Câtă pornografie vede zilnic un copil în vârstă de 3 ani

V-aţi întrebat vreodată câtă pornografie vede zilnic în spaţiul public un copil? În Ro­mânia, e legal să expui reviste şi filme porno în toate vitrinele şi pe toate tarabele, în poarta şcolilor sau lângă biserici, şi chiar amestecate cu publicaţiile pentru copii.

În România, revistele porno sunt accesibile chiar şi privirii unui copil de trei ani. Pentru a demonstra acest lucru am realizat următorul experiment: am confecţionat o „sosie” din carton a fiului meu în vârstă de trei ani şi trei luni, în mărime naturală (103 cm), şi am mers la peste 50 de tarabe, chioşcuri şi magazine de ziare din Bucureşti, pentru a vedea dacă un copil de înălţimea res­pectivă poate vedea publicaţiile pornografice. Am constatat astfel că revistele cu tentă sexuală  gen „Playboy”, „FHM”, „Hustler”, „Pink”, „Erotica”, „Hard Cinema”, „Amateur” sunt amplasate în imediata vecinătate, ba chiar amestecate, în unele cazuri, cu publicaţii pentru copii: „Rahan”, „Barbie”, „Spider-Man”, „Scooby-Doo”, „Garfield”, „Tinker Bell”, „Tom&Jerry”, „PlayHouse Disney” sau cu cărţile de basme ca „Prâslea cel Voinic şi merele de aur”.

Dau doar două exemple reprezentative. La unul din chioşcurile de presă de pe Şoseaua Panduri am găsit expusă revista: „Cinema Hard-conţine DVD cu film XXX”, iar pe DVD-ul anexat revistei, imprimat cu o femeie goală ţinând un glob în mână, e inscripţionat: „Jucărie sexuală”. Exact sub această revistă am găsit expus un exemplar din Hannah Montana, care conţinea o jucărie de fetiţe şi trei brăţări. Imediat în dreapta, vânzătoarea de la chioşc a expus numărul revistei „Rahan”, intitulat „Zeul Fericire”. La un chioşc de ziare din faţa Liberty Center, sub numărul „Playboy-Kim Kardashian, poezia unui fund bombat”, am găsit expus un număr „Barbie”, cu poşetuţă cadou.

Am mers într-o varietate cât mai mare de locaţii de distribuţie a presei împânzite în tot Bucureştiul: la colţul străzii, în staţiile de autobuz, la Gara de Nord, în aeroporturile Băneasa şi Otopeni, în hoteluri de lux, în pieţe, supermarketuri şi galerii comerciale, într-un lanţ de băcănii de cartier, în librării celebre, benzinării, lângă licee şi biserici. Adică peste tot în  spaţiul public pe unde circulă copiii, din Pantelimon până în Rahova, din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari până la Piaţa Unirii, de la Piaţa Presei până la Universitate, Cişmigiu, Romană, Victoriei, Floreasca şi Dorobanţi. 

De frica străinilor

Singurele chioşcuri la care comercianţii restricţionează accesul minorilor la imagini cu caracter obscen sunt locurile frecventate de cetăţeni străini. Magazinele de distribuţie a presei din hotelurile de cinci stele „Intercontinental”, „Pullman Hotel”, „Howard Johnson”, „Athenee-Palace-Hilton” respectă cutumele internaţionale, neexpunând la vedere nici un fel de copertă de revistă cu tentă sexuală. Nici măcar „Playboy”, considerat soft, nu are coperta expusă privirilor minorilor. Acelaşi lanţ de distribuţie a presei, care operează în locaţiile de cinci stele ale Capitalei, aplică alte standarde în magazinele din hipermarketurile de sector, frecventate preponderent de oameni obişnuiţi, unde expun fără inhibiţii ziare şi reviste cu caracter obscen.

La Aeroportul Internaţional Henri Coandă de la Otopeni, două din cele trei chioşcuri de presă vizitate nu expun presă cu caracter pornografic, iar cel de-al treilea a ascuns-o într-un colţ mai greu accesibil. De asemenea am găsit un lanţ de supermarketuri şi unul de hipermarketuri care expun publicaţii indecente în cadrul raioanelor proprii de presă.

Cum ascund occidentalii presa porno

În SUA asociaţiile militante de părinţi au declanşat campanii de sensibilizare a opiniei publice privind efectele expunerii la vedere a revistelor tip Hustler-Playboy. Drept urmare, în 1967 şi 1985 preşedinţii Lyndon Johnson şi Ronald Reagan au înfiinţat comisii care să studieze efectele pornografiei asupra societăţii americane, concluzia fiind că e „periculoasă” şi „nedorită”. Argumentele psihologilor americani procenzurarea pornografiei au fost că expunerea minorilor la astfel de imagini duce la dezvoltarea unei sexualităţi precoce şi deviante la copii, care ulterior alterează definiţia vieţii normale de cuplu şi a relaţiilor sociale.

Începând cu 1986, mai multe state americane, dar şi comunităţi mici au adoptat legi locale care obligau comercianţii să bage revistele indecente în ţiplă neagră, sau să le expună pe rafturi speciale, care să permită să se vadă doar titlul publicaţiei, nu şi imaginile ofensatoare. În anumite state, cum e Alabama, e definită prin lege inclusiv înălţimea minimă a raftului pe care pot fi expuse aceste reviste (5,5 picioare, aproximativ 1,7 metri).

În prezent, în mare parte din statele americane, reacţia împotriva imaginilor cu tentă sexuală e atât de severă, încât nu doar imaginile în care se prezintă organe genitale sau acte sexuale sunt considerate obscene, ci şi fotografiile în care apar femei cu nurii dezgoliţi. De aceea, în Statele Unite, inclusiv revista de soft-sex Playboy este înţiplată acum în celofan negru.

În Finlanda, instituţia specializată pe protecţia consumatorilor a elaborat un ghid cu recomandări în acest domeniu. Deşi nu are statut de lege, companiile/magazinele prin care se vând reviste cu caracter erotic şi pornografic respectă aceste indicaţii în scopul protejării minorilor, aşezând aceste materiale cât mai sus posibil – şi nu la nivelul vizual al copiilor.

În Marea Britanie a fost recent elaborat un cod voluntar de bune practici, care reglementează felul în care ar trebui expuse la vânzare revistele cu conţinut sexual mai soft, cunoscute sub numele de „lads’ mags”, însemnând reviste de tipul FHM şi tabloide ca Daily Sport. Acest cod prevede ca revistele pentru adulţi să fie plasate mult mai sus decât nivelul ochilor copiilor şi la distanţă de rafturile unde sunt expuse publicaţii pentru copii. Măsuri asemănătoare s-au luat şi în Japonia, Germania şi Franţa.

Ce părere are poliţia

Legea 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei e plină de ambiguităţi, favorizându-i pe producătorii şi distribuitorii de pornografie, în detrimentul celor pe care ar trebui să-i apere, copiii: „1. Prin materiale cu caracter obscen se înţeleg fotografii, desene, scrieri, imprimate, publicaţii, … precum şi orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală. 2. Constituie contravenţie expunerea în spaţii publice sau în vitrine a unor materiale cu caracter obscen explicit.”

Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, ne-a explicat ce înseamnă concret aceste reglementări: „Eu, la mine în casă, fac ce vreau. Dumneavoastră, dacă nu mă vedeţi, puteţi să mai spuneţi că eu fac obscenităţi? Nu. Şi atunci CD-ul ăla XXX din interiorul revistei, dacă nu-l vede nimeni, intră sub incidenţa acelei legi? Când copilul merge la mare cu părinţii şi vede femei topless este obscen? Şi atunci, dacă le vedeţi pe coperta revistei este mai rău decât la mare? Înţelegeţi? Atâta timp cât acele publicaţii nu au pe copertă imagini explicite, au voie să fie expuse la vânzare. Altfel cum să se mai vândă revistele astea? Ele sunt în ţiplă, adică nu pot fi desfăcute. Ce să vezi mai mult decât o copertă care îţi prezintă alte imagini decât alea porno? Una e porno, alta e sexy, că şi o fotografie cu o femeie nud este considerată, în anumite condiţii, artă fotografică. Eu nu zic că tabloidele conţin capodopere, dar vă explic accepţiunea acestui termen.”

Cum vede legiuitorul pornografia la tarabă

Pe de altă parte, Raluca Turcan, preşedinta Comisiei de cultură, artă şi mass-media din Camera Deputaţilor, precum şi vicepreşedintele, Amet Aledin, consideră că legea e bună, dar e greşit interpretată de către Poliţia Română. Atât Turcan, cât şi Aledin consideră că litera legii e clară şi că  revistele şi filmele porno trebuie categorisite nu doar după copertă, ci privite în ansamblul lor: „copertă plus conţinut”, caz în care se încadrează, fără drept de apel, în categoria „materiale obscene explicite”. Părerile sunt însă împărţite între deputaţi.

Celălalt vicepreşedinte al comisiei, Victor Socaciu, consideră că ceea ce e vizibil în vitrină e coperta, deci doar aceasta intră sub incidenţa legii, nu şi conţinutul, oricât de obscen ar fi acesta. Dincolo de această dezbatere există însă realitatea care arată că de ani buni copiii noştri dau cu ochii de reviste şi filme porno în mai toate vitrinele. Mai absurd, revistele porno şi DVD-uri cu filme porno se vând fără perdea în vecinătatea şcolilor (ex. Liceul Dimitrie Bolintineanu, Colegiul Şincai) şi lângă gardul bisericilor (vezi Patriarhia Română). Asta fiindcă legea prevede interdicţii doar în ceea ce priveşte magazinele de tip sex-shop. 

Vânzător: „Şi mie mi-e ruşine”

Ce cred vânzătorii chioşcurilor care vând, laolaltă, presă de copii şi presă porno? „Eu am magazinul în franciză. Aşa ne obligă distribuitorul să le expunem. Să ştiţi că şi mie mi-e ruşine când văd copiii că se opresc în dreptul acestor reviste. De-aia nici nu le-am pus pe toate”, ne-a spus un comerciant.

„Pentru copiii de la 8-9 ani în sus impactul universului stradal îmbibat cu elemente de tip pornografic e de­vastator, pentru că sunt la începutul înmuguririi vieţii sexuale şi distorsio­narea asupra conştiin­ţei copilului este de lungă durată. Acele reviste îi stârnesc curiozitatea să o ia pe cont propriu să explo­reze acel univers sexu­al. Totul se va reflecta într-o dezordine comportamentală pe care o au foarte mulţi dintre adolescenţii noştri. De la dezordinea sexuală la consumul de alcool şi stupefiante nu mai este decât un singur pas, pentru că fac parte din acelaşi tip de experienţă bazat pe supraexcitare şi de absenţă a normelor de ordin moral.”

Hanibal Dumitraşcu, psiholog