Feţe regale, industriaşi celebri sau dive din showbizul mondial făceau parte din clientela obişnuită a Aurorei Banatului, perla turismului interbelic din România. În anii de după 1948, staţiunea – cunoscută atunci în toată Europa – a fost ştearsă de pe faţa pământului. Pentru a o descoperi, trebuie să ne întoarcem cu 70 de ani în urmă.
De la gară, suntem invitaţi într-o trăsură. Avem de mers cinci kilometri pe un drum pietruit, şerpuitor, peste dealuri, până în inima pădurii seculare. Dacă ar fi fost iarnă, am fi stat în sanie, trasă de cai. Părăsim civilizaţia şi intrăm, parcă pentru totdeauna, într-o altă lume. Dar, la un moment dat, codrul pare a se da la o parte, ca într-un spectacol în care cortina se ridică, dezvăluind o privelişte cu totul neaşteptată. Vile luxoase, un parc inundat de flori şi foişoare, străbătut de alei largi şi pigmentat cu statui şi fântâni arteziene. Mai vezi restaurante, terenuri de tenis, de badminton. Şi iarăşi zicem – dacă era iarnă, aici am fi avut la dispoziţie nu mai puţin de patru pârtii de schi, o pârtie de bob, de aproape doi kilometri lungime, o trambulină pentru curajoşii care vor să „zboare” cu schiurile.
La cabaret
Cartea de bucate a restaurantului în care am intrat are 16 feluri de mâncare. Se pot adăuga meniuri preparate la comandă specială, după cele mai rafinate gusturi. Am putea să facem o călătorie culinară prin toată Europa. La fel şi vinurile – cele mai importante podgorii de pe bătrânul continent şi-au trimis aici „emisarii”. Am ales un loc cât mai bun, pentru a privi spectacolul de cabaret. Pentru a doua zi este anunţat un bal. Se va organiza şi o tombolă.
Excursii pe şi sub pământ
De-a lungul sejurului, gazdele ne pun la dispoziţie ghizi, să vizităm împrejurimile – un lac subteran, peşteri, stâne de oi, cascade, tuneluri, gatere, o păstrăvărie. Ne-am adunat 40 de excursionişti pentru escapada de două zile. Vom petrece noaptea într-un canton silvic, cu foc de tabără şi cântece. Alte vizite se organizează la exploatarea minieră din apropiere, unde pătrundem în câteva galerii. La ieşire, ne aşteaptă suveniruri, pe care le putem cumpăra. Amintiri din adâncul pământului – cărbune sau minerale. Mai e de văzut uzina de prelucrare a fierului, nici ea prea depărtată de staţiune. Afli cum se lucrează la topitorie. Şi aici suntem îmbiaţi cu amintiri de buzunar – figurine care mai de care mai haioase, pe care muncitorii le-au modelat din fier.
Preţuri pentru toate buzunarele
Dacă vii în anotimpul alb şi nu ai echipamentul necesar, ţi se pun la dispoziţie toate cele necesare – sanie, schiuri, patine. Noi am sosit vara, când sunt tarifele mai mici. Om simplu sau boier, îţi permiţi o vacanţă în acest loc, preţurile fiind astfel calculate, încât să nu „usture” niciun portofel. Staţiunea e deschisă tot timpul anului. Din pliantele răspândite în ţară şi în străinătate afli informaţiile esenţiale despre acest loc. Alegi din timp vila în care vrei să fii cazat. Majoritatea clădirilor, integrate perfect, ca arhitectură, în specificul montan, au cel mult 20 de camere, fiecare. Câteva sunt date ca exemplu în materialele de promovare – „Dora”, „Klein”, „Gretchen”, „Elisabeth”, „Eva”, „Dor”, Vila „Roşie”, Vila „Denz”.
Cursuri de dans şi fitness
În staţiune, dacă vrei să rupi gura târgului cu o ţinută elegantă, dai comandă şi ţi se va croi imediat orice fel de haină doreşti. Sunt ateliere de croitorie. Fetele care vor să înveţe primii paşi de dans, pentru a face impresie bună la bal, au la dispoziţie instructori. Doamnele care îşi menţin silueta au şi ele ore de gimnastică, tot sub îndrumarea unor specialişti. Sâmbăta şi duminica sunt dedicate spectacolelor în aer liber, cu orchestre şi dansatori, dar şi cu tradiţii locale. Nu poate lipsi parada minerilor sau a pompierilor. Fiecare din aceste două meserii este reprezentată de câte o fanfară.
Terapii neconvenţionale
Masaj, băi cu sare, cu plante sau cu bioxid de carbon, împachetări cu plante. Ne aflăm la aproape 800 de metri altitudine, într-o zonă recomandată de medici pentru ozonul care să-ţi umple plămânii. Dimineaţa este „prescris” mersul în picioarele goale, prin iarba împrospătată de rouă. Mai e în acest loc ceva special. Tot băi de plante, dar de data asta însoţite de duşuri care alternează apa fierbinte şi cea rece. Terapia asta e aplicată şi în alte staţiuni din Europa sau America, după numele celui care a pus la punct acest tratament neconvenţional – Sebastian Kneipp. Cei care suferă de inimă, de plămâni, au probleme ale căilor respiratorii sau ale sistemului nervos, reumatism, artrite, anemie – tuturor le este destinat acest întreg ansamblu de tratamente.
Astăzi
Tot ce aţi citit până acum face parte dintr-un exerciţiu de imaginaţie, de întoarcere în timp, cu vreo 70 de ani. Ne-am bazat însă pe descrieri amănunţite ale faptelor, aşa cum s-au petrecut ele atunci. Nu este vorba despre vreo staţiune din Elveţia sau Austria, ci de una românească din Munţii Banatului, la cinci kilometri de oraşul Anina. În acest loc a existat, până în 1948, o staţiune care s-a numit Sommerfrische, cunoscută din 1930 şi ca Aurora Banatului. Din care acum n-a mai rămas absolut nimic! Dacă te duci azi în acel loc, ai parte de o privelişte asemănătoare cu cea a cetăţilor antice, din care se mai văd doar „amprentele” năpădite de buruieni. Până şi copacii seculari, care „îmbrăcau” odininoară staţiunea, au dispărut. Norocul nostru că în Anina trăieşte un om – Cristian Mosoroceanu – pasionat de istorie. E administratorul unui centru local pentru minorii cu dizabilităţi.
Amintiri otrăvite
Gazda ne spune că a stat de vorbă nu numai cu bătrânii din oraş, dar a luat legătura şi cu oameni născuţi aici, care trăiesc acum în Austria sau Germania. A strâns peste 10.000 de fotografii şi obiecte, compunând un tablou cât mai complet al acestor locuri. Dar la un moment dat au apărut informaţii despre fosta staţiune Sommerfrische, îngropată pur şi simplu de diversele regimuri politice care au trecut peste acest loc. Staţiunea a dispărut o dată cu naţionalizarea din 1948, iniţial fiind transformată în colonie pentru copiii muncitorilor, apoi în preventoriu TBC, în care se mai aflau, în 1976, potrivit documentelor, doar 60 de persoane. Localnicii îşi amintesc că staţiunea a fost devastată, prima oară, de soldaţii sovietici. Faptul e consemnat de memoria locală în zilele de 19 – 21 septembrie 1945. Au apărut apoi incendiile, puse pe seama unor mâini criminale, printre victime fiind vila „Dora”, în 1948, şi vila „Gretchen”, în 1956. Doar câteva clădiri s-au încăpăţânat să reziste până în 1989, cum ar fi unul dintre fostele restaurante, dar şi vilele „Elisabeth” şi „Eva”. Numai că acestea au fost, după 1990, dezmembrate, cărămidă cu cărămidă.
Istoria staţiunii din Munţii Banatului
Ideea staţiunii s-a materializat la 17 decembrie 1893, când Johann Bibel a pus bazele societăţii „Sommerfrische”, cu un capital de 79.300 de coroane. Primele două vile construite s-au numit „Elisabeth” şi „Lucia”, împreună având 32 de camere. Lucrurile se schimbă din 1911, când un om de afaceri din Jimbolia – Johann Ollinger – cumpără cea mai mare parte din acţiunile societăţii care patrona ansamblul turistic. Se construiesc vile noi, ofertele se diversifică – sporturi de iarnă şi de vară. Răsar câteva restaurante, este angajat personal de specialitate pentru procedurile terapeutice. „Apariţia staţiunii a făcut ca zona, cunoscută înainte ca Valea Plângerii, să devină, în perioada interbelică, Valea Fericirii”, auzim de la Cristian Mosoroceanu. Având pe atunci statut de comună, Anina se dezvoltă rapid, prin serviciile turistice la care fuseseră cooptaţi şi localnicii.
Dive şi regi în Banat
Presa europeană din anii ‘20 – ‘30 descria acest loc în termeni elogioşi. Miracolul din mijlocul pădurii Banatului a fost asemănat de străinii ajunşi aici cu Heliopolis, oraşul egiptean înconjurat de pustiul deşertului sau cu Boche di Cattaro, de pe coasta Dalmaţiei. Staţiunea bănăţeană era frecventată de lumea bună a Occidentului. Frânturile de informaţii rămase de atunci descriu, printre vizitatori, dive precum Jenny Jugo sau Lilian Harvey, dar şi dansatoarea Josefine Baker, care ar fi prezentat celebrul ei dans al şarpelui. Se mai spune că şi Enrico Caruso a fost în acest loc. Există şi o legendă, potrivit căreia celebrul tenor italian ar fi spart paharele de şampanie dintr-un restaurant, doar cu vocea lui. Dar mai veneau duci, conţi, regi, industriaşi – toţi în căutarea liniştii desăvârştite. Se ştie, de pildă, că Ernst August, rege al Hanovrei între 1913 – 1918, a stat două luni aici, după abdicare.
Patrimoniul dispărut
„Tot ce-am adunat până acum arată că Aurora Banatului a fost una din perlele turismului românesc interbelic”, spune Cristian Mosoroceanu (foto). Efortul său de-a strânge date despre acest loc este cu atât mai lăudabil, cu cât în altă parte nu poţi găsi azi informaţii despre fosta staţiune. Am întrebat şi la Muzeul Banatului Montan, în speranţa că ei au ceva în plus. Nimic – nici documente, nici fotografii. Directorul muzeului, aflat în Reşiţa, Dumitru Ţeicu, ne-a spus că, în urmă cu mulţi ani, când o parte din clădirile fostei staţiuni erau încă în picioare, s-a încercat includerea acestora în patrimoniul naţional. Din păcate, nu s-a reuşit. Aşa că tot ce mai putem vedea azi din splendoarea de altădată sunt fotografiile îngălbenite de trecerea timpului.
„Am primit de la cineva din Germania un album întreg cu poze”, ne anunţă Cristian. Ne-a mai rămas şi o descriere făcută în 1936 de inginerul Ion Păsărică, în lucrarea „Frumuseţile naturale ale Banatului, cu localităţile climatice şi balneare şi caracterele Dunării”, care vine să rotunjească imaginea Aurorii Banatului – „pitorescul staţiunii e de un farmec neîntrecut. Păduri seculare de brazi şi fagi o înconjoară, dându-i un aspect similar localităţilor de cură de înălţime din Austria, precum Steiermark sau Tirol. Din care cauză i se mai spune şi Semmeringul Bănăţean”. Azi, când îi bate la uşă câte un turist rătăcit, întrebând ce se poate vizita în Anina, Cristian Mosoroceanu îl conduce la ruinele fostei staţiuni, povestindu-i cum s-a făcut odată, aici, turism de înaltă clasă. Te întrebi apoi, ştiind starea jalnică a turismului românesc actual – de ce atunci se putea şi acum nu se mai poate?!…
Mărirea şi decăderea unei perle turistice
1893 – Este înfiinţată staţiunea Sommerfrische.
1911 – Sistemul turistic se dezvoltă rapid, Aurora Banatului fiind cunoscută în toată Europa.
1948 – Staţiunea e naţionalizată şi transformată în colonie pentru copiii muncitorilor.
2011 – Se mai văd doar ruinele fostei staţiuni.
