» E un loc de care putini au auzit. Treci pe langa el fara sa-i dai importanta. Pentru ca nici nu exista indicatoare speciale care sa-ti atraga atentia ca te afli in Sucidava.
» Am ajuns pe malul Dunarii, in dreptul orasului Corabia. O tabla de pe marginea drumului te trimite spre fostul castru roman. Tot de aici pornea cel mai mare pod din antichitate.
» Doar localnicii stiu povestea fascinanta a unui loc care pentru multi romani e necunoscut. Aici exista o fantana secreta. Trebuie sa strabati un tunel ca sa ajungi la "izvorul iubirii" din care miresele vin sa bea, in credinta lor ca "apa vie" le va da fericire vesnica in casnicie.
» Un om intre doua varste, angajat al Primariei Corabia, e ghidul cetatii. Dar el insusi face parte din istorie. Dumitru sapca e stra-stanepotul lui Popa sapca, unul din capii revolutiei de la 1848.
Norocul pare a fi singurul "ghid" pentru cei care pornesc la drum intins prin tara asta si vor sa-i cunoasca istoria "pe viu". Indicatoarele sau brosurile turistice sunt "pasari rare". Asa ca trebuie sa stai cu ochii pe cea mai mica tabla, daca e si aia, batuta-n cuie intr-un gard, in cel mai bun caz, care te poate indruma spre locuri de legenda, acolo unde numai umbrele eroilor de altadata mai bantuie azi pustiul. Asa ni s-a intamplat cand mergeam de-a lungul Dunarii. Am ajuns in dreptul orasului Corabia, iar printre copacii de pe marginea soselei zarim din intamplare, in goana masinii, un panou "zgribulit", mic si neajutorat, mancat de rugina. Abia se mai vad pe el cateva litere care ascund in spatele lor o istorie de peste 2.000 de ani. "Peticul" ne trimite spre cetatea Sucidava.
Ghidul de la Primarie
Curiozitatea ne scoate din soseaua principala, indrumandu-ne pasii pe cateva stradute laterale, unde numai linistea face legea. Ajungem destul de repede in dreptul unui panou care anunta obiectivul muzeal in fata caruia ne aflam. Vedem un pustan in apropiere si-l intrebam de vreun ghid, ceva. La care copilul isi pune mana palnie la gura si incepe sa strige "nea Dumitre, vino, ca ai musafiri". Nu dureaza mai mult de un minut si dintr-o casa de peste drum apare un om intre doua varste, despre care aflam ca este ghidul fortificatiei romane, ca angajat al Primariei, cu rol de calauza la cetate, asa ca e mereu "pe faza" cand mai vin turisti in zona. Cam putini, ce-i drept, recunoaste noua noastra cunostinta.
Centrala termica de 2.000 de ani
Lasam de-o parte grijile birocratice si trecem "pragul" istoriei, calcand pe aleile pietruite cu doua milenii in urma. Gazda isi intra repede in rol, asa ca incepe sa ne insiruie cateva informatii despre stramosi, dupa un text memorat, pe care l-a mai spus de sute de ori musafirilor. Romanii au facut acest castru dupa cucerirea Daciei. Chiar pe locul fostei capitale a sucilor. Era un trib geto-dac. Cetatea acopera o suprafata de doua hectare. Dar in jurul obiectivului militar a fost descoperita o asezare omeneasca intinsa pe alte 22 de hectare. Din aprecierile specialistilor, comunitatea aflata aici cu doua milenii in urma numara cel putin 3.000 de suflete. Sapaturile arheologice au scos la iveala tehnologia folosita in acele vremuri.
De exemplu, ni se arata urmele unei centrale termice. Casele erau incalzite prin pardoseala, pe unde circula aerul cald. Romanii aveau si sauna. "Erau mai dezvoltati decat suntem noi azi. Ei aveau calorifere, noi ne incalzim cu lemne", constata cu amaraciune un localnic aparut ca din pamant, care a facut cativa pasi alaturi de noi, ascultand ce spune vecinul sau si ghidul nostru.
Restaurari din 1964
Locurile astea au cunoscut multe invazii si distrugeri. Cetatea a fost spulberata de huni in jurul anului 442 dupa Hristos, apoi devastata de slavi, in anul 600. Se mai pastreaza si azi urmele vremurilor de glorie. Sunt doar "pete" ale fostelor ziduri care serpuiesc acum prin iarba. E un "desen" care aminteste de ziditura de peste un metru grosime, dar si de cele zece turnuri de aparare. "Pe vremea copilariei mele nu era decat un morman de pamant aici", zice gazda, care a participat la lucrarile de restaurare, demarate in 1964. Ghidul ne spune ca in casa lui au locuit majoritatea arheologilor veniti la Sucidava. Ni se atrage atentia asupra caramizilor rosiatice pe care sunt inscriptionate literele LVM.
E dovada trecerii prin aceste locuri a Legiunii a V-a Macedonica din fostul Imperiu Roman. Mai sunt si blocuri de piatra asezate la baza constructiei, in care se vad urme de melci. Povestea castrului spune ca piatra a fost adusa de pe malul Marii Sarmatice si transportata pe Dunare cu plutele. Mortarul pus intre caramizi a ramas un mister pana azi in privinta calitatii sale. "Nu se stie ce liant s-a folosit, de e asa rezistent", auzim noi. La fel de bune sunt si caramizile, care n-au fost tocite de trecerea timpului, de ploaie sau de vant.
Caramizi romane pentru case romanesti
Degeaba sunt caramizile prea bune! Mai degraba a fost un "defect" al cetatii, care a continuat sa fie devastata si in vremurile mai apropiate de noi, mai ales in anii ‘50. Asa ca ce n-au apucat sa distruga hunii si slavii, au facut romanii. Localnicii au furat caramida, fiind distrus astfel zidul de sud al castrului. Multi au pus caramizi romane la temelia caselor moderne romanesti, ca o dovada a "continuitatii" milenare a poporului roman pe aceste meleaguri. Dar tot raul spre bine, se poate spune, pentru ca disparitia unei parti din cetate a dus la descoperirea, in 1958, a unei fantani pe care specialistii o considera unica in sud-estul Europei. Suntem condusi printre ruine pana in dreptul unei "coame" din piatra, la capatul careia e o usa metalica.
Ghidul ne deschide, apoi aprinde lumina de la un comutator instalat chiar la intrare si abia atunci observam un tunel care se avanta spre adancul pamantului. Urmam linia scarilor pana la un punct, dupa care galeria, consolidata cu aceleasi caramizi romane, se inconvoaie brusc, dand la iveala alt culoar, care de data asta inainteaza pe orizontala. "Caramizile n-au prins niciodata mucegai, chiar si cand tunelul a fost inundat", ni se evidentiaza calitatea peretilor ramasi de la stramosii nostri. Drumul se opreste brusc in fata unei cavitati in care apa e mai pura decat cea mai buna oglinda. E apa buna de baut. Am coborat pana la 18 metri sub pamant. Lungimea tunelului e de 26 de metri.
"Izvorul iubirii"
Fantana secreta a fost sapata in timpul imparatului Iustinian. S-a creat astfel posibilitatea ca soldatii din fortificatie sa nu duca lipsa de apa, nici chiar in cazul unui asediu. Apa e captata dintr-un izvor aflat in exteriorul zidurilor de aparare. Cine dorea apa avea posibilitatea sa iasa din cetate, dar pe sub pamant, fara ca dusmanii sa stie ce se intampla sub picioarele lor. Vremea razboaielor si a invaziilor a trecut, dar in urma lor a ramas o legenda care nu mai are vreo legatura cu varsarea de sange. De data asta e vorba de iubire.
Acolo, sub pamant, nu mai ajung azi soldatii, ci miresele. Nimeni nu stie cand si cum s-a nascut povestea "izvorului iubirii". Dar oamenii sunt convinsi ca apa din grota are puteri miraculoase. Nu vindeca trupul, ci sufletul. Se spune ca daca bei apa asta sufletul iti va fi plin de iubire toata viata. Asa ca fetele se duc in adancul pamantului chiar in ziua nuntii lor, sa bea "apa vie" ca sa le iubeasca sotii pentru vesnicie. Obiceiul e cunoscut doar in orasul Corabia si in satele din imprejurimi.
Stra-stranepotul unui pasoptist
Ne mai spune calauza si de podul din apropierea cetatii. A fost cel mai mare din antichitate, construit pe vremea imparatului Constantin cel Mare si inaugurat in anul 328. Drumul "aruncat" de romani peste Dunare avea o lungime de 2.437 de metri. De aici, de sus, de pe malul fluviului, privim la canalele pe care vin pescarii, iar mai departe un petic de padure. Timpul a sters totul. Mai putin vantul care ne suiera pe la urechi. Vizita e aproape de final si vrem sa stim cine ne-a fost gazda. Asa descoperim ca nu numai pamantul de sub noi musteste de istorie. Omul din fata noastra se recomanda Dumitru sapca, are 56 de ani si este a sasea spita din neamul lui Popa sapca. Vorbim de o figura emblematica a Revolutiei de la 1848, cel care a binecuvantat steagul si proclamatia miscarii populare, dar si omul care a organizat marea adunare a romanilor de la Islaz.
Mii de oameni cu numele de sapca
La doi pasi de cetate e un mic parculet dominat de statuia celei mai mari personalitati a orasului Corabia. Nu departe de casa ghidului mai e un bust al aceluiasi personaj istoric. Sculptura indica locul in care a fost bordeiul lui Popa sapca, in fata caruia s-a strans Guvernul provizoriu din vremurile acelea tulburi. Pe atunci nu exista orasul de azi, care a fost infiintat abia in 1871. Pe locurile acestea era doar un sat de pescari, numit Celei. Interlocutorul nostru, care la viata lui a lucrat si ca lacatus mecanic, ne asigura ca el e urmasul lui Radu Popa sapca, "pe linie directa", la care cei cativa curiosi stransi in jurul nostru dau din cap, in semn de sustinere.
"Pe vremea comunistilor, cand a fost o ceremonie in orasul nostru, autoritatile l-au chemat pe tata, ca descendent al lui Popa sapca, sa participe la festivitati", isi aminteste nea Dumitru. Apoi ne zice ca si tatal sau a fost custode al cetatii, asa ca a fi ghid la Sucidava e deja o traditie in familia asta. Ne despartim de un oras mic de la capatul tarii, unde traiesc vreo 20.000 de locuitori. Culmea e ca un sfert din cei de aici poarta numele de sapca, dar pana la urma nimeni n-ar baga mana in foc ca toti se trag din acelasi neam. Desi n-ar fi exclus…
