Cinci români au aflat că au venit pe lume în temniţele comuniste ale anilor ’50, care erau sinonime cu bătăi, torturi, abuzuri fizice şi psihice. Mulţi alţii însă au fost luaţi de lângă mamele lor la puţin timp după naştere, scoşi din puşcării şi daţi spre adopţie.
Mihaela Jecan s-a născut la 8 decembrie 1953 în închisoarea de la Văcăreşti. A fost eliberată din temniţă la vârsta de o lună şi şase zile o dată cu mama sa, Gema Novacu, care primise doi ani şi nouă luni pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale şi omisiune de denunţ. Adevărata ei vină era însă alta: fratele său Gelu Novacu fugise să lupte în mişcarea de rezistenţă împotriva comunismului din Munţii Făgăraş. „Femeile care urmau să nască erau duse în închisoarea de la Văcăreşti. Nişte nemţoaice din zona Sibiului au făcut andrele din sârme, au deşirat paturile şi mi-au croşetat nişte scutece”, explică Mihaela.
A ajuns acasă pe 14 ianuarie, învelită în pachetele în care deţinutele primeau mâncarea. Statul român a recunoscut că Mihaela a fost o victimă a regimului comunist. I-a fost oferită suma de 100 de lei, pensie pe care o ridică lunar de la „Asociaţia foştilor deţinuţi politici”.
Mihaela susţine însă că nu este singurul nou-născut victimă a regimului comunist. „Există în ţară mai mulţi oameni care nu ştiu că s-au născut în puşcărie. Pe atunci, dacă mama nu era eliberată în cel mult trei luni, regimul îţi lua copilul şi îl introducea în circuitul de adopţii.”
„NU ŞTIU, NU RECUNOSC NIMIC”
Părinţii Mihaelei s-au căsătorit pe 22 mai 1953. Câteva zile mai târziu au fost ridicaţi şi întemniţaţi. Interogatoriile desfăşurate în subsolurile Securităţii au durat trei luni. „În anchete te intimidau, ţipau la tine,îţi vorbeau urât, te loveau, te ţineau în frig. Urmăreau să te prindă în cazul în care ai fi dat răspunsuri contradictorii la aceeaşi întrebare. Tata a găsit soluţia pentru a se pune la adăpost de această capcană. A pretextat că nu are o memorie bună şi nu a auzit despre faptele băieţilor din munţi. Şi atunci, a fost eliberat. Securiştii au rămas cu singura declaraţie, a mamei – nu recunosc nimic, nu ştiu nimic.” Gema Novac a ispăşit primele luni de detenţie la Codlea. Când a aflat că urmează să fie tată, viitorul părinte a înţeles că, pentru a nu-şi pierde copilul, trebuie să îşi scoată soţia din puşcărie. A făcut recurs şi a obţinut o reducere a pedepsei pentru Gema. Trebuia însă să facă o adresă oficială, dar autorităţile refuzau să îi spună în ce închisoare i-au mutat soţia. „Un om de suflet i-a zis: vedeţi că atunci când nasc, femeile sunt sduse la Văcăreşti. Şi aşa a găsit-o tata.”
BOALA „INCURABILĂ” A MAMEI, DOBÂNDITĂ LA SECURITATE
In timpul detenţiei, în casa părintească s-au instalat trei familii devenite, între timp, foarte „onorabile”. În cel mai frumos apartament stătea un colonel de armată beţiv care avea misiunea de a-i supraveghea. În altul era un colonel de miliţie şi în al treilea o văduvă de preot cu trei copii. „Tata a improvizat o magazie în curte şi acolo am stat o vreme. Apoi preotesei i s-a făcut milă şi ne-a lăsat să stăm în bucătăria ei, care era de fapt a noastră.”
Mihaela a aflat la vârsta de 14 ani despre locul unde s-a născut. După o vreme, au reuşit să reintre în casa părintească şi să ocupe unul dintre apartamente. O copilărie care ar fi trebuit să fie fericită a fost umbrită de boala mamei.
„A fost diagnosticată cu scleroză în plăci, dar noi credem că boala a apărut din cauza frigului îndurat la anchete, în beciurile Securităţii. Timp de zece ani a urmat numeroase tratamente. Boala s-a tot agravat, iar în ‘69 mama a murit.”
O ISTORIE CARE TREBUIE ÎNVĂŢATĂ ÎN ŞCOLI
O întreb ce crede că ar spune luptătorul din munţi Gelu Novacu despre România de azi. „Dacă unchiul meu ar fi trăit vremurile astea cred că ar luat încă o dată drumul munţilor”. Are două fete, cea mare de 30 de ani. „Le este greu să înţeleagă prin ce am trecut, pentru că şi mie mi-a fost greu atunci când am aflat. Tinerilor le este greu să creadă că pentru o idee au dispărut oameni.”
La Cluj, unde Mihaela este astăzi profesor de matematică, o altă femeie trăieşte o dramă. În urmă cu puţine luni, la vârsta de 50 de ani, a aflat că părinţii care au crescut-o sunt adoptivi şi că ea s-a născut într-o închisoare, fiind separată în mod abuziv de mama sa. In Romania de azi, cinci persoane sunt conştiente că s-au născut în temniţele comuniste. Multe altele, probabil că nu vor afla acest lucru niciodată.
„Nişte nemţoaice din zona Sibiului au făcut andrele din sârme, au deşirat paturile şi mi-au crosetat nişte scutece.” MIHAELA JECAN
„Nu mă recunoşti? Sunt fiul tău!”
Gelu Novac – unchiul Mihaelei şi fratele Gemei Novacu – a fugit în munţii Făgăraş la vârsta de 17 ani. Următorii trei ani nu au avut nici un semn de la el. „La un moment dat, la noi acasă a apărut un bărbat în toată firea, cu barbă. A salutat în engleză, bunicul l-a primit bucuros şi au început să discute politica vremii. După o oră, străinul i-a zis «tată, nu vezi că sunt eu, fiul tău?»” povesteşte Mihaela.
Incepând cu 1950, Gelu a început să treacă pe acasă, cu regularitate, câte un sfert de oră noaptea, pentru a spune familiei că e bine şi sănătos. A doua zi, Gema era ridicată şi dusă la Securitate pentru a fi interogată.În iarna anului 1952, doar 12 tineri mai luptau în Munţii Făgăraş, împotriva comunismului. Apoi, Gelu nu a mai apărut. Gema a fost condamnată la închisoare, iar tatăl lor a fost trimis doi ani la Canal. „Multă vreme după toate astea, la noi în curte a apărut un bătrân care i-a zis mamei să nu îl mai aştepte pe Gelu că el i-a văzut trupul mort. S-ar fi împuşcat în 1956, ca să nu cadă în mâinile comuniştilor. Mama a sperat mereu că fratele său a reuşit să fuga din ţară.”Mărturie
Emilia, rodul iubirii dintr-un lagăr
La 18 iunie 1951, la 5 dimineaţa, 45 de mii de oameni au fost deportaţi în Bărăgan. Casele şi pământurile aveau să le fie confiscate. Bunurile pe care nu le puteau lua cu ei urmau să fie cumpărate de stat, dar la jumătate de preţ. La un deceniu distanţă, în lagărul de concentrare Lăţeşti se vor cunoaşte doi tineri. Se vor împrieteni, se vor susţine unul pe celălalt, pentru a ieşi cu bine dintr-un sistem concentraţionar, apoi se vor căsători. În lagărul din Bărăgan va fi conceput cel dintâi copil al familiei – Emilia.
Marea iubire găsită după un deceniu de închisoare
Tiberiu Marţian era fiul preotului greco-catolic din comuna Dăbâca şi absolvise Academia de Teologie. I-a oferit adăpost unui preot greco-catolic prigonit de autorităţile comuniste care nu mai tolerau decât credinţa ortodoxă.
Securitatea a aflat şi Tiberiu a fost condamnat – în 1951 – la 10 ani de temniţă. Timp de un deceniu, a cunoscut închisorile din Transilvania, iadul din Baia Sprie şi Gherla. Apoi a fost deportat în Bărăgan.
Cornelia se trăgea dintr-o familie de moşneni din Argeş şi a plătit pentru refuzul familiei de a-şi preda pământurile către cooperativele agricole de producţie. A fost obligată să ia drumul Bărăganului.
„Când s-au întâlnit, el lucra ca tâmplar într-o fermă a PCR, iar Cornelia îngrijea de găini. Pentru că păsările nu îşi făcuseră «norma» de ouă stabilită de politrucul lagărului, Cornelia nu a primit bonul, fără de care deportaţii nu aveau dreptul la hrană. Tiberiu i-a cedat fetei raţia sa de mâncare”, povesteste fiul lui Tiberiu, părintele Mircea Marţian. Cei doi tineri s-au împrietenit şi s-au căsătorit. La puţin timp după amnistierea deţinuţilor politici, cei doi s-au mutat la Turda, în chirie, pentru că bunurile familiei Marţian fuseseră confiscate. La foarte scurt timp s-a născut primul copil – Emilia, rod al iubirii din lagărul de concentrare din Bărăgan.
„Recunoştiinţa” a ajuns la înmormântarea sa
Tiberiu a muncit multă vreme într-un magazin de tip Gostat. A fost hirotonisit clandestin şi „pe ascuns” îndeplinea rolul de preot. După 1989, a redeschis un număr de şapte parohii greco-catolice. În 2003, când s-au aniversat 150 de ani de la întemeierea „Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla”, Papa Ioan Paul al II-lea l-a desemnat prelat papal onorar. Diploma de numire a ajuns în ziua înmormântării sale.
