14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInternaționalAproape 9.000 de migranţi repatriaţi din Libia în primele şase luni

Aproape 9.000 de migranţi repatriaţi din Libia în primele şase luni

Potrivit lui Jomaa Ben Hassan, coordonator al programului respectiv în capitala Tripoli, 8.938 de migranţi ilegali din 30 de ţări din Africa şi Asia s-au întors în ţările lor în prima jumătate a anului în curs.

Aceste statistici nu iau în considerare migranţii cu statut de refugiat şi care au fost evacuaţi într-o terţă ţară de către Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a declarat Ben Hassan pentru AFP.

La jumătatea lunii iunii, şeful UNHCR, Filippo Grandi, indicase că doar mai puţin de 2.000 de refugiaţi evacuaţi din Libia au fost admişi în ţări de primire din 25.000 de locuri promise, invitând aceste ţări să accelereze procedurile de instalare a solicitanţilor de azil.

OIM a repatriat aproape 20.000 de migranţi în 2017 şi ar dori să crească această cifră la 30.000 până în 2018, în cadrul programului său de “revenire voluntară”.

Această organizaţie a accelerat ritmul plecărilor la sfârşitul anului 2017, după scandalul declanşat în urma difuzării în luna noiembrie a unui documentar CNN care prezenta migranţi africani vânduţi ca sclavi în apropierea oraşului Tripoli.

În timpul dictatorului Muammar Gaddafi, care a fost răsturnat de la putere şi ucis în 2011, mii de migranţi traversau frontiera de sud a Libiei ce se întinde pe o lungime de 5.000 de kilometri, în special încercând să traverseze Marea Mediterană spre Europa.

Situaţia s-a înrăutăţit după căderea dictatorului, traficanţii profitând de haosul din Libia pentru a trimite în fiecare an cu destinaţia Italia, situată la 300 km de coastele libiene.

Numeroşi migranţi, interceptaţi sau salvaţi în mare, sunt deţinuţi în centre speciale în condiţii inumane şi optează pentru repatriere.

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă