea dezbaterilor“,asigură Henri de Castries, fost șef al AXAși președinte al comitetului director al Grupului Bilderberg.

Ce se petrece în cele trei zile? Cei care au participat afirmă că este vorba despre reuniuni și discuții informaleasupra marilor subiecte ale momentului. Singurele informații publice sunt temele generalede discuții și lista participanților.

În acest an, 128 depersonalități din 23 de țări au avut pe agendă dezbateri, printre altele despre„populismul european“ sau „lumea post-adevăr“,dar și „inteligența artificială“ sau „SUA,înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului“.

Reuniunea din acest an, care s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute, a fost consacrată în principal războiului, dar preocuparea majorăa fost inteligența artificială (IA), pe agendăfiind Rusia și Iranul. GrupulBilderberg a consacrat întreaga sesiune inteligenței artificiale, invitândteoreticieni militari precumMichael Horowitz, care a scris despre impactul posibilal IA asupra viitorului războiului. Într-un articol publicat recent în „Texas National Security Review“, el a citat o declarație a președintelui Vladimir Putin din 2017: „Inteligența artificială este viitorul, nu doar pentru Rusia,ci pentru întreaga umanitate. Cel care va deveni lider în această sferă va deveni  șeful lumii“.

Potrivit lui Horowitz, „China, Rusia și alte țări investesc în mod semnificativ în IA pentru a-și măricapacitățile militare“,pentru că leoferă „posibilitateaperturbării superiorității militare americane“. Iar directorul general al Google descria recent IA ca fiind o unealtămai însemnată pentru umanitate decât „electricitatea sau focul“.

 
Trioul fondator

Pentru a înțelege cum funcționează Grupul Bilderberg trebuie analizat comitetul director, „inima reactorului“. Aici se joacă totul, componența permițând decriptarea obiectivului și a doctrinei lor. 30 de personalități formează acest comitet permanent,prezidat din 2011 de francezul Henri de Castries. Pentrucă acest club a fost fondat într-un moment al Războiului Rece, americanii sunt suprareprezentați,prin nouă persoane. Celelalte țări sunt reprezentate de două persoane. Comitetul alege locațiareuniunii anuale, țara-gazdă fiind însărcinată cu alegerea invitaților și cu strângerea fondurilor pentru finanțarea sejurului celor 100 de personalități invitate – șefi de stat, miniștri, patroni de bănci, PDGde multinaționale, militari, specialiști în securitate internațională, universitari și reprezentanți ai unor organizațiiinternaționale precumFMI sau Banca Mondială.

Cele mai citite

Măsură istorică: Joe Biden va interzice explorările petroliere și gaziere pe 250 de milioane de hectare

Președintele american Joe Biden urmează să anunțe luni o decizie majoră pentru protecția mediului: interzicerea oricăror noi explorări petroliere și gaziere pe o suprafață...

Tomiko Itooka, cea mai vârstnică persoană din lume, a murit la 116 ani

Tomiko Itooka, femeia care deținea titlul de cea mai vârstnică persoană din lume, a murit pe 29 decembrie 2024 la vârsta de 116 ani. Decesul...

Producția de vin spumant în UE a scăzut: România își menține poziția în topul producătorilor

Uniunea Europeană a produs 1,496 miliarde de litri de vin spumant în 2023, marcând o scădere de 8% față de cele 1,624 miliarde produse...
Ultima oră
Pe aceeași temă