Într-o ţară în care 86% dintre cetăţenii ei s-au declarat, la recensământ, creştini-ortodocşi, câteva confesiuni budiste au început timid să -şi facă auzite învăţăturile în România. Cea mai radicală dintre confesiuni este cea reprezentată de preotul budist craiovean Adrian Josho Cârlea, care le cere simpatizanţilor să renunţe la creştinism, dacă doresc să devină membri.
Cele mai importante confesiuni budiste care au început să fie practicate şi în România sunt budismul Zen, budismul tibetan, al cărui lider este Dalai Lama, budismul Theravada şi budismul Jodo Shinshu. Dintre toate, singura confesiune care pretinde membrilor săi o ceremonie de convertire este cea reprezentată de preotul budist craiovean Adrian Josho Cârlea şi se numeşte Jodo Shinshu. Dacă budismul zen, cel tibetan şi Theravada sunt prezentate românilor drept o practică meditativă, care nu-ţi cere, în mod expres, să renunţi la religia în care ai crescut, pentru a le practica, preotul craiovean Jodo Shinshu este categoric : „Nu poţi fi budist şi creştin în acelaşi timp. Trebuie să alegi”.
Comunitatea Jodo Shinshu este una atât de mică, încât poate fi privită de români drept o curiozitate. Grupul budist este format din 15 membri care se întâlnesc într-un apartament, transformat în loc de meditaţie, în cartierul Dristor, din Bucureşti. Confesiunea a fost adusă în ţară de Adrian Cârlea, un tânăr atras iremediabil de budism în adolescenţă.
Fire cu aplecări religioase, Adrian a început să citească tot ce-i pica în mână referitor la dogmele şi diferenţele dintre religii, autorul lui preferat fiind Mircea Eliade. I-a devorat scriitorului interbelic „Istoria religiilor”, iar la scurt timp a realizat că, în forul lui interior, s-a întâmplat ceva mic, un declic aproape imperceptibil. „Am simţit că trebuie să insist mai mult pe capitolul legat de buddhism”, se porneşte la vorbă Adrian. Din acel moment, principala sa preocupare a fost să decripteze mai bine ce transmite această religie. A epuizat rapid cărţile existente pe piaţa autohtonă, iar apoi şi-a comandat pe net cărţi în limba engleză. Dar şi această etapă meditativă a ars ca un bâţ de chibrit. Simplul act al lecturii nu-l mai satisfăcea. „ Pe la 20 de ani, am simţit că vreau să fac trecerea de la lectură la trăire. Am simţit că buddhismul pentru mine nu poate rămâne doar la nivel informativ. Am vrut să practic buddhismul şi să întâlnesc oameni care practicau buddhismul”, îşi povesteşte viaţa Adrian.
Au urmat doi ani mai tulburi, de căutări şi rătăciri printre multitudinea de confesiuni şi practici ale budismului, iar într-un final a decis: budismul devoţional Jodo Shinshu este calea care i se potriveşte cel mai bine. „În buddhism e ca şi cum te-ai afla într-un supermarket. Buddhismul are multe metode, există precepte fundamentale, comune tuturor confesiunilor, dar există şi practici diferite ale acestor şcoli buddhiste. Din aceste multiple practici, tu poţi căuta ce ţi se potriveşte cel mai bine. Eu, în acei doi ani, am fost în căutarea unei căi buddhiste potrivite mie şi m-am oprit la Jodo Shinshu”, explică el.
Ca să-şi facă bine înţeleasă confesiunea pe care a ajuns s-o reprezinte în România, Adrian subliniază că, în budism, există două mari curente. Primul este un budism al meditaţiei, al puterii personale, în care adeptul se bazează pe el însuşi, pe puterea lui personală, pe ceea ce el poate să facă pentru atingerea stării de Buddha, iar al doilea este budismul devoţional, care este un budism al credinţei, în care adeptul nu se mai bazează pe ceea ce el singur poate să facă, ci pe puterea unui Buddha, pentru a atinge starea de Buddha.
„Filosofia zen, cea care spune că prin forţele tale poţi să atingi perfecţiunea, este imaginea pe care o întâlneşti cel mai des în vest. În Asia nu e tot timpul aşa. Europeanul este cel care, prin el însuşi, cucereşte marile înălţimi ale spiritualităţii. În schimb, în Asia există un aspect al buddhismului mai puţin cunoscut la noi. Şi anume, apare Buddha care te ajută să atingi starea de Buddha. Eu am avut revelaţia propriei mele fragilităţi, fragilitatea propriei mele existenţe şi a practicii bazate pe puterea personală. Atunci am decis să mă bazez exclusiv pe Buddha Amida”, spune el.
Momentul convertirii la budism
Convertirea lui Adrian la budism nu a fost o reacţie la creştinism. Acesta susţine că nu a avut niciodată reacţii adverse faţă de religia în care a crescut. Ci a trecut la budism „pentru budism”, accentuează el. Iar asta s-a întâmplat la vârsta de 22 de ani, când purta plete de metalist şi îşi câştiga pâinea, vânzând cărţi într-un anticar. Dar cum se face această trecere de la o religie la alta?
Imediat ce a avut acces la internet, tânărul craiovean a intrat în legătură cu comunităţile budiste din Europa, a avut o corespondenţă permanentă cu ele şi iată-l în anul 2002, invitat la o conferinţă a comunităţilor Jodo Shinshu din întreaga lume, în Elveţia, la Lausanne. Acolo, Adrian Cârlea a ţinut un discurs, în care le-a explicat budiştilor japonezi şi europeni cum ar putea contribui la răspândirea confesiunii lor în România, iar după acel moment, patriarhul şcolii lor a prezidat ceremonia de refugiere în budism. „Patriarhul se afla înaintea noastră, iar noi, adică un african, un polonez şi eu, trebuia să recităm după el- Mă refugiez în Buddha, mă refugiez în Dharma, mă refugiez în Sangha. De trei ori spui asta”. Momentul recitării refugierilor a fost momentul în care Adrian a intrat oficial în budism. Iar experienţa religioasă a continuat.
Un an mai târziu, se afla într-o mănăstire din Kyoto, pentru a deveni şi preot budist. Zece zile a trăit într-un regim riguros, cu un preot japonez care l-a asistat ca umbra, punându-i întruna întrebări despre doctrina Jodo Shinshu. Apoi a învăţat toate ritualurile, a dat examene, a fost tuns, iar la sfârşit i s-a acordat diploma de preot. Şi un nume nou: Josho.
„Tunsoarea preotului simbolizează renunţarea la trecut. M-am dus acolo cu plete şi cu barbă, iar în cadrul unei ceremonii, am fost tuns”, spune el.
Întors acasă, Josho a înfiinţat două locuri pentru practică, unul în Craiova şi altul în Bucureşti, care se numesc dojo şi a convertit la budismul japonez 15 români. „La dojo vin mulţi simpatizanţi, oameni care vor să asculte învăţătura buddhistă, dar atât. Şi mai sunt români care au devenit membri, eu având dreptul să fac acele ceremonii de refugiere. În jur de 15 oameni au trecut la buddhism. Eu niciodată nu le cer asta, nu fac prozelitism. Ei vin către mine. Cei care intră în comunitatea noastră, trebuie să aleagă, nu pot fi şi creştini, şi budist JodoShinshu în acelaşi timp”, spune Josho. Budiştii Jodo Shinshu din România sunt o comunitate foarte clar definită religios. Vizitatorii sau simpatizanţii sunt bineveniţi oricând, indiferent de convingerile lor religioase, însă calitatea de membru nu aparţine decât celor care se bazează exclusiv pe buddhismul Jodo Shinshu şi renunţă la oricare altă practică religioasă.
Întrebat dacă abordarea lui este una radicală, Josho a susţinut că există un curent destul de puternic în Europa şi chiar ţara noastră, în care budismul este prezentat mai mult ca o filozofie ori exclusiv prin prisma tehnicii de meditaţie specifice confesiunii respective.„ Pe lângă diferitele argumente invocate de ei, senzaţia mea este că multor reprezentanţi ai diferitelor centre europene le este cumva teamă să nu pară prea religioşi ori incorecţi din punct de vedere politic faţă de vizitatorii lor sau alte culte religioase. La noi, buddhiştii Jodo Shinshu, situaţia este foarte diferită. Dacă cineva poate, să zicem, practica o tehnică de meditaţie provenită din buddhism şi să rămână în acelaşi timp creştin, adică adept al crezului creştin, este imposibil să reciţi numele lui Buddha Amida care este expresia credinţei în acest Buddha şi practica principală a confesiunii noastre şi să urmezi în acelaşi timp alte căi religioase. Buddhismul devoţional, buddhismul credinţei, cum este şi forma de buddhism pe care o urmăm noi, mai puţin cunoscut şi popular în Europa dar majoritar în Asia şi Japonia, nu poate fi urmat altfel decât unidirecţionat”, conchide preotul budist.
„Zazenul este cel mai important lucru din viaţa mea”
Crezi în Dumnezeul creştin?, întreb un alt budist, mai exact, un călugăr budist Zen, care a vrut să rămână anonim. De data aceasta, ne aflăm într-un dojo zen , situat tot în zona Dristor, în Bucureşti. „Dacă îl defineşti pe Dumnezeu ca pe o divinitate la care lumea se roagă, judecătorul şi făcătorul lumii, atunci îţi răspund că nu cred”, spune călugărul budist. Dojo-ul de aici este principalul centru din Bucureşti, în care românii pot înţelege, prin practică, ce înseamnă zazenul. „Nu există o convertire în budismul zen. La bază, e o practică. Poţi să fii ce vrei şi să practici zazen. Eu am fost botezat pe ritul ortodox şi nu am o problemă cu asta. Esenţa zazenului nu se poate exprima prin cuvinte. Cel mai bine pentru un necunoscător, ca să înţeleagă, este să aibă experienţa propriu-zisă a practicii. Zazenul merge dincolo de gândire”, explică Ionuţ. O definiţie a zenului o găsim pe site-ul lor oficial: „Zenul este transmisia exactă a practicii zazen. Este practica posturii şi a respiraţiei corecte, cu corpul şi mintea unificate, abandonând astfel orice idee sau spirit de căutare ori de profit personal, detaşat de complicaţiile minţii egoist”. În templul Mokusho Zen, aproape în fiecare dimineaţă, de la ora 6,30, timp de două oră, trei călugări împreună cu simpatizanţii practică zen. Disciplina este prima regulă care trebuie respectată cu stricteţe. Întârzierile nu sunt acceptate. Ritualul se termină după două ore, cu un mic dejun pregătit de unul dintre călugări, constând într-o supă de orez. De acolo, fiecare pleacă la job. Ritualul se repetă şi seara.
Învăţăturile lui Dalai Lama sunt transmise la Moşoaia
Învăţăturile confesiunii budiste tibetane, al cărei lider este Dalai Lama, pot fi cunoscute de către români într-o casă din Moşoaia, aproape de Piteşti. Grupul de studiu a fost înfiinţat în 2009 şi este afiliat Fundaţiei pentru Păstrarea Tradiţiei Mahayana. Într-o sală, care poartă numele de gompa, simpatizanţii descoperă noţiunile de bază ale budismului lui Dalai Lama. Singurul român din grup care s-a convertit la budismul tibetan este şi coordonatorul proiectului, Alexandra Grigorescu. „Acest lucru nu mă împiedică cu nimic sa respect alte doctrine religioase şi pe cei care le urmează, sau pe atei. Un buddhist ajută toate fiinţele, fără discriminare. Scopul buddhismului nu a fost niciodată de a creşte în număr de persoane”, spune ea, semnându-se cu numele religiei pe care o reprezintă: Thubten Saldron.
Un alt curent filosofico-practic este budismul Theravada. Site-ul dhamma.ro ajută la răspândirea lui şi îşi informează practicanţii despre locurile în care urmează să se întâlnească, despre seminariile referitoare la noţiunile de bază ale budismului şi locaţiile în care se fac meditaţii în grup.
