Fix in urma cu sase luni, pe poarta penitenciarului de la Margineni, din comuna I.L. Caragiale, fosta Haimanale, din judetul Dambovita, iesea cu ochii in pamant cel mai vechi detinut din Romania. Se numea Theodor Creteanu si avea spre 50 de ani, dintre care ultimii 18 ii petrecuse in puscarie. Tocmai isi terminase de ispasit pedeapsa. Statul il reda societatii bagandu-i in buzunar contravaloarea unui bilet de tren personal, clasa a II-a, pe ruta Targoviste-Bucuresti si trei prezervative. Fostul detinut Creteanu, artist plastic pana sa intre la inchisoare in ‘88, avea cu el o geanta cu niscaiva boarfe si o bocceluta cu dalti de sculptura in lemn. Astazi, dupa sase luni de la liberare, nea Doru, adica Theodor Creteanu, isi face meseria intr-un demisol dintr-o vila din comuna Razvad, la opt kilometri de Targoviste. In sase luni de libertate a fost cateva zile la Bucuresti si trei ore la Targoviste. In rest a iesit din casa doar ca sa-si ia tigari si cate o bere de la magazinul satesc. Nu-l intereseaza exteriorul. Si-a inventat micul sau univers, ca pe o noua, dar proprie puscarie. Parca se autopedepseste.
L-am regasit pe nea Doru in gradina casei binefacatorului sau din comuna Razvad. S-a bucurat ca un copil la vederea unor figuri familiare: “Nu credeam sa va mai vad si uite, acu’ dupa sase luni…”, turuie fostul detinut. Cand a iesit pe poarta penitenciarului primul drum l-a facut la sora-sa, la Bucuresti. A stat la ea vreo cinci zile, dupa care s-a intors la Targoviste, ca-i promisese primarul Iulian Furcoi, pe care il cunoscuse la o expozitie a detinutilor artisti, ca-i face rost de-un loc de munca si de un acoperis deasupra capului. Omul s-a tinut de cuvant. La rugamintea sa, Nicolae Biculescu, directorul de la “Gradinile Publice Targoviste”, l-a luat la el acasa, la Razvad, si l-a angajat la firma fiicei sale pe post de sculptor. Oficial insa, pentru ca nu are un alt act in afara de buletinul de identitate dat de penitenciar, e muncitor necalificat. Cu toate astea, pe langa casa si masa, nea Doru mai ia si sapte sute de lei salariu. I-a pus Dumnezeu mana in cap.
“Muncesc mult, ca altfel ma iau gandurile”
Dupa 18 ani si jumatate de abstinenta, cand aude de femei ii joaca ochii in cap. Se lauda ca are deja doua cuceriri, dar nu vrea sa intre in amanunte, sa nu le compromita: “Nu pot sa va zic mai multe ca le stie toata Targovistea. Una-i chiar o personalitate si cealalta e la nu-s ce consiliu. Nu le dau numele ca nu mai ai parte dupa aia. Dar io vreau o relatie serioasa, nu de-astea pasagere”, se da mare Theodor Creteanu. ”Asa o fi, cum spune el. Dar eu cam stiu despre cine-i vorba si nu cred ca se preta”, zambeste hatru directorul Biculescu. “Dar mai bine muncesc. Muncesc mult, ca altfel ma iau gandurile“, conchide nea Doru.
Invariabil, satenii au aflat ca la Biculescu acasa sta un fost puscarias. Un timp l-au tratat cu suspiciune. “Am vazut ca-i om cumsecade”, spune un ”nea cutare” din curtea de alaturi. La fel ne spune si vanzatoarea de la buticul de unde-si face cumparaturile Theodor Creteanu: “Niciodata nu-si ia pe datorie. Plateste pe loc. Cumpara doar tigari, d-ale gurii, sapun si, din cand in cand, cate o bere”. “La mine a fost mai greu, cu cele doua fete. Erau cam speriate, dar s-au lamurit ca nu-i om rau”, mai spune Biculescu.
“Sunt stapan peste tot!”
“Soru-mea vroia sa mai stau la ea, da’ n-am vrut io, ca vorbisem cu dom’ Furcoi. I-am scris dupa aia doua scrisori, da’ nu mi-a raspuns. Nu m-am dus nici la mama, la Chitila, ca traieste, si nici copiii nu mi i-am vazut. Nu puteam sa ma duc asa, cu mana goala”, turuie nea Doru. Apoi sare la alta: “Ma bucur ca am reusit sa dau de oamenii astia. Dom’ Biculescu imi da si opt, si zece milioane pe luna. Ma respecta si-l repect si eu. Mi-a adus, saracu’, si marmura cand am cerut. Mi-a luat scule, numai d-alea profesionale. Am ramas traznit cand m-a dus la Praktiker si a dat pe ele 37 de milioane. E un om jos palaria. Dupa doua saptamani mi-a dat cheile de peste tot. «Da’ aveti incredere, ca stiti cine sunt si ce am facut?», l-am intrebat. Acu’ sunt stapan peste tot. Stau cu sotia si cu fetele lui in casa. Mai imi fac si de mancare cateodata”.
Cu marmura nu prea le are
De muncit, se lauda ca a sculptat in lemn patru Cristi, o Sfanta Paraschiva, un Mihai Viteazul, o stema de-a Romaniei si un Tepes “mai complex”. Mai are in lucru o Nefertiti in marmura, dar nu-i prea iese, asa ca a cam abandonat-o sub bancul de lucru. “De vreo doua luni parca nu mai am chef de munca asa de mare”, se lamenteaza fostul parnaias, in timp ce batuceste cu mainile niste lut pe un schelet metalic care va lua forma unei cismele din care beau apa doi porumbei. E orgolios: “I-am zis sefului ca n-am chef sa lucrez. N-a zis nimic”. In replica, Nicolae Biculescu, binefacatorul sau, e cam in dubiu: “Nu pot sa zic ca sunt nemultumit, dar inca n-a confirmat. Mi-a zis ca vrea marmura. I-am adus trei bucati si i-am luat si scule speciale pentru asta. S-a hotarat la o Nefertiti. A cioplit un pic si s-a oprit. «Ma Dorule, i-am zis, cu marmura nu prea le ai…». A dovedit ca stie cateva imagini in lemn. Noi l-am tratat ca pe cineva din familie. I-am dat o sansa. Eu stiu cum sunt artistii, azi au chef, maine n-au. Mai asteptam”.
Vrea o barba à la Brancusi
Puscaria de la Margineni e la numai 25 de kilometri distanta. Nu zice nu la invitatia de a o vedea. De asta data pe dinafara. Priveste zidurile si foisoarele cenusii cu indiferenta. “Parca nici nu ma mai intereseaza. Sunt realist. Acu’ sunt afara.” Cand vine vorba de recenta revolta a puscariasilor, se indigneaza: “Mie nu-mi trebuie revolta hotilor. Mie-mi trebuie revolta banilor. Vreau sa supravietuiesc pe buzunarul meu”. Apoi cade in depresie: “Trebuie sa ies din pasa asta. N-am realizat aproape nimic de cand am iesit, in afara ca i-am cunoscut pe oamenii astia. Am doi copii si trebuie sa-i ajut si eu cum pot. Fata e studenta si are nevoie de bani”.
Vrea sa-si lase barba mare, s-o aiba lunga ca a lui Brancusi: “Pacat ca nu-i alba…”.
De la puscarie la gradina zoologica
Din puscarie mai are doar o nostalgie. Ii e dor de Fioroasa, o catea, fost caine politist iesit “la pensie”, cu care isi impartea bolul de ciorba inainte de liberare. Daca acolo avea doar un suflet de ingrijit, la Razvad are o intreaga menajerie, la propriu. Seful sau are o dambla frumoasa: si-a ridicat in batatura o veritabila gradina zoologica. Mai intai sunt cei sapte catei din batatura, dintre care cele patru catele: Ceana, mops imperial; Hara, basset; Cara, caniche, si Tuti, o maidaneza mica si rea, sunt febletea lui nea Doru. Apoi mai sunt trei ogari afgani si un husky, cinci ponei, trei lebede negre, un purcelus de Guineea, pe care l-a ingrijit cateva saptamani ca era sa moara, patru porci vietnamezi, cateva oi de rasa cu un berbec australian, un stol intreg de ratuste si o poiata de gaini de rasa mari cat niste curcani, vreo patru duzini de iepuri, doua helestee cu pesti japonezi si chinezesti, broaste testoase si peste trei sute de porumbei. Un mic paradis. Intrebat daca a mancat vreun iepure, nea Doru se revolta: “Cum sa-i mananc, dom’le? Pai, dupa ce le dau de mancare si ma joc cu ei, sa-i bag in cratita?”. Acum necuvantatoarele sunt familia sa.
Din puscarias, analist politic
S-a pus la punct si cu politica. “Noi, prostimea, suntem ca la teatru. Intre Basescu si Tariceanu e doar o cacealma. Totul e intre politicieni. O cloaca de escroci”, decreteaza doct fostul puscarias. Dintre politicieni cel mai mult ii place de Gigi Becali si dupa-aia de Vadim. “Imi place de Becali ca are curaj si-ti spune verde-n fata. Trec peste faptul ca e un incult”, spune cu indulgenta artistul. Are si un top al ziaristilor. “Sunt buni astia, Dinescu, CTP si Hurezeanu, da’ cel mai tare e Mircea Badea. P-asta, daca nu-l calca masina, mare lucru!” Isi aduce apoi aminte de fostul sau coleg de puscarie ex-deputatul PSD Gabriel Bivolaru: “Am mancat dintr-un castron si mi-a placut ca tine cu dreptatea. Mi-a cumparat o icoana cu doua cartuse de tigari”. La intrebarea daca Bivolaru avea bani in penitenciar, rade: “Aveam io bani, ca eram «necautat», daramite Bivolaru. Avea trei celulare. Le tineam ascunse in castronul Fioroasei, ca avea fund dublu”. Apoi, cu gandul la copii, brusc se intristeaza: “Am fost «necautat» in puscarie, «necautat» sunt si-n libertate”. Nu realizeaza ca a avut noroc cu carul.
