Evaziunea fiscală la carne are un traseu pe cât de simplu pe atât de eficient. Începe la graniţa României, unde cu o şpagă de câţiva zeci de lei nimeni nu te întreabă de unde aduci carnea sau ce documente ai, şi se termină în târguri rurale sau în magazinele din oraş.
În târgurile din apropierea Bucureştiului sau altor oraşe mari din România, carnea se vinde la tarabă fără bon sau casă de marcat, în văzul autorităţilor şi fără respectarea normelor de igienă. Reporterii României libere au refăcut, acest traseu al evaziunii fiscale în numai 24 de ore.
SRI a anunţat că de peste un an lucrează la o investigaţie în urma căreia a descoperit două reţele de crimă organizată specializate în activităţi de fraudă fiscală de mare amploare cu produse din carne. Prejudiciul a fost estimat la 15 milioane de euro. După tot acest efort, autorităţile au reuşit să retragă de la vânzare doar 19 tone de carne deoarece nu respectau normele de igienă. Adică mai puţin de un tir.
Aceste cifre par insignifiante dacă le comparăm cu uşurinţa prin care oricine poate introduce carne în România, fără să deţină o maşină frigorifică, fără să prezinte vameşilor documente justificative. În plus, în pieţele ţărăneşti din Bragadiru sau Călugăreni, dar pe străzile adiacente, direct din portbagaj, în fiecare duminică se vând zeci de tone de carne fără respectare ca cineva să te întrebe dacă ai vreo autorizaţie sanitară, cum şi de unde ai procurat carnea, dacă mai este în teremnul de garanţie sau dacă a av ut vreodată aşa ceva.
Cum intră carnea în România
Reporterii RL au vrut să vadă cât de simplu se pot introduce sute kilograme de carne în România din altă ţară din Uniunea Europeană. Traseul nu este unul foarte greu şi, de altfel, cel care ne-a îndreptat spre locurile unde am putea cumpăra ieftin produse alimentare din Bulgaria a fost chiar poliţistul de frontieră de la vama Giurgiu. Acesta ne-a explicat că am putea merge la un abator de lângă Ruse să luăm carne ieftină, dar dacă vrem “ieftineală cu adevărat” ar trebui să mergem la târgurile de la Sofia.
Noi am ales să cumpărăm câteva sute de kilograme de carne de pui de la un hypermarket din Bulgaria, pentru că nu am dorit să punem în pericol sănătatea eventualilor cumpărători. Chiar şi aşa, preţurile erau puţin mai mici decât în România şi, având în vedere că noi nu plăteam nici un fel de taxe, am fi putut câştiga un profit consistent.
După numai câteva ore ne-am reîntors în Vama Giurgiu cu o maşină autotutiliară în care aveam zeci de pui congelaţi, câteva baxuri cu pulpe de pui, peşte şi două bidoane mari de brânză. În total, aproximativ 500 de kilograme de produse. Deşi poliţistul de frontieră a devenit interesat de noi când a aflat că avem carne, ne-a lăsat să trecem după ce i-am plasat, discret, doar 30 de lei. După ce i-am dat banii, angajatul statului ne-a urat “Spor la chef” şi ne-a lăsat să trecem.
Poliţist de frontieră: Ce aveţi aici?
Reporter: Carne. Nişte pui să facem un chef, o pomană.
P.f.: Carne, ne putem uita, vă rog? Şi aici tot pui este?
R.: Da. I-am luat din piaţă.
P.f.: Puteţi merge.
Cozi de kilometri pentru carne vândută în soare
Odată intraţi în România cu sutele de kilograme de carne fără acte justificative, am încercat să valorificâm produsele pe care le cumpărasem în locuri unde evaziunea fiscală prezentă pe toate drumurile.
Prima oprire am făcut-o la târgul de la Călugăreni, localitate aflată pe şoseaua care leagă Bucureştiul de Giurgiu. Paznicul ne-a explicat că dacă nu avem tarabă şi nici nu suntem obişnuiţi ai locului să mergem în partea din spate a târgului. Prin urmare, ne-am plasat între un domn care vindea panseluţe şi o femeie care vindea usturoi şi vin.
Am scos cutiile de carton cu macrou, pulpe de pui şi pui întreg şi le-am aranjat direct pe taraba din tablă. Cântarul l-am cumpărat din târg. Timp de două ore, nimeni nu ne-a întrebat de ce nu avem ladă frigorifică, dacă deţinem vreo autorizaţie de vânzare (desigur că nu aveam), dacă funcţionăm ca firmă sau altă formă de organizare legală.
Mai mult, în timp ce i-am vândut unui client un kilogram de pulpe, trei poliţişti au trecut pe lângă noi, ne-au aruncat o privire din mers şi au trecut mai departe. Probabil că ne încadram perfect în peisaj, deoarece casele de marcat lipseau la toţi vânzătorii din piaţă. De altfel, comercianţii obişnuiţi ai locului, care vin în fiecare duminică şi au vânzări masive de carne, nu erau mai dotaţi decât noi. Un bărbat vindea peşte direct din nişte navete de pâine.
Un altul vindea carne dintr-un chioşc improvizat care cu greu îndeplineau minimele norme de igienă. Despre bonuri fiscale , nici un cuvânt. Fapt care le permitea să vândă la un preţ foarte bun şi altfel cozile de cumpărători erau consistente. Ca să vă imaginaţi amploarea fenomenului, la intrarea târgului de la Călugăreni coloana de maşini se întinde pe un kilometru.
continuare în pagina 2 – unde ajung sutele de tone de carne după o zi de stat în soare şi praf
Carnea vândută din portbagaj
Evaziunea se face în văzul tuturor, chiar în stradă. Pe câţiva kilometri, pe acelaşi drum european care leagă capitala de Giurgiu, în curţile oamenilor se văd atârnate în cârlige imense carcase de porc, miei şi viţei jupuiţi de piele, capete de porc.
Intri în curtea omului, te uiţi la carnea atârnată în cârlig şi în Soare, începi să negociezi: 9-12 lei carnea de porc, între 13-15 lei, kilogramul de viţel. Preţurile sunt mult mai bune decât în magazine. La câţiva zeci de metri, o maşină de poliţie staţiona, dar nu pentru a-i monitoriza pe vânzători, ci pentru şoferii grăbiţi. O adevărată piaţă ambulantă am găsit la ultimul sens gratoriu înainte de târg. În dube, aruncate direct pe podeau stăteau întinse jumătăţi de porc. La super ofertă era şi carnea vândută din portbagajul unor Dacii fabricate înainte de Revoluţie.
La târgul din Bragadiru, aceeaşi punere în scenă. Pe una dintre străzile adiacente, direct de pe o masă, un bărbat corpolent vinde carne de toate felurile. Nu are casă de marcat, nu dă bon, cumpărătorul trebuie să meargă pe încredere şi pe propriul risc.
Carnea stă în soare la 15 grade şi pe o masă în interiorul târgului, chiar sub ochii paznicului. La taraba improvizată vând două femei. Cumpărătoul pare neîncrezător: „sper că nu îmi dai mortăciuni”, „Nu, e calitate”. Carnea însă, se vede că nu mai are prospeţimea din primele ore de după ce animalul a fost sacrificat.
Unde ajunge carnea nevândută?
Dincolo de această evaziune fiscală la scară uriaşă, dincolo de faptul că acest comerţ este o bombă cu ceas pentru sănătatea cumpărătorilor, mai rămâne o întrebare care nu poate fi rezolvată de nişte simpli reporteri şi ar trebui rezolvată de SRI. Ce se întâmplă la sfârşitul zilei cu carnea (multă) rămasă nevândută de cei care, iniţial, au încercat să o comercializează în stradă, în târguri şi care nu au condiţii pentru a o congela? Cine le cumpără engros acestor vânzători ambulanţi carnea pe care nu au putut-o vinde en-detail?
