După ce Consiliul General al Capitalei a scos la vânzare cele 168 de spaţii locative din cartierul Bucureştii Noi, la acest preţ incredibil, au apărut şi „profitorii”. 24 de oameni şi-au cumpărat câte două apartamente de căciulă, stârnind mânia celorlalţi care nu au mai apucat. Locuinţele sunt amplasate în blocurile de garsoniere confort III ale RATB-ului, în care stăteau cu chirie şoferi, vatmani, casiere, lucrători la depou şi rude ale acestora, şi au fost vândute în baza decretului lege nr. 61/1990 (acelaşi act normativ care le-a permis majorităţii chiriaşilor din blocurile comuniste să-şi cumpere, imediat după Revoluţie, apartamentele în care erau chiriaşi). În realitate, aceste garsoniere nu sunt altceva, decât nişte cuşti din beton armat vechi de 40 de ani, cu suprafaţa de 14,55 metri pătraţi, la care se mai adaugă cota indiviză de 1,2 metri pătraţi din suprafaţa de folosinţă comună a imobilului.
Spaţiu mai mic decât la puşcărie
După ce a fost chiriaşă într-o astfel de locuinţă timp de 11 ani, Camelia (41 ani), fochistă la RATB, a reuşit să devină acum proprietăreasă cu acte în regulă: „Şansa mea e că am avut 4 copii: o fată de 24 de ani, doi gemeni de 22 şi pe cel mic de 21”. De când fiica s-a mutat cu soţul la casa ei, în garsonieră locuiesc doar Camelia împreună cu soţul, cei trei băieţi şi două nepoţele din partea fiicei. Dacă împărţim suprafaţa garsonierei (14.55 mp) la numărul de locatari, rezultă că fiecărui membru al familiei Cameliei îi revin 2,07 metri pătraţi şi un volum de aer de 5.19 metri cubi. Spre comparaţie, putem spune că aceste condiţii de viaţă sunt mai proaste decât cele de la puşcărie. Conform prevederilor regulamentelor din sistemul penitenciar românesc, fiecărui deţinut i se garantează prin lege următoarele: o suprafaţă de cel puţin 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană privată de libertate şi cel puţin 6 metri cubi de aer. Asta ca să nu mai punem la socoteală că în timp ce o familie, precum cea a Cameliei, e obligată să îşi ţină frigiderul, butelia, aragazul şi maşina de spălat în casă, ceea ce îi reduce spaţiul vital cu încă 10%, la deţinuţi spaţiile de gătit şi frigorifice, precum şi cele de spălat îmbrăcămintea şi lenjeria, sunt amplasate în exteriorul celulelor. Trebuie să mai spunem că întreţinerea unei asemenea garsoniere costă între 400 şi 600 de lei pe lună.
Plasma, ca necesitate
Camelia a scos frigiderul şi maşina de spălat şi a pus un pat pentru ea şi soţul ei în bucătărie, lângă aragaz şi chiuvetă. În cameră are un pat unde dorm cei trei fraţi majori, iar pe bucata de pardoseală rămasă liberă e o saltea unde se joacă nepoţelele. Distanţa pe care se circulă dinspre cameră spre toaletă este un culoar lat de 20 centimetri. Fiindcă de dulapuri nu prea mai e loc, Camelia a reinventat modul de locuire: „Avem boxă la subsol şi hainele de iarnă le ducem acolo pe timpul verii, iar cele de vară pe timpul iernii. În casă nu mai ţinem nimic. Ce nu pot să ţin în casă le duc acolo”. Anca (25 ani), fiică de RATB-ist şi mai nou soţie de vatman, şi-a trăit toată viaţa în aceste blocuri. Sufocată de lipsa de spaţiu, a strâns bani şi, în urmă cu trei luni, a reuşit să-şi împlinească un vis: „Am înlocuit televizorul cu o plasmă. Plasma e o invenţie foarte bună. De trei luni o am. Mi-am dorit-o din cauza lipsei de spaţiu, că televizorul cel vechi ocupa prea mult loc. Totul e suspendat, majoritatea corpurilor de mobilier”.
Pensionara Popa Elena, fostă manipulantă, e ospitalieră: „Bine aţi intrat. Asta-i toată casa”. Locuieşte împreună cu fiul ei de 32 de ani. El doarme pe canapea, ea pe un fotoliu extensibil. În mijlocul sufrageriei e frigiderul şi o măsuţă miniaturală: „Dacă mi-aş pune şi eu o masă ca oamenii civilizaţi, aş sări din prag direct pe masă şi apoi pe veceu. Fiind o măsuţă de cafea o pot ocoli. Fiul nu desface canapeaua când doarme ca să mai putem merge la toaletă. Distanţa între paturi e de 10 centimetri. Ca să intri în bucătărie sau la baie înaintezi, aşa, pe o parte. Nu poţi să mergi cu faţa”. Aproape toţi locatarii blocurilor RATB şi-au agăţat pe faţada clădirii, în faţa ferestrelor, coşuri cu ramă de fier şi cu pereţi din placaj, ca să extindă suprafaţa garsonierelor cu încă 1 metru pătrat.
Cum se face duş pe un metru pătrat
Marian (48 ani), lăcătuş, ne-a invitat să-i vedem baia, o încăpere, pătrată, cu latura de 1,2 metri. Din cauza dimensiunilor nu e loc de cădiţă de duş. De-abia e loc pentru om: „Ca să pot face duş trebuie să stau aşezat pe wc, iar apa se scurge pe jos. Dar am sifon de scurgere în pardoseală.” Pe domnul Damian (65 ani), fost vatman, bolnav de diabet,
l-am, găsit în garsoniera sa asudat tot în ciuda uşii de la intrare şi a ferestrei larg deschise ca să se facă curent. Termometrul din cameră arată 30 de grade Celsius, deşi e de-abia 11 dimineaţa. Ne zice că spre amiază termometrul arată şi 38 de grade. El locuieşte singur, aşa că şi-a permis luxul mobilării casei cu o bibliotecă. Lângă bibliotecă ţine o butelie de rezervă. Pe cealaltă o ţine sub chiuvetă. Fiindcă şi-a înghesuit maşina de spălat, frigiderul şi aragazul în bucătărie, domnul Damian a trebuit să reducă dimensiunea mobilei de bucătărie de la lungimea de 1 metru (cât au ceilalţi vecini), la 20 de centimetri. Noroc cu adâncimea generoasă: 60 centimetri. Fiindcă între bucătărie şi cameră nu este uşă (ar bloca lumina naturală care intră pe fereastra de la bucătărie, mirosul ciorbelor şi tocăniţelor se impregnează în toate obiectele. Aşa că pensionarul a găsit o soluţie ca să-şi protejeze lucrurile dragi: „Bibliile le ţin în ţiplă. Astea sunt cărţi mai speciale pentru mine şi ca să nu prindă miros de mâncare le învelesc în celofan”. După 20 de ani de locuit în 14 metri pătraţi, bătrânul conchide că nu-i aşa de rău: „Ştiţi cum este povestea aceea veche cu scânteia şi cu fierarul. Ăla când dă cu ciocanul la nicovală îi sare jăratecul pe mâini şi nu-l frige. Te obişnuieşti, ăsta-i răspunsul. Doar că trebuie să fii foarte strâns în toate problemele”.
Povestea merge mai departe
Aceşti oameni au fost expulzaţi de regimul comunist la periferia societăţii, majoritatea fiindcă nu aveau buletin de Bucureşti, ori fiindcă nu erau membri PCR. Fosta vatmaniţă Popa Elena, originară din judeţul Galaţi, a eşuat într-o garsonieră confort III din cauza ştampilei «origine nesănătoasă»: „N-am avut şansa să locuiesc la apartament, că n-am putut pe timpul ăla să intru în partid. Am vrut, dar când s-a făcut analiza fiecărui individ părinţii mei au fost chiaburi şi s-a ţinut cont de asta.” Capitalismul le-a dat, după 20 de ani şi multe lupte, dreptul să devină proprietarii cochiliilor lor din beton: „Am început să fiu hăituită la o lună după moartea soţului. Direcţia locativă de la RATB a vrut să mă dea afară. Am fost în audienţă la Sectorul 1, apoi la Capitală la vicele Murgeanu, după aia m-am dus în audienţă la Cotroceni. N-am ajuns la Băsescu, ci la un consilier. După aia m-au lăsat în pace. Faptul că aveam fata în clasa a 10-a şi băiatul era student la zi a contat foarte mult”, povesteşte Georgeta (50 ani). În ciuda asprimii condiţiilor de trai din blocurile RATB, energia vieţii biruieşte tot: „Din ‘77 locuiesc aici. Un bloc era căminul de fete şi celălalt căminul de băieţi. Se îndrăgosteau băieţii de fete, mergeau de la un bloc la altul şi până la urmă s-au făcut familii şi s-au transformat în cămine mixte. Copiii RATB-iştilor au crescut jucându-se împreună şi unii dintre ei chiar s-au luat. La noi în blocuri sunt copii mulţi. La fiecare cameră-s câte 1-2. Cresc se căsătoresc, mor ăia bătrânii, le iau ceilalţi locul” face rezumatul deceniilor şoferul Mitică (54 ani). Anca (25 de ani) are o asemenea poveste şi acum îşi vede fetiţa Denisa Alexandra (6 ani) călcându-i pe urme: „Mă simţeam complexată când eram mică mai. Colegii la şcoală râdeau de copiii care locuiau în blocurile RATB-ului. Ziceau că suntem neajutoraţi”. Acum Anca e însărcinată din nou. Bebeluşul care va veni pe lume va nimeri, asemeni surioarei lui, într-un loc cu o densitate mult prea mare de suflete pe metru pătrat: „Aici nu poţi să dai o educaţie la un copil. Tot se aude. Vecinul o bate pe vecina şi dă muzica la maxim ca să nu auzi cum urlă. Ce educaţie să-i dăm fiicei noastre aici?”.
