În această săptămână s-a încheiat concursul de arhitectură pentru amenajarea Pieţei Universităţii, din Bucureşti. Câştigătoare a concursului este o echipă din Italia, condusă de arhitecta Ambra Fabi.
La subsol, va fi o parcare subterană cu trei niveluri. La suprafaţă, se va amenaja un frumos parc, cu spaţii de relaxare, proiectat de arhitecţii conduşi de Ambra Fabi.
Parcarea subterană va fi gata în primăvara viitoare, iar lucrările la suprafaţă în vara lui 2012.
Concursul pentru desemnarea unei soluţii optime de amenajare a fost patronat de Ordinul Arhitecţilor din România, iar în juriu au fost prezenţi şi membri din partea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, din partea Universităţii de Arhitectură Ion Mincu, arhitecţi din străinătate şi ai companiei Wienerberger Sisteme de Cărămizi, sponsor al concursului.
„Spaţiile publice sunt o prioritate pentru Ordinul Arhitecţilor din România, astfel că vor mai urma şi alte concursuri pentru pieţe importante din oraşele mari” a declarat Şerban Ţigănaş, Preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România.
De ce a fost aleasă această soluţie, din cele 35 proiecte acceptate în concurs? „Respectând cu rigurozitate tema concursului, soluţia câştigătoare propune o piaţă unitară în centrul căreia e proiectată o insulă exclusiv pietonală, înconjurată de spaţii care oferă posibilitatea circulaţiei carosabile. Această insulă este delimitată de o serie de corpuri de iluminat, iar în interiorul acesteia sunt amplasate cele patru statui. Astfel, se dă o importanţă maximă statuilor, subliniind memoria locului„, mai spun membrii juriului, care le recomandă însă câştigătorilor să suplimenteze vegetaţia şi să planteze şi copaci înalţi în apropierea Palatului Şuţu.
„Concursul de soluţii, ca şi procedură de achiziţie publică, este cea mai bună formulă în vederea promovării calităţii în amenajarea spaţiilor publice„, susţine Daniel Căţănaş, Membru în Consiliul de Adiministraţie Wienerberger Sisteme de Cărămizi, sponsorul concursului.
Bucureştenii pot vedea lucrarea câştigătoare, dar şi celelalte proiecte din concurs în cadrul unei expoziţii deschise între 7 noiembrie şi 30 noiembrie, la Sala Dalles.