Primaria orasului Baia de Aries din Muntii Apuseni nu are de unde sa asigure banii necesari pentru ca scolile din localitate sa se poata pregati pentru inceperea noului an scolar.
Potrivit primarului localitatii, Silviu Marzan, ar fi nevoie de o suma de aproximativ 500 de milioane de lei vechi, necesari pentru igienizari si achizitia de lemne pentru perioada rece, care incepe mai repede in Muntii Apuseni decat in zonele de deal si campie. Amintim ca in acest an, timp de trei saptamani, nici una dintre unitatile scolare din oras nu a avut apa potabila din cauza unor facturi neachitate.
Primarul a mai spus ca a apelat si la conducerea Consiliului Judetean pentru un ajutor financiar pe care nu l-a primit, insa, din cauza formulei de calcul dupa care se repartizeaza fondurile de la bugetul judetean. Marzan a adaugat ca nu poate recupera datoriile pe care Exploatarea Miniera „Ariesmin”, in prezent inchisa, le are la bugetul local.
De asemenea, din cauza unei legi speciale, taxele locale pe care motii le platesc sunt cu 50% mai mici decat cele pe care le achita locuitorii din alte zone, ceea ce duce la diminuarea bugetului administratiei locale.