Un batran imbracat in straie de cioban poate fi vazut periodic colindand prin putinele librarii din Deva. Ciobanul analizeaza cu ochi de cunoscator cartile si cumpara intotdeauna cate ceva. Batranul este una dintre victimele anonime ale comunismului. Fost profesor de filosofie, ciobanul a fost arestat de comunisti pentru ca a fost gasit citind carti interzise de propaganda stalinista. Dupa ce a iesit din temnita nu a vrut sa mai dea ochii cu lumea si s-a retras intr-un catun din Muntii Metaliferi cu cartile si mioarele sale sa se "impace cu lumea”.
Atrocitatile comise de comunisti dupa 1947 au schimbat soarta a numerosi oameni. Cine-si permitea sa citeasca o carte interzisa putea sa primeasca ani grei de temnita. Eminescu, Goga si alti autori romani au fost exclusi din manuale. Sovieticii se ocupau personal de cei mai pe-riculosi dusmani de clasa. Putini sunt cei care stiu si mai putini cei care recunosc ca in perioada stalinista pe teritoriul tarii noastre au operat arestari si executii si rusii.
Turnul de fildes contra razboiului
Andrei Barbu, unul dintre supravietuitorii acelor vremuri, traieste retras undeva, in Muntii Metaliferi, pastorind o turma de oi. L-am cunoscut intr-o librarie, unde a intrat imbracat in straiele de cioban sa cumpere o carte de Bulgakov. Voia sa o faca cadou unui copil din Sacarambu, satul unde mai coboara din cand in cand sa-si cumpere provizii. In 1942, tanarul Andrei Barbu era admis la Facultatea de Filosofie din Timisoara, tatal sau, invatator intr-un sat din Banat, l-a trimis pe fiul cel mai mic sa descifreze "tainele lumii”, pentru ca in opinia taranului banatean, ceva mai scolit decat restul satului, "filosofia dadea raspuns la toate, si la ce sunt si la ce nu sunt”. Cand a intrat la facultate a avut temerea ca razboiul are sa-i strice planurile si nu va putea ajunge profesor, asa cum visa in noptile in care adormea de multe ori cu capul pe carte. Nu a simtit cu adevarat ororile razboiului. Au murit cativa consateni, au trecut pe acolo nemtii si ungurii, le-au luat o vaca si un porc din batatura, dar aveau mai multe si nu au saracit din atata. In rest, a murit un var, undeva, prin Crimeea, dar pentru tanarul de 18 ani indragostit de Kant, Schopenhauer si Hegel astea nu insemnau nimic, traia izolat undeva, in turnul sau de fildes.
Comunismul demolator de spirit
In 1945, o data cu terminarea razboiului, s-a indragostit de o fata, studenta la scoala de muzica. Fiica unor oameni instariti de origine germana a disparut insa, intr-o zi din toamna lui '47, din oras, alaturi de toata familia ei. Dupa terminarea facultatii, Andrei a fost trimis profesor de filosofie la Radna. Aici a aflat ca tatal sau a fost arestat pentru ca in 9 mai 1948 le-a spus copiilor ca adevarata sarbatoare a romanilor este 10 mai. "Nu aveam sa-l mai vad niciodata pe tata. Dupa ce am pierdut singura femeie din viata mea, acum mi-a fost rapit si tatal. A fost prima data cand am realizat cat de crunta poate sa fie teroarea comunista. Credeam ca cel mai mare rau a fost razboiul, dar m-am inselat amarnic”, isi aminteste Andrei Barbu. Isi trece mana prin barba alba, mai soarbe putin dintr-o tigara, apoi continua povestea. Imediat dupa ce a fost arestat tatal sau, cativa oameni care vorbeau ruseste au intrat intr-o noapte in casa. Au luat toate cartile si le-au dat foc, apoi au adunat de prin casa tot ce era de valoare, le-au impachetat in caruta la care l-au pus pe Bogdan, fratele mai mare al lui Andrei, sa inhame caii, si au plecat. A doua zi, s-au prezentat alti doi indivizi, care l-au luat cu ei pe Bogdan sa dea o declaratie, pentru ca au aflat ca rusii le-au furat din casa.
"Pagubitul” avea sa taie trei ani stuf la Periprava si sa moara in scurt timp dupa ce s-a intors de acolo, pentru ca nu a putut explica ce cautau la el in casa cartile subversive pe care au fost nevoiti sa le arda "tovarasii” sovietici. Dupa doua zile si casa tanarului profesor din Radna a fost scotocita de securitate. Profesorul de filosofie a fost arestat si anchetat pentru cartile subversive gasite in casa familiei sale si in camera pe care o ocupa cu chirie in Radna. Norocul sau a fost ca rusii au ars cartile din satul natal si singurele probe au fost cele gasite asupra sa. Au urmat cativa ani de temnita la Arad. De acesti ani Andrei nu vrea sa-si mai aminteasca.
In 1954, a fost eliberat. A auzit ca la Deva se fac angajari la mina. Sefii intreprinderii miniere au ras de el cand au auzit ca e profesor de filosofie si nu l-au angajat. Tovarasul de la cadre l-a povatuit prieteneste sa plece din zona daca nu vrea sa aiba probleme. La 32 de ani a ajuns la o ferma de oi. Ii placeau animalele si avea timp sa citeasca. Nimeni de la ferma nu stia ca este absolvent de facultate. De multe ori, ceilalti ciobani radeau de el ca citeste atata.
O noua viata, pastorala
In satul Sacarambu a gasit un preot batran care-l imprumuta cu carti. "La inceput, le citeam cu fereala, ca doar tot ce am patimit, din cauza cartilor am patimit. Ascundeam cartile care credeam ca nu sunt pe placul regimului in reviste. Apoi am realizat ca la stana eram singurul care pricepeam ce scrie acolo si am fost mai linistit”. Printre oi, insingurat, profesorul de filosofie si-a gasit linistea sufleteasca.
In inima Muntilor Metaliferi, langa minele de aur ale Sacarambului, ciobanul Andrei traieste fiecare zi de parca ar fi ultima. "Multumesc lui Dumnezeu in fiecare seara ca m-a mai lasat o zi pe pamant si in fiecare dimineata ca am mai vazut inca o data rasaritul. Pentru mine timpul nu are valoare, zilele se scurg fara sa le tin socoteala, daca am carti sa pot citi, gandul poate sa ma poarte liber peste tot. Asta au incercat comunistii, sa ne omoare gandul, sa puna bariere sufletului”.
Nu-l intereseaza ce se intampla prin lume, pentru ca "oamenii sunt rai, nu au invatat nimic din vremurile ce au trecut si nu merita sa pun seama pe lume. Viata mea de la stana si a animalelor de langa mine este mult mai valoroasa decat toata politica de pe pamant”.
Batranul cioban a incercat sa uite de toate cele rele si a pastrat in suflet doar satul natal, parintii si fratele, clipele scurte de iubire.
"Daca am tine minte totul, am innebuni. Uitarea este o stare de autoaparare si eu sunt fericit ca am reusit sa uit. Aici, la liziera padurii, inconjurat de oile mele, e turnul meu de fildes”, marturiseste – privind undeva, in zare – Andrei Barbu, profesor de filosofie candva, acum cioban.
