Sulina a fost primul oras din Romania multietnic si multicultural, un precursor al procesului actual de integrare europeana.
In urma cu un secol si jumatate, un sat de la gurile Dunarii a intrat in Europa fara sa vrea. Dupa constituirea Comisiei Europene a Dunarii (CED), in cativa ani, Sulina, satul pescaresc cu numai 1.000 de locuitori, a ajuns cel mai important port din vestul Marii Negre.
Istoricul Gavrila Simion precizeaza in studiile sale ca Sulina a atins in anii ‘30 apogeul dezvoltarii. "Orasul-port, cu strazile aliniate perfect la malul Dunarii, avea peste 30.000 de locuitori. La Sulina au trait, in deplina intelegere, toate etniile europene", spune Gavrila Simion. Orasul avea opt consulate, iar cele mai importante opt companii de transport maritim din Europa aveau agentii in localitate. Cea mai mare parte a comertului exterior al Romaniei se derula prin acest port.
CED a atras de la tarile dunarene investitii masive. S-a amenajat cea mai importanta cale navigabila europena din acea vreme, numita Canalul Sulina. Portul a devenit unul dintre cele mai infloritoare. Cu bani europeni s-a construit un santier naval pentru repararea vapoarelor, a fost amenajata plaja orasului, s-au realizat o uzina de apa, retele de alimentare cu apa si de canalizare. Existau 154 de pravalii, patru mori, un teatru cu 500 de locuri, iar sediul CED (actualul sediu al AFDJ) era cea mai impozanta cladire a orasului. Existau scoli cu predare in limbile romana, engleza, franceza, rusa si greaca, precum si biserici – ortodoxa, romano-catolica, armeana, anglicana, o moschee si o sinagoga. Spiritul acestui oras european se regaseste astazi doar in celebrul cimitir local al crestinilor, musulmanilor si evreilor.
Sulina a inceput sa moara la fel de rapid cum s-a dezvoltat. In 1959, autoritatile comuniste au rupt relatiile cu CED si au preluat rapid intregul patrimoniu al acestei institutii europene. Desi in anii ’70 s-a investit foarte mult in acest oras, populatia, in loc sa creasca, a scazut dramatic, ajungand la 5.000 de locuitori. santierul naval si fabrica de conserve din peste au fost nevoite sa importe muncitori din alte zone ale tarii. "Veneticii" au plecat rapid din oras in 1990. In scurt timp, economia Sulinei a intrat in colaps. In 2.000 existau in oras peste 1.000 de someri. Acum, aproape intreaga populatie apta de munca nu are de lucru. Sulinenii traiesc din braconajul piscicol si din comertul ilicit.
Fostul ministru al Culturii, Ion Caramitru, a incercat un pas pentru scoaterea Sulinei din impas. A fost adoptata o hotarare de Guvern prin care localitatea a fost declarata "de interes national pentru dezvoltarea turismului cultural". Dupa plecarea din administratia centrala a lui Caramitru, autoritatile au uitat de acest proiect care prevede punerea in valoare a istoriei pentru afaceri turistice. Caramitru avea in vedere reconstructia din fonduri bugetare a farului CED, a sediului Comisiei, dar si a imobilelor in care au trait personalitati precum Jean Bard, George Georgescu, care urmau sa devina obiective turistice de inters national. Doar farul a fost reamenajat si s-a transformat in muzeu.
