Zeci de mii de americani au admirat în San Diego obiectele tradiţionale ale unei familii ţărăneşti din România de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. Este vorba despre expoziţia de artă populară românească bazată pe donaţiile Luciei Ionescu Kanchenian, o fostă cercetătoare româncă, plecată de aproape 50 de ani din ţară.
Expoziţia „Between East and West” (Între Est şi Vest) din Muzeul Inter-naţional Mingei din San Diego- una dintre principalele atracţii turistice din sudul Californiei- a funcţionat între august 2010 şi aprilie 2011, fiind dedicată artei folclorice româneşti. Însă ceea ce nu au aflat vizitatorii despre exponate se găseşte în albumele din biblioteca muzeului: poveştile din spatele fiecărui obiect, scrise chiar de Lucia Ionescu Kanchenian, principala donatoare. Astfel, muzeul nu expune doar obiectele de artă populară din familia Luciei, ci istoria familiei acesteia.
La intrarea în expoziţie te întâmpină costumul Lenuţei, mătuşa Luciei. Vizitatorul vede doar „Ie de femeie, Valahia, secolul al XX-lea”, după cum prezintă broşura expoziţiei. Femeia este Lenuţa, Valahia este satul Mileşti, iar secolul al XX-lea este 1928, anul în care fata se pregătea pentru cununie cu judecătorul Vasile Homescu. Broderia cusută de Lenuţa în acelaşi an în care Picasso desena „Studioul”, are „esenţa de tipizare a măiestrelor lui Brâncuşi şi simplitatea icoanelor pe sticlă”, după cum o descrie Lucia. Nu este un artificiu decorativ, ci un mesaj, „un testimoniu de credinţă”, explică aceasta.
„Emisarul unui neam”
Lucia Ionescu Kanchenian, acum în vârstă de 83 de ani, a fost cea care i-a contactat pe reprezentanţii muzeului Mingei, pentru a le dona colecţia ei de obiecte folclorice. I s-a părut muzeul cel mai potrivit pentru caracterul internaţional al acestuia. Îşi descrie gestul astfel: „Eu nu am făcut decât ceea ce am promis moşilor şi strămoşilor mei: să am grijă de valorile de artă după tăvălugul comunist. Colecţia poartă numele meu, dar eu mă consider doar emisarul unui neam”.
În SUA, Lucia a lucrat drept cercetătoare în bibliologie în cadrul Universităţii Brown, din Providence, dar nu şi-a uitat promisiunile. Lucia a păstrat o strânsă legătură, de iubire chiar,cu arta populară moştenită de la strămoşi. Pentru Lucia Ionescu Kanchenian prima revelaţie a ataşamentului extraordinar pe care-l poartă faţă de tradiţiile din familia sa a venit prin bunica acesteia, Maria, în 1940, pe când fata avea 13 ani. Copila se întorsese de la liceu, iar mama şi bunica ei stăteau de vorbă în bucătărie. A urmat povestea bunicii transmisă Luciei, un adevărat rit de trecere. Atunci a aflat fetiţa istoria scoarţei ţesute care decora peretele dormitorului. Lucrată în 1897, ţesătura era materializarea unei rugăciuni a bunicii Maria: dorinţa de a rămâne însărcinată. „Scoarţa aceasta se află acum la Mingei, dar vizitatorul vede doar nişte forme geometrice, nu ştie că reprezintă grupuri a trei pistornice (n.r. – cruci de lemn) dedicate Sfintei Treimi, care a ajutat-o pe bunica să învingă obstacolele – exprimate prin simbolul denumit «gărduţi». Este o compoziţie emblematică cu valoare de testimoniu”, povesteşte Lucia.
Războiul Luciei cu comunismul
Lucia Ionescu Kanchenian a plecat din România acum aproape 50 de ani. Aceasta a donat în 2008 muzeului Mingei peste 250 de obiecte din colecţia personală de articole folclorice. Haine, cărţi, covoare care au decorat cândva casele ţărăneşti ale familiei Luciei sunt acum expuse pe postamente în muzeul american. Deşi face parte dintre acei oameni cu destine excepţionale, Luciei nu-i place să vorbească despre sine. A terminat Facultatea de Litere din Bucureşti, iar apoi a fost cercetătoare la Institutul Academiei RPR, condus de George Călinescu.
Fără să o spună explicit, Lucia transmite repulsia pe care o are faţă de comunism. La sfârşitul anilor ‘50, sănătatea deteriorată a soţului acesteia după detenţie şi muncă forţată, precum şi incidentele din cariera femeii, i-au determinat pe cei doi să facă tot posibilul pentru a pleca. Pe 3 ianuarie 1962 aceştia părăseau România.
Ceea ce a realizat Lucia Ionescu în SUA, donându-şi colecţia muzeului internaţional, reprezintă o victorie individuală asupra comunismului. Nu modernismul, ci comunismul românesc a fost torţionarul care a mutilat definitiv arta populară românească, îşi aminteşte Lucia. „Arta folclorică e o manifestare individuală a spiritului ţăranului creştin. Bunica mea nu ştia carte, dar avea înţelepciunea pentru a exprima sentimente, aspiraţii, credinţe, prin forme simbolice. Ceea ce vezi pe o ie veche sunt simboluri care depăşesc esteticul. Comunismul a înăbuşit folclorul, dezrădăcinând ţăranul, pe care l-a dus în oraş. Totodată, organizarea în cooperative de artă populară a însemnat realizarea copiei după copie, după copie pentru motive de propagandă. Se promova arta populară fiindcă era plăcută în străinătate, dar se distrugea elementul individual”, rezumă Lucia complexul fenomen.
Constată totuşi cu tristeţe şi uimire faptul că în România nu s-a discutat despre expoziţia de la Mingei, că românii nu ştiu ce se întâmplă cu arta lor populară în afara ţării, mai ales în epoca internetului şi a reţelelor sociale.
Donatori americani pentru tradiţii româneşti
La realizarea expoziţiei au contribuit şi numeroşi americani, care şi-au pus la dispoziţie colecţiile personale de artă populară românească. Unul dintre donatori este Kiki Harris Skagen Munshi, americancă din California.
Citiţi aici povestea donatoarei Kiki Harris Skagen Munshi
Expoziţie
Curatoarea expoziţiei de artă populară românească „Between East and West”, Joyce Corbett, spune că scopul acestei expoziţii este de a face cunoscută arta folclorică unui public cât mai vast, dar şi de a atrage atenţia asupra fenomenului din ce în ce mai accelerat, prin care arta şi cultura populare dispar din această regiune.
Joyce este specializată pe arta folclorică din centrul şi estul Europei. În anul 1975 a primit o bursă de cercetare şi a venit pentru prima dată în România, în cadrul unui schimb de experienţă. De atunci, a vizitat de mai multe ori ţara în calitate de cercetător.
Material realizat la iniţiativa şi cu sprijinul Ceciliei Motaş.
