Tură cu bibicleta de la Bucureşti până la Vama Veche, anul trecut. Au plecat cel puţin 100 de oameni şi n-au ajuns decât 15. E drept că şi vremea le-a făcut probleme. Unii s-au lăsat păgubaşi din cauza efortului, alţii n-au mai suportat ploaia care le biciuia faţa. Oameni tineri, oricum, majoritatea. Printre ei însă unul care atrăgea atenţia, mai tânăr ca toţi, în spirit . Iar în acest caz vorbim despre nea Marin. Aşa-l cunosc toţi cei care de ani şi ani sunt pasionaţi de pedalat. Nu-i dai 74 de ani. Departe de-a fi o păcăleală, deşi zice că e născut taman pe 1 aprilie. Deci peste câteva zile va împlini 75 de ani.
Secretul curselor lungi – păstrarea ritmului
La mai mulţi! – îi urez când mă întâlnesc cu el, în parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti. A venit cu bicicleta, îmbrăcat în costum special de biciclist, explicându-mi cum e cu protecţia împotriva vântului, dar şi faptul că materialul e astfel făcut ca să nu ai probleme de la efectele transpiraţiei. Pantaloni mulaţi, ghete de sport speciale. Au pe talpă un dispozitiv care se prinde de pedală, să nu-ţi alunece piciorul. Şi cască pe cap. Părul alb contrastează cu pielea netedă de pe obraji. Peste toate, n-ai cum să nu-i remarci optimismul din priviri. Revine la povestea cursei de anul trecut, cea de până-n Vama Veche, pe care a încheiat-o primul. Nu c-ar fi fost un concurs. El nu făcea altceva decât să meargă în ritmul lui. „E foarte important să păstrezi ritmul”, merită reţinut. Problema e că ceilalţi nu s-au putut ţine după el.
Bicicleta – cea mai bună „pastilă” contra bolilor
Şi totuşi se consideră un amator. Biciclist şi nimic mai mult. De ce o face? Explicaţia vine foarte repede – pentru sănătate. Doar un bob zăbavă şi o discuţie de un sfert de oră, nu mai mult, pentru că la primele ore ale dimineţii, când ne-am întâlnit, avea programată o tură până la Mănăstirea Cernica, împreună cu mai tânărul său coleg de pedalare, Potlog Mihai Leontes, de 43 de ani. „L-am cunoscut pe nea Marin în urmă cu cinci ani. E un om admirabil. Un adevărat model de viaţă”, zice Mihai. Mă întorc spre nea Marin, pe numele său complet – Marin Cenuşă. Omul şi bicicleta au format o echipă cu exact 11 ani în urmă. Sigur, n-a învăţat să meargă pe două roţi la 64 de ani. Ştia deja de pe vremea când era doar un puşti. Altele i-au fost apoi priorităţile în viaţă, zicându-mi că a lucrat ca maistru la fosta întreprindere „Flamura Roşie”. Vine însă pensionarea. Ca tot omul, te plângi de toate alea, ba picioarele, ba colesterolul. Câte şi mai câte! S-a dus nea Marin la doctor. Medicul ce-i recomandă – mişcare şi iar mişcare, în aer liber. Zis şi făcut. Prima oară a încercat cu alergatul. Dar parcă nu se simţea în largului lui, mai ales după ce-a auzit nişte râsete în spate. Mentalităţi! – îşi aminteşte, surâzând. N-a pus la suflet. Se gândeşte la bicicletă, ca variantă de rezervă. De la idee la fapte nu-i decât un simplu hop, cât să te urci pe şa. „Prima pedală contează”, ca şi cum ar parafraza vorba aceea veche – „pofta vine mâncând”. Zice că a găsit „pastila” perfectă. Dai din pedale şi adio boli. Ca să nu mai zic de pofta de viaţă. „Vă spun că sunt 11 ani, pe bicicletă, zi de zi, de când nu mai am niciun fel de problemă de sănătate”, mă asigură omul.
Susţinere din partea copiilor săi
Nu uită să spună că familia l-a susţinut foarte mult în tot acest timp. Cu încurajări, dar şi financiar. Copiii i-au cumpărat prima bicicletă, „o chinezărie”, grea, de vreo 28 de kilograme, complicat de cărat pe scări, aproape imposibil cu liftul. S-a chinuit cu ea şapte luni, până s-a săturat şi a trecut pe o cursieră. Ceva similar are şi acum. Aşa ţi se deschide lumea. Tot mergând pe şosele. Colindând ţara. Se porneşte să-mi înşire lista locurilor pe unde a trecut, dar îi zic să nu „gonească”, pentru că abia pot ţine pasul cu el, să notez. Mai degrabă m-aş limita să spun pe unde n-a fost, încă, în ţara asta. Dar lista, în cazul ăsta, ar fi prea scurtă. Aşa, de pildă, a ucrat de trei ori pe Transfăgărăşan, pe Transalpina la fel. Din mişcarea domoală a roţii, pentru că niciodată nu se grăbeşte, a făcut cunoştinţă cu ţara întreagă. Nu are nevoie de prea mult, ca bagaj. Un rucsac în spate, apă, ceva merinde. Dar îşi mai cumpără şi pe drum. Trage la câte o pensiune, noaptea, iar dimineaţa din nou pe roţi. Parcurge în fiecare zi câte 180 de kilometri. Are grijă şi la datele meteo. Să nu fie luat prin suprindere. Oricum, echipamentul e pregătit până în cele mai mici detalii.
Pe două roţi şi iarna
A mers şi-n Bulgaria, în Grecia. Ajunge la un moment dat la un concurs – „turul insulei Thasos”. Constată că era cel mai în vârstă participant. Erau acolo concurenţi pe diverse categorii, de la copii la seniori. „Am ieşit pe locul 168, din 210 participanţi”, spune. Nu l-au interesat niciodată diplomele sau medaliile. „Toată lumea ar trebui să pedaleze, să vadă cât e de frumos. Nici nu vă închipuiţi. Şi mai ales cât este de bine pentru organism!”, exclamă nea Marin. Recunoaşte, în schimb, că n-ar vrea să rateze o anume întrecere, cea mai importantă. Cu el însuşi. Adică până cel puţin la 85 de ani să aibă ghidonul sub control şi pedalele sub picioare. La cum s-a descurcat până acum, n-ar fi greu. Viaţa lui mai mult pe două roţi s-a învârtit. Dovadă că, în urmă cu trei ani, a parcurs 27.000 de kilometri. A depăşit 20.000 de kilometri şi anul trecut. Nu se lasă nici iarna. Deşi anotimpul alb îi limitează expediţiile, nu mai mult de 2.000 de kilometri. Doar crivăţul şi zidurile de zăpadă îl ţin în casă. Gerul, oricât de mult ar crăpa pietrele, nu-l poate reţine pe omul nostru să încerce măcar destinaţiile din jurul Bucureştiului. Planul e deja stabilit pentru vara asta, la Vatra Dornei urmând să stea la nişte prieteni. „A sta” a doar o simplă exprimare, pentru că bicicleta sa nu va avea nicio clipă de răgaz.
Veteran în promovarea mişării în aer liber
Nu-i un sport ieftin. O bicicletă bună, cât să nu te lase când ţi-e mai greu, costă în jur de 2.000 de euro. Mai pune la socoteală că, de câteva ori pe an, schimbi plăcuţele de frână – 140 de lei setul, cauciucurile – până în 400 de lei, lanţul – 200 de lei. Dar trecere repede peste astfel de amănunte. Vorbeşte cu atât de multă pasiune, încât pare că exact în acest moment ar vrea să fie nu aici, în Bucureşti, ci pe Transfăgărăşan, că tot a venit vorba despre cât de des a trecut Carpaţii, pedalând agale printre nori. Participă, de mai mulţi ani încoace, şi la cursele spre Marea Neagră, chiar de 1 mai, considerat astfel un veteran al promovării bicicletei în spaţiul românesc. Nu pune mare preţ pe statistici de genul „cel mai”, dar ştie că sunt câţiva oameni ai pedalelor în ţara asta care-l depăşesc la anii din Cartea de Identitate. Mai mult ca sigur, opinează totuşi Marin Cenuşă, nu şi la numărul de kilometri parcurşi pe două roţi. Altul e recordul la care ţine foarte mult, al prietenilor pe care-i are. Şi atunci vorbeşte despre o mare familie a sa, şi cea de la el, de-acasă, dar şi alta, din drumurile pe care le parcurge alături de amici. Să nu-ţi vină să trăieşti?!…
Noile „şosele” ale Europei, pentru două roţi
Poate că ceea ce face acest om e o ciudăţenie, în viziunea unora, aici, în România. Cu totul altceva e în strănătate, Europa fiind străbătută la ora asta de adevărate „şosele” pentru biciclişti, dacă ne referim la conceptul Euro Velo. Trasee datorită cărora turismul, sub toate aspectele sale, este încurajat. Călătorii au la dispoziţie hărţi şi tot felul de alte materiale de prezentare, încât să ştie precis, dacă au ales un anumit drum, ce obiective turistice sau culturale pot vizita sau ce minuni ale naturii pot admira. Şi la noi ar fi trebuit amenajată o componentă a Euro Vero 6, de-a lungul Dunării, până în Deltă. Dar până acum am rămas doar la nivel de proiecte. Asta nu înseamnă că n-aţi avut ocazia să vedeţi şi prin ţara noastră occidentali, de toate vârstele, pe bicicletă, încărcaţi cu bagaje şi voie-bună. Te întrebi dacă poţi parcurge mii de kilometri pe două roţi. Poftim, ai în faţa ta, acum, cel mai bun exemplu, pe nea Marin, ca să vezi că nimic nu-i imposibil.
