3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialAlegerea dubioasă a judecătorului lui Duicu în CSM

Alegerea dubioasă a judecătorului lui Duicu în CSM

Noul membru al Consiliului Superior al Magistraturii este controversatul judecător Norel Popescu (foto), actor în dosarul baronului PSD de Mehedinți, Adrian Duicu, arestat pentru acte de corupție săvârșite și în biroul sau antecamera premierului Victor Ponta.

Norel Popescu, preșe­dintele Tribunalului Mehedinți, îl înlocuiește pe judecătorul Toni Neacșu, trimis în judecată pentru corupție.

Noul membru CSM își datorează succesul campaniei agresive a Asociației Magistraților din România (AMR), unde președinte de onoare este Viorica Costiniu, al cărei soț, fost șef de secție la instanța supremă, a fost condamnat definitiv pentru corupție.

În mod bizar, campania agresivă a AMR a fost găzduită de pagina de internet a CSM, instituția care a asigurat componența biroului electoral pentru alegerea lui Norel Popescu.

Citește și: UPDATE. Judecătorul baronului PSD Duicu, membru CSM!

CSM – vector electoral pentru judecătorul din anturajul baronului PSD

Laura Ștefan, expert anticorupție, a declarat pentru „România liberă“ că “este inadmisibil ca CSM să găzduiască materiale de campanie electorală pentru un anumit candidat deoarece,  prin acest mod,  îl avantajează pe acesta. În plus, membrii CSM și aparatul tehnic al instituției  compun biroul electoral  și  sunt obligați de lege  să supravegheze asigurarea de șanse egale tuturor candidaților, să asigure corectitudinea alegerilor, iar prin găzduirea unui manifest electoral pentru un anumit candidat pot fi suspectați de lipsă de obiectivitate. 
Din start, astfel de materiale electorale indică cine este preferatul conducerii CSM, deși menirea instituției e să asigure echidistanța”. 

Contactat telefonic, președintele CSM, Adrian Bordea, recunoaște faptul că CSM nu a asigurat egalitatea de șanse pentru candidați prin afișartea  susținerii  lui Norel Popescu, dar că legea ar permite publicarea tuturor materialelor trimise de candidați, iar dacă judecătorul-candidat Norel Popescu a trimis și susținerea AMR, a fost publicat și acest document.

Pentru locul din CSM rămas vacant prin plecarea lui Toni Neacșu (trimis în judecată pentru corupție)  au candidat, în afară de  Norel Popescu, și judecătorii Natalia Roman, Dragoș Popoiag și Dorin Danci. Pentru ultimii trei judecători nu au apărut manifeste de susținere pe pagina  CSM. 

Tribunalele din țară l-au ales cu majoritate de voturi pe Norel Popescu, următorul fiind Dragoș Popoiag. Specialiștii spun că la alegerea  magistratului Norel în teritoriu  a contribuit mult  și faptul că i s-a făcut propagandă pe pagina CSM.

"Judecătorii, mai ales cei din teritoriu, iau în considerare cu condescendență documentele care apar pe pagina CSM deoarece de această instituție depinde cariera lor" spun specialiștii consultați de România Liberă.  

Conducătorii CSM nu ar fi avut voie să permită publicarea acestui document de susținere pe pagina de Internet a consiliului deoarece  AMR putea să-i facă propagandă lui Norel Popescu  pe propria sa pagină de internet (asociatiamagistratilor.ro).

Diferența de 11 voturi ale câștigătorului este mai mică decât numărul voturilor anulate

La Tribunalul București, unde alegerile au avut loc ieri, majoritatea voturilor le-a obținut judecătorul Dragoș  Popoiag (62 de voturi), urmat de Norel Popescu (16 voturi). Însă, scorul final, după adunarea tuturor voturilor obținute la tribunalele din țară, l-a dat câștigător pe Norel Popescu cu o diferență de 11 voturi. Unii judecători de la Tribunalul București spun că, în mod bizar, biroul electoral (asigurat de CSM – vectorul electoral al lui Norel Popescu) a anulat 12 voturi.

„România liberă“ a încercat să obțină explicații despre motivele anulării voturilor și despre campania electorală făcută pe pagina de internet a CSM pentru Norel Popescu, dar președintele biroului electoral, domnul judecător Alexandru Șerban ( membru CSM),  nu ne-a răspuns la întrebări.

Cine este Norel Popescu

Norel Popescu, președintele Tribunalului Mehedinți, apare în dosarul penal în care au fost arestați pentru corupție președintele Consiliului Județean Mehedinți, baronul PSD Adrian Duicu, șeful Poliției Mehedinți, Ștefan Ponea, și președintele PSD din Orșova.

În motivarea arestării, magistrații au consemnat: “Consultațiile (date de judecătorul Norel Popescu lui Adrian Duicu – n.n.) s-au dovedit a fi de calitate , judecătorul (Norel Popescu – n.n.) ANTICIPÂND cu EXACTITATE soluția care a și fost pronunțată în dosarul inculpatului”.

Adrian Duicu avea pe rolul Curții de Apel Craiova un dosar de incompatibilitate stabilit de ANI. Soluția pronunțată de instanță, după "consultarea" cu judecătorul Norel Popescu, a fost: anularea raportului ANI prin care se stabilea starea de incompatibilitate a președintelui CJ, Adrian Duicu.

Tot în motivarea arestării am descoperit suspiciunile de implicare a judecătorului Norel Popescu  în dosarul de corupție al baronului PSD. Astfel, în motivare se consemnează: Nu este de competența materială a Curții de Apel București să analizeze dacă activitatea numitului NOREL  Popescu ( candidat la un loc in CSM – nn) în legătură cu inculpatul DUICU de acordare de consultații juridice referitoare la un proces pe rol (…) este ABATERE DISCIPLINARĂ sau are vreo conotație INFRACȚIONALĂ în sensul exercitării fără drept a (…) profesiei de avocat, aceste elemente putând face obiectul de interes al altor instituții, precum Inspecția Judiciară din cadrul CSM sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.
 
Parchetul nu s-a sesizat, in schimb Inspecția Judiciară a fost sesizată de însuși Norel Popescu, dar nu pentru declanșarea unei acțiuni disciplinare – cum ar fi fost cazul, potrivit specialiștilor consultați de RL-, ci pentru apărarea reputației.
Inspecția judiciară a făcut verificări în regim de urgență, așa cum a cerut judecătorul Norel Popescu, și i-a apărat reputația concluzionând că magistratul NU este implicat în dosarul Duicu. Fără această concluzie a Inspecției Judiciare,  candidatura lui Norel Popescu trebuia respinsă de CSM deoarece, prin implicarea numelui magistratului în scandalul Duicu, s-a adus atingere imaginii Justiției , iar un membru CSM trebuie să aibă o imagine imaculată…

 

Cele mai citite

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă