Mulţi studenţi străini, mai ales din ţări non-UE, preferă România, pentru că „e mai ieftin”. Le place că aici se pregătesc bine, dar se şi distrează. Totuşi, puţini rămân aici după ce termină studiile. Motivul: salariile mici şi nivelul de trai scăzut.
Egipteanul Maged Mokbel este medic rezident la Spitalul Universitar, dar lucrează şi la Colţea. În camera lui de cămin din Grozăveşti miroase a scorţişoară. Maged fumează, vorbeşte rar şi zâmbeşte puţin încurcat când mai stâlceşte câte un cuvânt. Tânărul de 27 ani a venit în România în urmă cu doi ani şi mai are de stat încă cinci.
A auzit de ţara noastră de la un prieten care i-a povestit cum este aici. În plus, România era cea mai ieftină la capitolul studii postuniversitare de medicină. În Egipt, erau foarte mulţi studenţi, concurenţa era mare şi nu putea lucra la laborator. Aici, are o bursă de 3.800 euro pe an. „Sunt foarte mulţumit că am bursă, dar e foarte, foarte mică”, spune egipteanul. Camera de cămin îl costă pe Maged 170 euro pe lună, în condiţiile în care bursa este de 80 euro.
„Lucrez la spital, dar fără salariu, ca un sclav, cu 80 euro pe lună. N-am voie să lucrez în altă parte, doar la negru, şi nu mi se pare OK”, spune Maged, care se bazează şi pe banii trimişi de familie din Egipt.
O lecţie de toleranţă
„Cultura e foarte diferită. Înainte să lucrez la spital, nu mi s-a părut nimic la fel”, spune studentul la medicină. Când a început să lucreze, şi-a dat seama însă că „oamenii sunt îmbrăcaţi diferit, dar gândul e aproape la fel”. Când a venit în România, Maged nu ştia deloc limba şi „unii specialişti au înţeles asta şi m-au ajutat, iar alţii nu au înţeles că ai obligaţii ca învăţător sau ca profesor, în faţa rezidentului sau a studentului”.
Maged îşi aminteşte de perioada când lucra la Spitalul de Urgenţă şi despre o specialistă care i-a schimbat mentalitatea: „M-a învăţat cum să mă descurc cu pacienţii, cum să vorbesc cu ei şi cum să învăţ la medicină”. Deşi Maged e musulman, vorbeşte foarte deschis despre alte credinţe: „Nu cred că se poate ca o persoană bună să se ducă în iad, doar pentru că e creştină. Nu accept deloc fanatismul. Am învăţat să fiu mai deschis cu alte religii, cu alte culturi, pentru că sunt oameni ca noi”.
Universitatea: şi studiu, şi distracţie
Egipteanul de la medicină a ajuns să se simtă ca acasă în Bucureşti: „Dacă mă duc în altă ţară, mă duc doar în concediu. În timpul liber, fac grătare sau merg în oraş. Nu mă plictisesc. Dacă n-am chef să ies în club, pot să mă duc în parc, joc fotbal, baschet sau badminton cu prietenii”. În România, îi place să meargă la pădure, pentru că în Egipt este deşert. I-a plăcut şi zăpada, până a văzut ce frig e.
Spre deosebire de Egipt, unde „universitatea e doar ca să învăţăm, pentru cursuri, şi gata”, în România „e şi pentru petrecere, şi pentru învăţat”, spune egipteanul. Părinţii lui nu au fost de acord cu plecarea, dar au spus că îl vor sprijini. Maged se duce în Egipt o dată pe an, dar când a fost ultima dată, şi-a dat seama că era mai obişnuit cu România: „Am stat 12 zile şi am aflat că fiecare prieten are altă viaţă acum. Când am fost acolo, mi s-a părut diferit”.
Marina, prima sârboaică la Farmacie
Marina Horvat a hotărât să studieze în Bucureşti, pentru că aici „este mai uşor şi mai ieftin”. În Serbia, nu ar fi putut să urmeze Farmacia, pentru că a absolvit un liceu economic. Notele mari pe care le avea şi faptul că nu a dat admitere au fost alte motive pentru care Marina a venit în România, unde spune că e prima sârboaică pe care a văzut-o Facultatea de Farmacie. În Kladova, oraşul ei natal, locuiesc mulţi vlahi şi mulţi dintre prietenii ei sunt la Craiova. Tânăra de 20 de ani este dezinvoltă şi râde mult când vorbeşte. Crede că românii sunt mai politicoşi decât sârbii. „Dacă am venit aici şi vreau să învăţ, trebuie să mă adaptez. A fost un pic greu la început. Acum este mai bine”, spune Marina. A avut câteva probleme când a venit în România, anul trecut, pentru că la admitere nu avea unde să locuiască. „N-am avut camera mea, n-am avut colegă, n-am avut nimic şi l-am rugat pe administrator să mă ajute. Mi-a dat o colegă care nu mi-a plăcut şi m-am schimbat. Când am vorbit cu el, mi-a zis: ‘Ce, şi eu vreau să fiu cu Pamela Anderson”, povesteşte ea, râzând cu gropiţele la vedere.
Mama Marinei a plâns trei zile când a aflat că fata ei vrea să studieze în România, iar bunicul s-a împotrivit: „Aaa, nu poţi să mergi acolo”, îşi imită Marina bunicul. Cum Kladova este foarte aproape de Turnu-Severin, de acolo vin foarte mulţi ţărani, iar bunicul Marinei a fost şocat: „Cum să mergi să înveţi cu ţăranii?”. Acum, când a văzut la ce facultate sunt şi că sunt cu oameni inteligenţi, se bucură”, spune tânăra.
Marinei îi place să meargă la cumpărături şi să se plimbe. „La noi, un euro este 100 dinari. La noi, mi se pare că e scump, pentru că dai pe un şampon 250 dinari, iar voi daţi 10 lei. Zici: „A, 10 lei, ce-i asta?”, povesteşte ea râzând. În cluburi şi la petreceri, Marinei îi place mai mult decât acasă, în Serbia, „pentru că muzica e mai bună şi, la noi, sunt mai multe cântece populare, seamănă cu manelele voastre”. În ultimul timp, Marina nu prea a avut timp de petreceri, pentru că „facultatea e grea”, iar weekendurile şi le petrece cu iubitul ei sârb, la Craiova. „Când plec acolo, mă simt ca acasă. Numai sârbi suntem. Dacă acolo nu ai cameră, ai 100 de sârbi unde poţi să dormi”.
În România, profesorul vrea să vadă că înveţi
Marina este bursieră, primeşte 65 euro pe lună şi are cazare gratuită în cămin. În România, facultatea este „ca liceul”, în sensul că „profesorul vrea să vadă că înveţi”, spune sârboaica: „La noi, profesorul vine, vorbeşte şi spune «pa, la revedere, gata!». Nu te întreabă dacă ai înţeles, dacă ştii sau nu, dacă ai învăţat”. La facultate, spune că are profesori care o tratează ca pe o româncă, unii o întreabă dacă înţelege, iar colegii o protejează, pentru că e singura străină din grupă.
În cămin, în Grozăveşti, are câţiva prieteni sârbi şi macedoni. Îi place să-şi petreacă timpul cu prietenele ei românce, însă e obositor: „Când sunt foarte mult cu români, după 5-6 ore, nu mai pot să gândesc în limba română”. Colega ei de cameră este din Macedonia, aşa că „acasă, vorbesc în limba mea”. Marina are permis de şedere în România pentru cinci ani, cât durează facultatea.
„Dacă n-ai stat în cămin, n-ai fost student!”
Kristina Ivanova are 22 de ani, este din Silistra (Bulgaria) şi a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în 2010. Ea spune că începutul a fost greu, din cauză că nu ştia limba şi îi era dor „de tot ce lăsase în urmă”. Tânăra cu ochi verzi este directă, relaxată şi zâmbeşte mult. Colegii de facultate au ajutat-o să se adapteze repede şi, după absolvire, a rămas prietenă cu mulţi dintre ei. „Şi profesorii erau blânzi cu mine pentru că sunt din altă ţară. Mă înţelegeau şi mă ajutau”, spune Kristina. A fost bursieră, iar suma pe care o primea de la statul român, în anul I, era de 30 euro pe lună, apoi, în următorii doi ani de facultate, a fost de 65 de euro pe lună. „Îţi dai seama că nu puteam să trăiesc cu banii ăştia, dar nu aveam voie să cerem mai mult, pentru că, până la urmă, nu îi luam pentru că aveam note mari, ci pentru că eram studenţi străini. Erau nişte bani în plus care ne ajutau mai mult sau mai puţin”, îşi aminteşte bulgăroaica. Tânăra povesteşte că a organizat multe petreceri în cămin, în Kogălniceanu, şi spune că „dacă n-ai stat la cămin, n-ai fost student”. Kristina se bucură că a avut posibilitatea să trăiască „într-un oraş european, foarte mare şi frumos”. Ea spune că s-a îndrăgostit de Bucureşti din primul an, s-a plimbat mult, a fost prin parcuri şi muzee, iar noaptea se ducea în cluburi: „Le-am învăţat pe toate”.
Kristina a fost însă dezamăgită că a întâlnit oameni care nu primeau străini la angajare şi au făcut-o să se simtă „rău”. A lucrat totuşi într-un call center şi într-o firmă, unde traducea din română în bulgară.
Planuri de viitor:
Maged şi-ar dori să rămână în România, dar numai dacă se îmbunătăţesc condiţiile de trai.
Marina îşi doreşte să aibă o farmacie. „Cred că în România”, pentru că aici sunt mai multe .
Kristina îşi face masteratul în Germania. Şi-ar dori să se întoarcă în Bulgaria, dacă ţara va merge mai bine. E îndrăgostită de Bucureşti, unde a locuit 4 ani, dar „străinii nu au prea multe posibilităţi în România”.
Primul cuvânt învăţat de …
Marina: „Bună ziua! Mulţumesc!”
Maged: O înjurătură. „Când stăteam în Regie, eram cu 3 băieţi şi, la început, ascultam tot timpul. Şi credeam că înseamnă «bună!», «salut!». Şi, când m-am dus la facultate, nu am dat peste aşa ceva şi, după două luni, mi-am dat seama că nu este un salut”.
Kristina: Nu-şi mai aduce aminte care a fost primul cuvânt.
Carantina studenţească
Toţi studenţii străini care vor să înveţe în România trebuie să facă un an pregătitor la Institutul Eudoxiu Hurmuzachi, din Crevedia. Pentru cei care nu sunt dintr-o ţară membră a Uniunii Europene, costul anului pregătitor este egal cu taxa la facultatea pentru care s-au înscris, potrivit site-ului Universităţii de Vest din Timişoara. Pentru studenţii din UE, anul pregătitor este gratuit, dacă intră pe un loc subvenţionat de la buget. Anul trecut, anul pregătitor a costat 800 euro, potrivit unei studente străine. Egipteanul Maged spune că a plătit 2.280 de dolari pentru anul pregătitor. Kristina îşi aminteşte că „nu a învăţat nimic” la Crevedia, iar Marinei i-a „plăcut”.
