De la informatică la agricultură nu e decât un pas. Depinde numai de voinţă. A vrut să trăiască altfel şi dovedeşte asta de patru ani încoace. Acesta e destinul lui Andrei Barbu, stabilit, cu tot cu familie, în comuna ialomiţeană Valea Măcrişului. Aici cultivă legume şi zarzavaturi. E afacerea lui. Mult mai spectaculoasă decât pare la prima vedere.
Poate fi ciudat să auzi tocmai un om al calculatoarelor spunând că trebuie să ne întoarcem la rădăcinile noastre, la umanitate, pentru că nu cifrele, sticla şi betonul, în mijlocul cărora trăim, sunt drumul nostru cel bun. Aşa am pornit spre Urziceni, ieşind apoi din şoseaua mare, spre Moldova, ca s-o iau apoi pe căi secundare, pline de gropi, până-n locul în care liniştea m-a înconjurat cu totul, în comuna Valea Măcrişului. Frumos şi simbolic nume. Aici, în colţul acesta al judeţului Ialomiţa. Aduce a prospeţime în farfurie. Că tocmai despre hrană eliberată de constrângerile civilizaţiei modene stau de vorbă cu Andrei Barbu, care mai întâi s-a specializat în calculatoare, după care a lăsat totul baltă şi a plecat aşa, într-o zi, unde a văzut cu ochii. Spre o cu totul altă lume. Să facă agricultură.
„Sănătatea are gust“
Ne întâlnim pe uliţa principală. Andrei vine cu o dubiţă albă. Cu ea cară marfa. Om tânăr, abia ce-a terminat facultatea în 2007 – Universitatea Politehnică din Bucureşti, oraşul în care s-a şi născut. Doi ani, după facultate, ca asistent universitar. De lucru în domeniul său nu ducea lipsă nici pe piaţa privată. Tot viitorul în faţă, în Capitală, printre betoane şi calculatoare. Până a venit anul 2009 şi atunci a spus stop. Ne ţinem acum după maşina lui, până la fermă. Noroc cu ploile astea din ultima vreme, că praful de pe uliţe s-a cuminţit. Ajungem într-o curte largă, printre solarii, un tractor, alte utilaje, o şură. Alt bărbat iese în întâmpinare, tatăl lui Andrei, Gheorghe Barbu, despre care aflu că e geolog de meserie. De la el a luat Andrei gustul pământului, aflu după aceea. Tatăl cultiva plante aromatice, undeva prin Oltenia, de mai mult timp. Peste tot, aici, în jurul meu, în curtea asta, tot felul de răsaduri. Hai în şură, la vorbă, printre pungi cu seminţe de toate felurile. Şi multe alte acareturi. O clipă de răgaz pentru Andrei, care merge şi pe câmp, şi la dus marfa la clienţi, şi la conferinţe în Bucureşti, unde vorbeşte despre un cu totul alt stil de viaţă, sănătos. “Da, sănătatea are gust!”, exclamă el la un moment dat.
S-a întors la vatra străbunicilor
Ca să vezi că nimic nu e întâmplător pe lumea asta! Andrei strânsese ceva bani, până în 2009, din meseria lui de bază. A mai făcut şi un împrumut la bancă. Atunci i-a spus tatălui că vrea altceva în viaţă. “Eu l-am sprijinit în tot ce-a vrut el să facă”, zice tatăl. Trebuia însă început de la zero. Faci agricultură, ai nevoie de pământ. Tatăl şi fiul au plecat prin Bărăgan, timp de două luni. “Am mers prin vreo 20 de comune. Peste tot întrebam de pământ. Lăsam în urma noastră anunţuri”, povesteşte Andrei. Au trecut şi prin Valea Măcrişului. Şi aici e o mică poveste – destinul face ca tatăl lui Andrei să fie născut în Călăraşi. Străbunicii însă de unde credeţi că erau? “Străbunica din Ion Roată, iar străbunicul din Valea Măcrişului”, zice Gheorghe. Acei oameni însă, la viaţa lor, atunci, demult, s-au mutat mai spre Dunăre, la Călăraşi. Satele acestea, de care am amintit acum, Valea Măcrişului şi Ion Roată, sunt la mică distanţă unul de altul, în Ialomiţa. Şi iată ce se întâmplă după atâta amar de vreme de la strămutarea bunilor – strănepotul cumpără pământ chiar în Valea Măcrişului. După câte anunţuri pusese prin comunele pe unde a trecut, primul telefon pe care l-a primit a fost taman din satul străbunilor săi. “A fost chemarea pământului”, exclamă tatăl lui Andrei.
Autodidact în agricultură
Jumătate de hectar de pământ a cumpărat la început, după care, în acelaşi sat, alte terenuri, până la cele 16 hectare pe care le deţine acum. Andrei vorbeşte despre degradarea terenurilor din Bărăgan, din cauza agriculturii intensive. A învăţat, ca autodidact, despre agricultură, cărţile şi Internetul slujindu-i de minune. Oamenii din satul acesta s-au uitat la el, la început, ciudat. Nu prea înţelegeau ce caută un tip micuţ de statură, cu degete fine, de bucureştean, cu aerul omului de birou, mai ales când îl vedeau cu sapa în mână sau în cabina tractorului. “Oamenii pe aici sunt de treabă”, continuă tatăl lui Andrei, pe ideea că, în cele din urmă, “coabitarea” între cele două lumi s-a făcut destul de repede şi funcţionează acum impecabil.
Ce este „heirloom“
Omul cifrelor nu s-a dezminţit nici pe câmp. Andrei s-a gândit nu neapărat la producţie, cât mai ales la clienţi. Pentru că a vrut de la bun-început o afacere. Vinzi ceva. Dar ce şi mai ales cui? “Banii vin din vânzare. Trebuie să găseşti acel produs care e cerut de piaţă”, îşi aminteşte Andrei de frământările sale de început. A fost prin târguri, a stat de vorbă cu oamenii. Ce să mai spui că tot timpul auzi la bucureşteni ceva de genul – ce bune sunt zarzavaturile de la bunica! Altfel decât cele de la piaţă sau din import, care n-au nici un gust. Produse ecologice – iată ideea care merita promovată. Dar nu acesta e sâmburele conceptului său. Abia de aici încolo povestea ia o turnură neaşteptată. Andrei citeşte despre seminţe. Industrializate, modificate genetic. Să fie legume şi zarzavaturi cât mai multe. O politică răspândită în toată lumea după al doilea război mondial. Dar dacă vrei legume şi zarzavaturi cu adevărat ecologice, atunci trebuie să porneşti de la seminţe curate. Şi aşa află că în toată lumea asta mare, inclusiv în România, există colecţionari de seminţe tradiţionale. O noţiune promovată de mai multă vreme pe plan mondial, cea de “heirloom” – a soiurilor originale. Ca nişte amprente ale timpurilor vechi, de dinaintea industrializării în agricultură. Ideea asta este promovată puternic acum în SUA, mi se spune. Activitate care înseamnă atât selecţie, cât şi înmulţire a seminţelor, apoi comercializarea lor. Mai ştiu de la gazda mea că un anumit soi poate fi catalogat drept “heirloom” doar dacă “are cel puţin 70 de ani, fiind considerat autentic, original, tradiţional. Foarte mulţi consideră că anul 1945 este momentul în care s-a început industrializarea în domeniul legumiculturii”. Polenizare şi în nici un caz hibridare – când e vorba de viaţa acestor seminţe. Care nu sunt folosite pe suprafeţe mari de teren.
Curcubeul legumelor
Internetul joacă un rol important, pentru că Andrei ia legătura cu acei colecţionari de seminţe tradiţionale. “Fiecare sămânţă are povestea ei”, spune tânărul. Vorbeşte despre ceea ce la prima vedere pare a fi banala fasole, care are însă nu mai puţin de 30 de culori. “Cu striaţii sau puncte, în formă sferică, ovală sau neregulată, în culori simple sau neregulate”, mi se descrie o adevărată expoziţie. La fel roşiile, ardeii, cartofii. Ce ziceţi de roşiile mov, portocalii sau cele verzi?! Salata – la fel de spectaculoasă. “E o adevărată experienţă şi gustul”, sunt asigurat de omul pe care-l văd vorbind cu pasiune despre munca lui.
Anul agricol
Pământul e foarte bun, gras, pânza freatică la mică adâncime. Aşa e în partea asta de ţară, unde am ajuns eu acum, îmi descrie tatăl lui Andrei calitatea terenului în care poţi să pui astfel de seminţe, fără teama că nu vor da rod. Alt subiect e legat de stresul plantelor – de la dăunători, vânt, ploaie sau căldură în exces. Vorbeşte despre anul agricol. Muncă cât cuprinde. Din toamnă începe, dar greul e abia în primăvară. Solarii, răsadniţe, gunoi de grajd şi tractor, sistem – nou – pentru irigaţii. Acum sunt cultivate cu legume 2,5 hectare. Restul propriului teren – cu porumb. Rotaţia culturilor e foarte importantă, când vine vorba despre lupta împotriva dăunătorilor. Sau mai poţi stropi cartofii cu un amestec din pelin şi talpa gâştei, aflu un “secret” de la Gheorghe Barbu, ca dovadă că trebuie să ţii seama de experienţa satului românesc.
Calendarul recoltelor din 2013
Văd calendarul recoltei din acest an. Diverse legume şi zarzavaturi ajunse la maturitate într-un anumit interval de timp, după cum le-a rânduit natura. Din aprilie a început sezonul, mai întâi cu ceapă verde şi usturoi verde, spanac, lobodă şi salată. Apoi ridichi de lună şi mărar, pe urmă cimbrul, pătrunjelul şi tarhonul, oregano, menta, mazărea verde, fasolea păstăi, dovleceii şi sfecla. Urmează morcovii, roşiile şi castraveţii. Vin la rând busuiocul verde, ardeii graşi, vinetele, pepenii galbeni, pepenii verzi şi guliile. Lista e continuată de porumbul dulce, fenicul, ardei iuţi, ţelină-rădăcină, pătrunjel-rădăcină şi ridichi negre, ceapă şi fasole uscată, varză, broccoli, ţelină verde, praz, păstârnac. Pentru ca dovleceii plăcintari să închidă sezonul abia în octombrie.
„Coşul de legume“
După principiul pe care chiar gazda mi-l descrie – Andrei pe tractor, Andrei pe Internet – este munca pe care omul acesta o face din 2010 încoace, de când a început să promoveze conceptul pe care simplu l-a numit “coşul de legume”, la care a adăugat şi “ro”, pentru site-ul unde poţi să faci comenzi. “Nu am dat nici un ban pe publicitate. Doar cu ajutorul reţelelor de socializare am făcut cunoscut conceptul meu”, spune omul. Şi vestea s-a dus, încet dar sigur. “Foarte important este să te întâlneşti faţă-n faţă cu potenţialii clienţi”, continuă el. Nu are o marfă care să fie dată în sistemul angrosiştilor. Este relaţia directă producător-client. Tocmai de aceea pe site se dau şi comenzile. Există în fiecare săptămână două zile – marţi şi sâmbătă – în care se fac livrările.
Un partener, din acest an
Telefonul sună aproape din minut în minut. E într-o zi de marţi. Vin clienţii. Fiecare ia câte o cutie plină cu legume şi zarzavaturi. Pe care le-a comandat în prealabil. Răspunde la telefon cel care i-a devenit partener lui Andrei, de la începutul acestui an – Matei Dumitrescu. Economist de meserie. La fel de tânăr. Doar am fost colegi de liceu, spune Matei despre prietenul său. Un economist în domeniul agricol nu e deloc ieşit din comun, remarcă cel care e, la rându-i, bucureştean. “Agricultura e mama economiei. Aici s-au inventat termenii de piaţă, de cerere şi ofertă”, spune Matei repede, între două convorbiri telefonice. Suntem, de data asta, la HUB Bucharest, o locaţie din buricul Capitalei, unde Matei îşi aşteaptă clienţii. Să ia cutiile. Matei a vândut şi el legume la tarabă. “Acolo simţi pulsul pieţei, ce vrea clientul”. Şi ce vrea clientul? – întreb. “Piaţa la noi vrea cât mai ieftin şi mai mult”. Dar există şi oameni care gândesc altfel, spune economistul. “E vorba de cei care conştientizează importanţa hranei naturale”.
Ce e mai important? Pe termen lung
Piaţa acestor produse nu e foarte mare la noi, dar se ştie că e dominată de cei care au copii, îmi spusese Andrei, din tot ce a citit pe acest domeniu. Se poate înţelege de aici că părinţii vor ca măcar copiii lor să mănânce sănătos, într-o mare de chimicale, în care ne-am cufundat cu toţii. “Este încă o afacere mică, dar sunt convins că are potenţial mare”, descrie Matei firma la care e partener. Dovadă e că deja câteva sute de oameni din Capitală cumpără cu regularitate produse din “coşul de legume”, cu preţuri care variază de la 50 şi 80, până la 120 de lei, în funcţie de cantitate. “Clientul primeşte în fiecare săptămână tot ce e proaspăt recoltat”, mi se spune. Dilema de care mi-a vorbit Andrei Barbu, pe care acest tânăr o expune şi în conferinţele pe teme de hrană unde este invitat, e următoarea – când ieşi cu adevărat în câştig, când cumperi mâncare ieftină, dar industrializată sau când te îndrepţi spre produsele naturale, dar mai scumpe? Andrei se referă la sănătate…
