7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodTrenul care escaladează munţii ar putea fi tras pe linie moartă

Trenul care escaladează munţii ar putea fi tras pe linie moartă

Camere de luat vederi, aparate de fotografiat, oameni în pantaloni scurţi, tricouri colorate, atmosferă de vacanţă. Aşteptăm trenul, să intre în gară, la Anina. Aţi auzit cu siguranţă de fostul oraş minier din judeţul Caraş-Severin. Noi am ajuns aici de curând, într-o miercuri. Destul de liniştită, ca să nu spunem chiar pustie, această localitate. Era aproape de ora 17.00, când ne-am zis să trecem şi prin gară, s-o vizităm. Ei bine, aici era forfota.

Peronul – plin de turişti. Mai era puţin şi la 17.15 trebuia să plece cursa spre Oraviţa. Ne ducem repede la ghişeu, să luăm şi noi câte un bilet. Dăm patru lei şi ne amestecăm în mulţimea de graiuri: de francezi, germani, cehi, englezi – fiecare cu rucsacul lui în spinare şi cu biletul în mână. Intrăm în vorbă cu ei. Ce mai faceţi? „A, păi ne-am grăbit să venim la voi”, răspunde un tânăr în engleză. Nu prea înţelegem ce e cu graba asta. Cel care ne-a răspuns e din Germania.

Cum engleza nu mai ţine cont de naţionalităţi, ne-au înţeles dialogul şi ceilalţi din jurul nostru. Un ceh ne explică repede: „Dacă voi, românii, vreţi să închideţi linia asta, ne-am grăbit să călătorim cu acest tren cât mai putem”, la care restul pasagerilor dau din cap, aprobator. Şi ei au auzit acelaşi lucru, că liniei Oraviţa-Anina, prima cale ferată montană din spaţiul românesc, i s-ar putea pune cruce. Cu toate că este monument istoric, recunoscut pe plan european, drumul de fier intrase pe lista neagră a guvernanţilor de la Bucureşti încă de anul trecut. Nici acum nu se ştie care va fi soarta acestei linii ferate.

„O idee nebunească”

În fine, se face 17.15 şi locomotivă diesel, cu două vagoane după ea, apare greoi, şontâc-şontâc, pe garnitura care pare destul de şubredă, şerpuind printre pietre şi iarbă. Sunt două vagoane simple. Nu vă aşteptaţi la vagoane de epocă, ci doar vechi, dar curate. Înăuntru, bănci din lemn, în spaţii necompartimentate. Străinii însă nu iau în seamă amănuntele astea.

Se reped la ferestre, le deschid larg, trăgând cu putere, căci ramele, unele ruginite, cu greu se mişcă din loc. Turiştii îşi pregătesc apoi aparatele de filmat şi de fotografiat. Un şuierat scurt şi trenul se mişcă. Încet. Avem de parcurs exact 33,4 kilometri până la Oraviţa. Vorbim iarăşi cu germanul cu care am început dialogul. El şi alţi şapte prieteni de-ai lui vizitează România.

Au ajuns până la Reşiţa şi pe urmă şi-au dat seama că nu vor ajunge la timp în Anina, să prindă trenul de 17.15, după cum îşi planificaseră. Nici în altă zi nu mai puteau să facă această călătorie cu trenul. Şi-au stabilit un program strict, pe zile, în ţara noastră, ce anume şi când să viziteze. Aşa că, fiind în Reşiţa, germanii au venit până în Anina cu taxiurile. „Nu puteam să ratăm trenul”, zice interlocutorul nostru.

Ne îndreptăm apoi spre grupul de cehi. Unul dintre ei ştie puţin româneşte, pentru că încă din 1996 merge la pas prin România. „Aveţi o ţară surprinzătoare!”, exclamă el. Vrem să ştim de unde a auzit de posibilitatea ca linia ferată Oraviţa-Anina să se închidă.

„De pe Internet, de pe un forum al pasionaţilor de trenuri. Mulţi se întreabă de unde v-a venit vouă, românilor, ideea nebunească de-a închide această linie!”, la care noi, români fiind, nu ştim să dăm un răspuns. O franţuzoaică stătea cu faţa lipită de geam şi contempla peisajul. Am decis să n-o deranjăm din visare.

Pe marginea prăpastiei

Mărturisesc că n-am mai fost niciodată pe linia Oraviţa-Anina, însă prima impresie, călător fiind, e că am văzut pentru prima oară un tren care face alpinism. Locomotiva şi cele două vagoane ale ei înaintează cu greutate, strecurându-se prin desişul pădurii, încercând parcă la un moment dat să-şi ţină echilibrul pe marginea prăpastiei. Franţuzoaica s-a speriat, brusc dezlipindu-se de geam. Avea rău de înălţime. Roţile trenului sunt la un pas de un hău al cărui fund nu se vede. Asta e în dreapta noastră, pe direcţia de mers, pentru că în stânga e zidul muntelui.

Noi suntem pe o fâşie îngustă, plată. Fâşie care n-a existat aici de când lumea, ci a fost săpată de oameni, cu târnăcopul, pe vremea când nu exista încă dinamita. Oamenii au dat practic munţii la o parte cu braţele goale, să facă loc trenului. Nimeni, acum, în cele două vagoane, nu mai scoate măcar un sunet. Toţi stau cu ochii pe fereastră, încercând să prindă cu aparatul fotografic orice schimbare, cât de mică, de peisaj. „Pe linii montane am mai fost în Europa, dar un asemenea peisaj ca la voi nu credeam să existe”, remarc tremurul din vocea unui englez din preajma mea. Deodată, dispare lumina. Am intrat în tunel. Beznă şi în vagoane. În spaţiul închis, sunetele roţilor de tren se amplifică asemeni unui tunet. Ieşim din nou la lumină şi dintr-o dată începem să zburăm.

Cu tot cu tren. Se deschide sub noi o vale ameţitoare, pe care însă vagoanele o domină. Suntem pe un viaduct. De data asta, fiecare călător exclamă pe limba lui: „Extraordinar!”. Am înţeles cuvântul în engleză. Cehii ne-au confirmat apoi că şi ei tot asta spuseseră, în graiul lor. Franţuzoaica ne zâmbea şi mai lua câte o gură de apă, apoi îşi tampona fruntea cu o batistă umedă. Pe urmă ni s-a adresat, scurt, cu o întrebare, numai bună de transmis mai departe, guvernanţilor noştri: „A fost un ministru de la voi pe linia asta?”. Răspunsul a venit, mult mai târziu, de la un om din zonă, al căii ferate, cu state vechi în meserie: „nici un şef n-a fost pe-aici vreodată!”.

„E mama noastră!”

După exact două ore, cum era programul călătoriei, am ajuns la Oraviţa. Surprizele însă nu s-au terminat. Gara asta are peronul la primul etaj. Nu e nici o glumă. Aşa a fost proiectată şi construită, în 1856. Este prima gară din spaţiul românesc. Explicaţia e că peronul gării e cu mult deasupra nivelului străzii. Cum vii din stradă, trebuie să urci două rânduri de scări, să ajungi pe cealaltă parte a clădirii, la peron. Pe vremuri, exista un lift. Pasagerii şi bagajele urcau cu liftul, de la nivelul străzii, până la peron. Liftul e defect de mulţi ani. Am găsit în acest loc un om care ne-a spus aşa: „Pe mama, dacă e bătrână, o dai deoparte?! Nu cred că o dai, pentru că e mama.

Aşa şi cu linia asta, e mama căilor noastre ferate. Oare e bine s-o dăm la o parte pe mama?!”. Ştiţi cine a rostit cuvintele astea? Chiar şeful gării din Oraviţa. Se numeşte Remus Cherla, un om între două vârste, pe care l-am văzut afectat de zvonurile care persistă de un an de zile încoace, cum că linia Oraviţa-Anina s-ar putea închide. Şeful zice că şi tatăl, şi bunicul lui au fost tot ceferişti. „Eu am plecat de la paznic de barieră, am trecut prin toate etapele până să ajung şef de staţie”, spune omul.

Îl întrebăm apoi de călători, tocmai pentru că la Bucureşti se zice aşa – pe linia asta sunt puţini călători. Primim însă cu totul alte informaţii, aici, la locul faptei. Din primăvară până în toamnă, pe linia de la Oraviţa spre Anina circulă foarte mulţi turişti, de pe toate continentele. Mai mult decât atât, sâmbăta şi duminica trebuie suplimentat numărul de vagoane. Dacă în timpul săptămânii sunt două vagoane, în weekend sunt trei.

De multe ori sună chiar agenţiile de turism – vedeţi că vine un grup de călători la gara din Oraviţa sau din Anina. Şi atunci e pus un vagon în plus la garnitură. „Cel puţin 60% din călători de pe linia asta sunt străini. Au venit şi din China, şi din Japonia”, auzim de la şeful gării.

O istorie fascinantă

Istoria căii ferate Oraviţa-Anina a început în 1863, ca linie pentru transportul minereului. Şase ani mai târziu, drumul a fost deschis şi pentru transportul de călători. Fiind o zonă atât de grea, cu o diferenţă de nivel de 339 de metri, a fost nevoie de locomotive puternice, aduse de la Viena. Pentru a face loc drumului de fier, s-a tăiat muntele pe o lungime de peste 21 de kilometri. Deci pe două treimi din lungimea traseului, de mai bine de 33 de kilometri. Au fost săpate 14 tuneluri, care au în total o lungime de 2.084 de metri. Oamenii din zona Banatului au muncit aici.

S-au ridicat şi zece viaducte, împreună având 843 de metri. Ele au fost construite de pietrari italieni. Acolo unde trenul merge pe marginea prăpastiei, s-au construit, din loc în loc, ziduri de sprijin, pe o lungime totală de 2.987 de metri.

Documentele istorice arată că investiţia s-a ridicat la cinci milioane de guldeni. Realizarea tehnică din Banat fost comparată, de-a lungul timpului, cu un traseu similar, din Austria, de 40 de kilometri, inaugurat în 1854, care face legătura între două localităţi montane, traversând Valea Semmeringului. E şi motivul pentru care liniei Oraviţa-Anina i se mai spune Semmeringul Bănăţean.

Linia bănăţeană a făcut parte, în perioada stăpânirii austriece, dintr-un traseu mai lung, spre Dunăre, până la Baziaş. În anii ’50, după ce Stalin s-a supărat pe Tito, conducătorul Iugoslaviei, românii au tăiat linia spre Baziaş, punându-i capăt în localitatea Iam, aproape de graniţa noastră cu sârbii. Oamenii locului povestesc că însuşi Gheorghiu-Dej ar fi participat la tăierea liniei ferate.
Trenul din nori încă mai circulă

Azi mai sunt trenuri care circulă pe liniile Anina-Oraviţa şi Oraviţa-Iam. Însă cel mai frumos traseu e între Anina şi Oraviţa, pe care circulă câte trei curse în fiecare zi, din fiecare staţie în parte. De la şapte dimineaţa e prima cursă, din Oraviţa. De la 9.15, trenul pleacă din Anina.

Altă cursă din Oraviţa e la ora 14.52, întoarcerea din Anina fiind la 17.15, iar cea de-a treia cursă din Oraviţa e la 19.50, întoarcerea fiind la 22.05, din Anina. Când s-a pus prima oară problema închiderii liniei Anina-Oraviţa, în 2010, autorităţile judeţului Caraş-Severin au replicat în acest fel – linia asta ar putea să facă parte dintr-un circuit turistic şi cultural mai amplu, care să fie susţinut cu fonduri europene. Sigur, dacă eşti la Oraviţa, de pildă, poţi vorbi de multe locuri pe care le poţi vizita aici – primul teatru din România, construit în 1817, prima farmacie montană din spaţiul românesc, apărută în 1763.

Într-un sat apropiat, la Ciclova, au fost alte premiere pentru România – primul furnal şi prima fabrică de bere, din 1718. Mai este şi vechea cazarmă, ridicată în 1762. Deşi atât de bogată în istorie, Oraviţa e şi azi prea puţin promovată. Asta o spune un istoric şi totodată directorul Teatrului din Oraviţa, Ionel Bota. De programele europene nu se mai aude nimic!

PROIECT

Guvernanţii de la Bucureşti se bâlbâie

Despre viitorul liniei Oraviţa-Anina, un singur lucru e clar în ziua de azi – nimic nu e clar! Guvernanţii nu ştiu încă ce să facă. Cel mai bun exemplu e răspunsul pe care ni l-a dat Ministerul Transporturilor : „În ceea ce priveşte viitorul activităţii feroviare pe această secţie de circulaţie, vă informăm că CFR SA a înaintat Ministerului Transporturilor un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea condiţiilor de închiriere şi gestionare a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, proiect în care a fost inclusă şi secţia de circulaţie Iam-Anina. Acest proiect se află în dezbarete publică.

Facem precizarea că secţiile de circulaţie din acest proiect au potenţial comercial scăzut, iar cheltuielile companiei pentru exploatarea lor depăşesc veniturile realizate. În acest context, o activitate cu pierderi implică luarea de măsuri concrete, în vederea eliminării acestora”. Străinii pe care i-am întâlnit acum în trenul de la Anina spre Oraviţa ne-au spus clar despre posibila închidere a liniei – „Ce vreţi voi să faceţi e inacceptabil!”. Întrebarea e cât de acceptabil e pentru noi, românii…

Cele mai citite

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...

Nava rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană

Nava cargo rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană, între Spania și Algeria, în urma unei explozii produse în sala mașinilor, relatează Reuters. Din...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă