În urmă cu aproape 9 ani, experţi energeticieni din România şi Turcia se aşezau întâia oară la masă, pentru a discuta un proiect futurist de interconectare a reţelelor lor electrice. E vorba de o magistrală submarină de transport al electricităţii. ldeea a plecat de la ministerele de resort ale celor două ţări, care au mandatat şi încurajat cele două companii naţionale de transport a electricităţii să conlucreze pentru a realiza studiile preliminare necesare fundamentării unui astfel de proiect. A urmat semnarea pe 21 Aprilie 2004 a unui protocol de cooperare în domeniul energiei electrice, de către Ministerul Energiei şi Resurselor Naturale din Turcia şi Ministerul Economiei şi Comertului din Romania. În iunie 2005 s-a semnat un memorandum de înţelegere între Transelectrica şi TEIAS ( operatorul de transport al energiei electrice din Turcia). În 15 februarie 2006 s-a încheiat un „Joint Statement” între cele două ministere de resort din România şi Turcia, urmat, în noiembrie 2006, de un „Joint Position Paper” între Transelectrica şi TEIAS. În ciuda paşilor mărunţi şi a perioadelor de stagnare, specialiştii fac paşi înainte pentru lansarea mega- proiectului „la apă”. Conducerea Transelectrica e secretoasă, nedorind să dezvăluie prea multe informaţii, pe motiv că sunt date „confidenţiale” din caietele de sarcini şi „pot să afecteze procedurile” unei viitoare licitaţii.
Studiul de fezabilitate realizat de Transelectrica recomandă instalarea pe fundul Mării Negre a unui cablu cu o putere instalată de 800 MW şi un voltaj de 500kV. Lungimea cablului va fi de aproximativ 400 kilometri. Studiile de sistem ale reţelelor electrice din Romania şi Turcia au arătat că nu există problemă pentru a importa sau exporta peste 1000 MW din şi în ambele ţări. Directorul adjunct al Transelectrica, Octavian Lohan: „Ne-am făcut întâi un studiu de analiză, dacă putem să facem un schimb între sistemele noastre. Am făcut o simulare, să vedem dacă sunt probleme când Turcia trimite 1000 de Megawaţi spre România, ori dacă putem să-i împrăştiem spre consum propriu, sau să-i dăm mai departe spre alte zări şi viceversa”.
Transelectrica estimează că investiţia totală pentru cablul de 800 MW se ridică Ia 519 milioane euro, motorul principal pentru decizia de investiţie în linia comercială constănd în diferenţele din preţul electricităţii dintre cele două ţări. Profiturile proprietarului liniei comerciale vor fi generate din această diferenţă, când energia electrică circulă de pe piaţa cu preţ redus spre piaţa cu preţ ridicat. Transelectrica recunoaşte că din punct de vedere al succesului economic, operarea acestui cablu submarin implică „un risc relativ ridicat”. Reprezentanţii companiei ne-au mai declarat că deţinerea controlului asupra legăturii submarine va fi împărţită între cei doi operatori, Transelectrica-Romania şi TEIAS-Turcia. Proiectul se va finanţa în concept de „project financing”, adică investitorii care vor finanţa proiectul urmează şă îşi recupereze banii pe o perioadă lungă de timp, 20-30 de ani, din câştigurile rezultate din operarea cablului.
Octavian Lohan, directorul general adjunct al Transelectrica, subliniază însă că ademenirea investitorilor nu e chiar facilă: „Turcia nu vrea să investească în operaţiunile de transport. Ei vor să facă investiţii private. Noi vom scoate proiectul la licitaţie şi vom desemna o firmă care să se ocupe de afacerea asta. Însă când e vorba de firme apar complicaţiile. Ştiţi cum s-a făcut şi cu grupurile 3-4 de la Cernavodă. Au venit o grămadă de investitori, s-au înscris, se băteau între ei că-i prea puţin, după care a venit recesiunea şi nu ştiau care să fugă mai repede de investiţia asta, care nu mai era interesantă”.
Tehnologie high-tech de transport a electricităţii
Cablul submarin va avea la bază o tehnologie diferită de cea folosită pentru clasicele fire de înaltă tensiune, prin care circulă curent alternativ. În proiectul de transport al electricităţii pe sub apă se va utiliza tehnologia de „Înaltă Tensiune în Curent Continuu”. Avantajul transportului în curent continuu e că are pierderi mult mai mici faţă de transportul electricităţii sub formă de curent alternativ, care „încinge firele”, ceea ce înseamă pierderi mari de curent sub formă de căldură. Energeticianul Jean Constantinescu subliniază un alt avantaj al curentului continuu: „Nu apare fenomenul de instabilitate a funcţionării reţelei, care e foarte periculos şi care de obicei duce la acele colapsuri de sistem, aşa zisele «blackout». O să vă fac o analogie între un fir de înaltă tensiune prin care circulă curent electric alternativ şi o ţeavă prin care curge apă, ca să înţelegeţi ce înseamnă stabilitatea unui sistem. Dacă producţia de apă nu e destulă în raport cu consumul, dumneavoastră acasă o să vedeţi cum firicelul de apă de la robinet se face tot mai firav până când o să facă pic, pic, pic. La energia electrică nu e aşa. Dacă consumul de curent depăşeşte producţia, nu o să aveţi pic, pic, pic, ci o să cadă tot sistemul. Scade tensiunea în casă, o să vedeţi din ce în ce mai prost, eventual apare şi fenomenul de pâlpâire a becurilor, dar la un moment dat nu scade încet spre zero, ci cade tot sistemul. Asta se numeşte blackout sau colaps. Aceste colapsuri care apar atunci când cererea depăşeşte producţia de electricitate, sunt ceea ce numim noi instabilitate. La curentul continuu acest fenomen de instabilitate nu există. E ca la apă. Se ajunge pe reţeaua de transport respectivă până la ultima picătură fără să cadă sistemul”.
În ciuda avantajelor „curentului continuu”, toate reţelele de înaltă tensiune ale României şi cu mici excepţii marea majoritate a reţelelor de la nivel mondial transportă electricitatea sub formă de curent alternativ. Specialistul ne explică de ce: „Pare un paradox, din moment ce transportul electricităţii sub formă de curent continuu e mai ieftină. Problema majoră este că în curent continuu întreruperea circuitului se face foarte greu la tensiuni şi la capacităţi mari. Ei, revoluţia care se naşte acum în lume e pentru că s-au descoperit soluţii de întrerupere, ceea ce duce la o revigorare extraordinară a acestei tehnologii foarte avantajoase. Un astfel de întrerupător special pentru 400 de Kilovolţi şi 800 de Megawaţi e o chestie foarte sofisticată, mare cât o încăpere”.
Cablul – „un sandviş cu 14 straturi”, inclusiv unul de blindaj
Conform Transelectrica, constructia şi instalarea cablului submarin va fi făcută de firme specializate în domeniu, amplasarea pe fundul mării urmând să se facă de către roboţi specializaţi în săparea canalelor şi pozarea cablului conform rutei stabilite.
Jean Constantinescu explică cum se va proceda: „Cablul submarin se lansează din vapor şi capetele firelor se înnădesc tot pe vapor. Cablul are foarte multe straturi, e un sandwich multistrat. Unele din ele reprezintă blindaj, altele izolaţie electrică, altele chiar asigură o răcire, că la puteri de 800 de Megawaţi, e inevitabilă încălzirea. Grosimea cablului depinde de tehnologia de răcire foarte mult, dar este de aşteptat să aibă un diametru în jur de 20-30 cm, însă în funcţie de soluţia constructivă aleasă, dimensiunea e posibil să fie alta. Blindaje mecanice se folosesc la exteriorul cablului pentru că e riscul ca acest cablu să fie lovit. Mai aruncă unii ancore sau pot avea loc alte tipuri de lovituri şi el trebuie protejat”.
Specialistul explică care va fi ruta urmată de cordonul energetic: „Echipele care vor asigura montajul cablului submarin urmăresc fundul mării. Pe distanţa către Turcia, din ce ştiu eu marea nu este foarte adâncă. Cred că adâncimea maximă la cel mai adânc nivel la care poate coborî cablul, este de 400-500 de metri. Marea Neagră are adâncimea maximă de aproximativ 2500 de metri, dar pe traseul spre Turcia merge mult pe la adâncime mică”.
Octavian Lohan, directorul general adjunct al Transelectrica, ne-a declarat că ruta cablului nu o poate lua de-a dreptul spre Turcia deoarece „ar trebui să traverseze una din gropile cu adâncime mare de pe fundul Mării Negre, motiv pentru care trebuie să ocolim groapa aceea, trecând cu cablul prin dreptul teritoriului Bulgariei”.
Deşi oficialii Transelectrica nu au vrut să divulge punctul de pornire şi cel terminus al cablului submarin, cel mai probabil capătul românesc va fi la Constanţa, de-a declarat Jean Constantinescu: „Pleacă din afara Constanţei, de lângă staţia de transformare existentă la Palas Constanţa. E o staţie modernizată recent de Transelectrica şi sunt sigur că în aceeaşi incintă se va face şi staţia cablului submarin, ca să diminueze cheltuiala de racord”.
Nu am reuşit să aflăm exact unde va ieşi celălalt capăt al cablului, ci doar că „localitatea este în partea de nord-vest a Turciei”.
„Scurtătură” pentru evacuarea energiei eoliene din Dobrogea
Directorul Octavian Lohan explică utilitatea pentru turci a acestei magistrale submarine de import-export a curentului electric: „Turcia trecea şi trece şi astăzi printr-o perioadă de lipsă de energie, deoarece ritmul de dezvoltare este foarte mare la Turcia şi dezvoltarea sectorului energetic nu ţine pasul. Au dus-o destul de mult timp în ritmul acesta”.
Totodată Lohan punctează avantajul major pentru România: „Evident că pentru noi este foarte bun pentru export. Eu când mi-am făcut socoteala pentru această investiţie, am luat în calcul cum cablul submarin mă scapă cel puţin pe prima perioadă de efortul de a face magistrale de transfer, ca să scap de excedentul de energie eoliană din Dobrogea. Vă daţi seama ce înseamnă în loc să car Megawaţii pe linii de înaltă tensiune din Dobrogea până în Braşov şi în continuare până în Suceava şi în nordul ţării, să o iau pe scurtătură spre Turcia. Trebuie să fim pragmatici. Şi turcii erau interesaţi să investească în grupurile 3-4 de la Cernavodă, pentru că probabil se gândeau: «Îmi iau partea mea de energie de acolo şi mi-o car acasă, fără să fie nevoie să întăresc reţeaua cu Bulgaria, ci o iau pe scurtătură»”.
Proiectul româno-turc nu doar că permite decongestionarea reţelei suprasaturate din Dobrogea, ci „acest cablu de 800 de Megawaţi poate să mai crească producţia de electricitate din surse eoliene cu 500 de Megawaţi”, ne-a declarat Jean Constantinescu.
Directorul adjunct al Transelectrica atrage însă atenţia şi asupra reversului monedei: „Un astfel de cablu e în ambele sensuri, iar dacă se pune problema ca ei să livreze electricitate spre noi, atunci trebuie ca noi să mai dezvoltăm reţeaua, că noi deja avem o reţea extrem de solicitată. În plus, când începe să-ţi bată vântul, moment în care din cauza ofertei mari, energia are preţ mic la vânzare, dacă vin şi turcii cu o ofertă de vânzare pe piaţa românească, vor bulversa energia ieftină produsă de centralele eoliene”.
Însă cel mai important aspect legat de comerţul interstatal cu electricitate, ţine de viziunea strategică pe termen lung a statului turc: „În prezent Turcia are planuri să-şi facă o centrală nucleară, vrea să-şi facă vreo 6000 de Megawaţi în centralele hidro, pentru că are un potenţial hidro neamenajat. În plus Turcia va fi parte a proiectului Nabucco. E o ţeavă prin care vor veni gaze. şi e clar că va vrea să construiască pe Nabucco centrale moderne pe gaz, care vor reprezenta o sursă de electricitate ieftină. Deci statul turc se gândeşte la un ritm de dezvoltare majoră a energeticii în ţara lui. Deşi are deficit de energie, în prezent Turcia este şi exportator prin ţările din jurul său, livrând de exemplu către Siria. Deci pe viitor trebuie să ne aşteptăm la un comerţ bidirecţional de electricitate”.
Se pregăteşte „demolarea” graniţelor energetice între state
Exact cum în UE există o reţea de autostrăzi care străbat continentul şi libera circulaţie a persoanelor, astfel încât un automobil să poată ajunge nestingherit în orice ţară doreşte (n.r excludem România, desigur), în prezent se pun bazele unei reţele de magistrale de transport al electricităţii, care să interconecteze statele Europei, de la est la vest şi de la nord la sud, numite „electric highways”.
Jean Constantinescu consideră că acest proiect submarin se naşte la momentul oportun: „Asistăm acum la o posibilă revoluţie şi noi venim cu cablul ăsta exact în ajunul naşterii acestei revoluţii. E momentul în care toată Europa se gândeşte să transporte pe continent energia eoliană din Marea Nordului, cu astfel de soluţii, prin cabluri submerse de curent continuu. Problema cea mai mare a energiei regenerabile este că produce în regim discontinuu, adică doar când bate vântul, când e soare, sau când se acumulează apa în lacurile de acumulare. Din această cauză producţia de energie nu se modulează cu consumul. Într-o ţară mică ca România, vântul poate să bată în anumite momente ale zilei când cerea din partea consumatorilor să fie mică, sau invers, atunci când e un vârf de cerere, e riscul să nu bată vântul. E o lipsă de predectibilitate. În momentul în care consumul este distribuit pe o suprafaţă enormă, de dimensiunile unui continent, atunci modularea asta este foarte simplă. Dacă se deschid graniţele pentru electricitate, aproape oricând se va găsi un consumator, dată fiind suprafaţa atât de mare, pentru un producător de energie eoliană din Marea Nordului sau din Dobrogea. Asta datorită diferenţei de fus orar care se manifestă pe suprafeţe foarte întinse. La unul este noapte, la altul este încă zi, la unul se aprinde becul, la altul se stinge. Deci producţia şi consumul se armonizează mai uşor”.
Octavian Lohan, directorul adjunct al Transelectrica, descrie deja trendul care cuprinde ţările din vestul Europei: „Germania ar vrea să ajungă ca aproape întreaga energie pe care o consumă să fie energide din surse regenerabile, să fie energie curată. Realizarea unei astfel de autostrăzi energetice va permite nemţilor să-şi aducă acasă din diverse colţuri ale Europei «electricitatea verde»”.
Jean Constantinescu consideră că liderii din România, dacă dau dovadă de înţelepciune, pot beneficia enorm de valul de simpatie din partea UE pentru energiile regenerabile: „Comisia Europeană a simţit că această reţea continentală de «electric highways» este soluţia pentru revigorarea aproape fără precedent a producţiei din surse regenerabile, Comisia Europeană a lansat deja foarte multe proiecte finanţate de Bruxelles. Ei deja finanţează prin Germania şi ţările din jurul ei fenomenal de multe reţele de genul ăsta. Pe viitor se gândesc la programe de zeci de miliarde de euro pentru aşa ceva. Dacă noi pentru cablul submarin România-Turcia nu apelăm la fonduri europene nerambursabile suntem chiar proşti. E păcat să nu profităm de ce face Comisia acum, ca să susţină proiecte de genul ăsta. Noi trebuie să legăm acest proiect de cablu submarin de evacuarea energiei regenerabile din Dobrogea şi nu neapărat de comerţul cu electricitate dintre Turcia şi România şi atunci o să vedeţi că vom găsi o ureche sensibilă la Bruxelles, care ne va sprijini financiar”.
Transelectrica a invocat „confidenţialitatea informaţiilor”, atunci când am cerut nişte date estimative de demarare şi de finalizare a construcţiei cablului submarin România-Turcia, însă ne-au transmis că încă se lucrează la obtinerea acordului de acceptare a construirii cablului si a accesului Ia retelele de transport din Turcia din partea companiei TEIAS şi la convenirea între părţi a modelului de dezvoltare şi reglementare a „afacerii de transport al energiei electrice”. De-abia după aceea se vor căuta investitorii pentru proiect.
Expertul în domeniul energetic Jean Constantinescu crede însă că tergiversările proiectului sunt pur politice: „Eu am început prima dată negocierile cu turcii pentru cablul ăsta, în urmă cu 10 ani de zile. Au stagnat vreo 7-8 ani şi acum au reluat problema din nou. Dacă decizia politică este luată, proiectul acesta poate fi realizat efectiv într-un an şi jumătate, dacă constructorii se grăbesc. Deci, ca termen optimist, prin 2015 am putea avea cablul submarin funcţional”.
