Medicul Constantin Baciu rememorează momentul, din 1995, în care a pus din nou piciorul în locul în care s-a născut. Mai precis, picioarele i s-au afundat în glod. Abia plouase, iar uliţele satului se transformaseră în „râuri” de noroi. Până în centrul satului a mers cu o maşină.
Dolheştiul e la vreo 50 de kilometri de Iaşi. De la biserica satului însă a trebuit să se urce într-un tractor, alături de preotul locului, să meargă pe uliţe. Dar s-a dat jos la un moment dat, să vorbească cu oamenii. „Am mers câţiva paşi, apoi am vrut să mă întorc, dar nu puteam. Picioarele mi se înţe¬pe¬niseră în noroiul care îmi trecea de gleznă”, îşi aminteşte azi medicul.
A mai găsit foşti colegi de şcoală în sat, cărora nu le venea să creadă pe cine au în faţa lor. Baciu a rămas totuşi un nume respectat aici, mai ales că tatăl lui Constantin şi Petru a fost în perioada interbelică primar în sat. E şi azi un podeţ căruia lumea îi zice „la pod, la Baciu”.
Toate acestea mi le-a povestit Constantin zilele trecute, cât a stat în România, la Iaşi, fiind în curs de a perfecta actele pentru o donaţie către biserica şi şcoala din Dolheşti – 40 hectare de teren şi cinci hectare de pădure, moştenire de la părinţi.
Am în faţa mea un om de 92 de ani. În ciuda vârstei, îşi păstrează statura impozantă. E îmbrăcat impecabil – costum, cravată şi butoni. Privirea clară, vorba cumpănită. Un gentleman în adevăratul sens al cuvântului. Îţi dă senzaţia că vine din alte timpuri. Stă în gazdă la o cunoş¬tinţă, în Iaşi. Cum e doar musafir acolo, ne-a dat întâlnire peste drum, la o terasă de cartier.
7,5 kilometri de uliţe asfaltate
Fusesem deja în satul Dolheşti. Acolo unde oamenii îi consideră pe fraţii Baciu nişte eroi sau nişte îngeri păzitori. Ţărăncile mergeau în papuci, pe uliţe. Acum e asfalt peste tot. Şanţurile de pe marginea drumului sunt betonate. Nu mai sunt noroaiele de altădată. Comună cu 2.970 de locuitori, care îşi câştigă pâinea din agricultură.
Primarul localităţii, Gelu Iacob, ne spune că s-au asfaltat 7,5 kilometri de uliţe. Lucrarea a durat câţiva ani, până în 2005. Treabă grea, mai ales că terenul e accidentat. Dacă ar fi fost făcută din banii Primăriei, toată lucrarea ar fi costat 1,5 milioane de dolari, ne spune edilul. Pe când bugetul anual al comunei e de numai un milion de dolari, precizează primarul.
Pe lângă drumuri, au mai fost construite sau renovate, tot din banii fraţilor Baciu, cinci podeţe. Cât priveşte şanţurile pentru scurgerea apei de pe marginea drumului, acestea au fost amenajate pe o lungime de 3,5 kilometri.
Premii în bani pentru copii
La intrarea în sat e o staţie de alimentare cu motorină pentru tractoare, construită tot de fraţii Baciu. Cu tot cu instalaţiile necesare, investiţia s-a ridicat la vreo 400.000 de euro. Era nevoie de aşa ceva, pentru că altfel cine avea tractor în comuna asta trebuia să meargă fie până la Iaşi, fie până la Huşi, să ia motorină. Staţia de la Dolheşti a fost dată în folosinţă în anul 2000.
Începând din 2002, celor mai silitori elevi din comună li se acordă premii în bani, de câte 50 şi 100 de lei. La cele trei şcoli din Dolheşti învaţă, în total, 450 de copii. Dispensarul comunal a fost utilat cu aparatură medicală, iar acum se doreşte construirea unei lo¬cuinţe pentru medic, încât acesta să nu mai facă naveta, din Iaşi. „Banii pentru aceste investiţii au venit prin fundaţia care poartă numele doctorului Constantin Baciu, înfiinţată în 1998. Nici un leu nu s-a rulat prin bugetul local”, ne mai spune primarul.
Proiect eolian plătit cu sănătatea
Un alt proiect de mare anvergură, încă nefinalizat, a fost construirea unei centrale eoliene pe cel mai înalt deal care străjuieşte comuna Dolheşti. Din moşi-strămoşi s-au păstrat aici poveşti despre mori. „De apă nu puteau fi, fiind pe dealuri, din câte se spune, numai de vânt, la care se măcinau grânele”, spune primarul Iacob. El a vorbit cu inginerul Petru Baciu despre acest fapt, cu şase ani în urmă. Inginerului i-a plăcut foarte mult ideea. Un om la 80 de ani – azi are 86 – Petru Baciu era toată ziua pe dealurile din jurul Dolheştiului, câte cinci luni pe an, cât stătea în România.
„Nu mânca nimic toată ziua, avea o viaţă cazonă”, povesteşte edilul, care ne arată şi biroul din Primărie la care stătea Petru în fiecare zi, cufundat în planurile sale. Petru a reuşit să aducă din SUA aparatură modernă pentru testarea direcţiei, intensităţii şi duratei vântului pe dealurile din Dolheşti. Pe cel mai înalt deal se vede şi azi un stâlp metalic, ridicat de trei ani, înalt de 81 de metri, pe care au fost montaţi senzori.
Timp de un an şi jumătate s-au făcut măsurători, transmise la Administraţia Naţională de Meteorologie din Bucureşti. S-a stabilit că viteza constantă a vântului, în partea asta de ţară, este între 7,5 şi 9 metri pe secundă. Petru avea proiectul unei centrale eoliene de trei megawaţi, rodul gândirii sale, concepţia fiind avizată în SUA şi România.
Costurile de amenajare a centralei eoliene sunt la o treime din valoarea altor centrale de aceeaşi putere, ni se spune. Petru dorea ca electricitatea să devină piatra de temelie pentru dezvoltarea ulterioară a satului natal. Numai că lucrurile n-au mers ca pe roate, tot felul de piedici birocratice au apărut în calea proiectului.
Ca urmare, anul trecut, în aprilie, pe când era în Dolheşti, din cauza supărării, Petru a făcut un accident vascular. De atunci se află în SUA şi se luptă în continuare cu problemele de sănătate, ne-a spus fratele său.
Medicul Papei
Acesta e motivul pentru care, săptămâna trecută, la ceremonia de la Consiliul Judeţean Iaşi, unde fraţii Baciu au fost declaraţi cetăţeni de onoare ai judeţului, a fost prezent numai Constantin. Doctorul lăcrimează atunci când vine vorba de fiul său, Adrian, pianist concertist şi profesor universitar, care a murit de inimă, cu mai mulţi ani în urmă.
Celălalt frate, de pe tărâm american, Petru, n-a avut copii. Rude apropiate nu au. Aşa s-au decis cei doi fraţi să lase satului în care s-au născut agoniseala lor de-o viaţă. Constantin profesează şi azi, la Roma. În memoria fiului său, acordă românilor din Italia consultaţii gratuite. Un om care toată viaţa lui a făcut bine semenilor.
Când era elev la Huşi, la Liceul „Cuza Vodă”, Constantin a organizat o asociaţie care strângea fonduri de la toţi elevii şi în felul acesta se cumpărau haine şi cărţi pentru colegii lor mai săraci. A plecat la Bucureşti, aici absolvind Medicina, în 1940 fiind deja medic extern la Spitalul Brâncovenesc, apoi intern la Spitalul Witting. Au urmat doi ani pe front, ca medic militar. Un congres medical din Atena, în 1966, i-a oferit posibilitatea să rămână în lumea liberă. Recunoscut pentru meritele sale ca doctor, Constantin Baciu l-a avut în grijă pe însuşi Papa Ioan Paul al II-lea.
„Aceşti oameni sunt de o rară generozitate. Adevăraţi patrioţi, care n-au uitat de unde au plecat”, i-a caracterizat primarul din Dolheşti pe fraţii Petru şi Constantin Baciu. Fără a da măcar o clipă senzaţia că e impresionat de laude sau titluri, Constantin le-a transmis românilor un mesaj sec, la finalul discuţiei noastre: „Să-şi amintească de noi ca de un bun exemplu.” .
DESTINUL UNEI FAMILII
Părinţii fraţilor Baciu au fost la viaţa lor oameni gospodari. Aveau peste 50 de hectare de pământ, inclusiv pădurea. Consideraţi chiaburi în anii ‘50, li s-a confiscat toată avere, apoi au fost băgaţi la închisoare. Dintre cei cinci copii pe care i-au avut, în viaţă mai sunt azi Constantin şi Petru.
Constantin este medic cardiolog şi a avut o carieră de succes în Italia. Petru este inginer, specializat în sisteme energetice şi a lucrat în SUA. La vârsta senectuţii, cei doi s-au întors în România, în satul natal – Dolheşti. Un sat din judeţul Iaşi. Asta s-a întâmplat în 1995. Au văzut sărăcia în care se zbăteau oamenii. Şi au decis ca din banii agonisiţi o viaţă întreagă să reconstruiască practic această localitate.
