3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialParcarea ilegala, mina de aur pentru firmele gunoierilor

Parcarea ilegala, mina de aur pentru firmele gunoierilor

Ridicarea masinilor parcate neregulamentar s-a transformat intr-o mina de aur pentru firmele angajate de primarii sa le transporte in locuri special amenajate. Tarifele aplicate, mai mari de aproape 5 ori decat ale firmelor de tractari, au fost stabilite cu aprobarea consiliilor locale. Edilii le-au permis societatilor angajate prin licitatie sa incaseze in totalitate sumele colectate de la soferi, fara a plati nici un leu la bugetul local. "Cadoul" a fost facut companiilor care se ocupa de salubritatea sectoarelor 2 si 3 si care, oricum, primesc sume importante de la bugetul local pentru curatarea strazilor si deszapezire.

 

Pentru ridicarea masinilor, Rosal a incasat deja 3,5 milioane lei, iar veniturile Supercom, aflata abia la inceputul activitatii, se anunta la fel de promitatoare. Masura ridicarii autovehiculelor a fost luata pentru a-i descuraja pe soferi sa mai parcheze neregulamentar, prin aplicarea unor sanctiuni pecuniare insemnate. Acestea ajung sa depaseasca salariul minim pe economie, spre disperarea celor cu venituri mici. Din moment ce tarifele au fost stabilite la un nivel ridicat pentru a-i speria pe soferi, ar fi trebuit ca o parte din banii colectati sa se duca la bugetul local, nu in conturile firmelor.

De precizat ca, pe langa suma de 550 lei platita firmelor de salubritate, proprietarul masinii parcate ilegal trebuie sa achite si amenda la Politie, in valoare de pana la 250 lei, la care se adauga 2-3 puncte de penalizare.

Ridicarea masinilor parcate neregulamentar se anunta o afacere foarte rentabila pentru firmele care au fost angajate de primarii sa se ocupe de aceasta activitate. Rosal a incasat pana acum 3,5 milioane de lei de la inceperea contractului semnat pe cinci ani. Supercom este abia la inceput, pentru ca ridicarea masinilor din sectorul 2 a demarat luna trecuta. Dupa trei zile in care bucurestenii au fost scutiti de plata tarifelor pentru ridicarea, transportul si depozitarea masinilor, Supercom a trecut la incasarea sutelor de lei. Sumele colectate de la soferii aflati in culpa intra in totalitate in conturile celor doua firme, fara ca primariile sa primeasca vreun leu.

 

Afacerea a fost pusa la cale de edili, care au aprobat modul de desfasurare a activitatii prin hotarari ale consiliului local. Valorile estimative ale tarifelor au fost stabilite tot de alesii locali, chipurile pe baza costurilor. Ei insa nu au tinut cont de faptul ca firmele de tractari cer bani mult mai putini pentru transportul masinilor dintr-un loc in altul. Scopul anuntat de autoritati a fost descurajarea soferilor si convingerea acestora sa nu mai parcheze in locuri interzise. Astfel se explica, in opinia edililor, costurile umflate. Numai ca, in aceasta situatie, ar fi trebuit ca o parte din incasari sa revina la bugetul local si banii sa fie folositi in folosul comunitatii, si nu pentru imbogatirea firmelor angajate de primarii.

Cum au fost stabilite sumele
Primii care au pus afacerea pe roate au fost edilii sectorului 3, considerat unul dintre sectoarele in care lucrurile s-au miscat foarte bine in ultimii ani. Pe langa parcari in spic, strazi modernizate si garaje demolate, autoritatile au ajuns la concluzia ca trebuie sa faca ceva cu masinile parcate neregulamentar care incurca circulatia. Asa ca au decis sa dea o hotarare prin care autoturismele sa fie ridicate, iar soferii sa fie aspru pedepsiti pentru a se invata minte si a nu mai parca gresit in viitor. Pedeapsa stabilita a fost plata unor sume grase de catre cei care vor sa-si recupereze masinile ridicate. La acestea se adauga amenda aplicata de Politia Rutiera si punctele de penalizare.

 

Consilierii locali au stabilit limitele superioare ale tarifelor care urmau sa fie aplicate: 200 de lei pentru ridicarea autoturismului, 200 de lei pentru transport si 300 de lei/zi pentru depozitare. Tarifele au fost unul dintre criteriile de selectie a celor care au depus oferte la licitatie. Teoretic, firmele ar fi putut licita oferind tarife mai mici, dar practic, la finalul licitatiei, castigatoarea declarata a oferit tariful maximal. Asa ca sumele de plata au ramas cele stabilite prin Hotararea nr. 120/1996 a Consiliului Local Sector 3. Un bucurestean scoate din buzunar 700 lei (7 milioane de lei vechi) daca vrea sa-si recupereze masina cat mai repede. Daca ar intarzia o saptamana, ar fi nevoit sa achite nu mai putin de 2.500 de lei, adica dublul salariului mediu pe economie (1.273 lei).

Tarif redus, in urma plangerilor
Edilii au primit sute de sesizari la primarie, imediat dupa inceperea ridicarii masinilor, prin care cetatenii cereau reducerea sumelor de plata care depaseau cu mult posibilitatile oamenilor de rand. Singura concesie facuta a fost reducerea tarifului pentru depozitare de la 300 de 150 de lei. Astfel, suma totala de plata scadea de la 700 la 550 de lei pentru cetatenii care isi recuperau imediat masinile. Chiar si asa, tariful depaseste cu 50 de lei salariul minim pe economie, ceea ce inseamna ca un muncitor, de exemplu, ar trebui sa lucreze mai mult de o luna pentru a-si recupera masina.

Peste 6.000 de "victime"
Din luna martie 2007 pana in prezent, peste 6.000 de soferi au fost sanctionati atat de Politia Rutiera, cat si de primarie pentru masinile lasate la intamplare pe strazile din sectorul 3. "In aceasta luna, am ridicat 155 de autovehicule, iar de la inceputul anului, 2.945. Anul trecut, de pe 17 martie, de cand a inceput actiunea, am avut 3.340 de masini. Suma medie platita de soferi a fost de 5,5 milioane de lei vechi. Majoritatea oamenilor vin sa-si recupereze masinile imediat si, foarte rar, apar dupa doua zile", a declarat Marin Vasilescu, directorul societatii Rosal Ecologic Recycling System SRL, care a castigat licitatia in sectorul 3.

Astfel, rezulta ca Rosal a incasat pana acum 3,5 milioane de lei de la soferii ghinionisti, bani care i-au revenit in intregime. O data cu banii, au aparut si problemele cu soferii. "Avem foarte multe procese cu soferii. Ei depun contestatii legate de locul in care au parcat si de unde a fost ridicata masina", a precizat Vasilescu.

Calcule ciudate
La fel s-a procedat si in sectorul 2 cand s-a decis aplicarea sistemului de sanctiuni pentru masinile parcate neregulamentar si care incurca circulatia. Intai s-au stabilit tarifele minimale, prin Hotararea Consiliului Local nr. 107/2007: 150 de lei pentru ridicarea vehiculului, 150 de lei transportul si 200 de lei depozitarea pe o durata de 24 de ore. Am vrut sa aflam si noi cum au calculat edilii tarifele de mai sus. Ei au explicat ca au tinut cont de mai multe costuri: salariul lucratorilor, pretul pe carburant si piesele de schimb, intretinerea masinilor, paza terenului de depozitare si a sistemului de supraveghere.

In urma licitatiei, tarifele au crescut putin, spre deosebire de sectorul 3, unde au ramas aceleasi. Astfel, ridicarea a ajuns 154,7 de lei, transportul – la 154,7 de lei, iar depozitarea – la 214,2 de lei. "Preturile sunt valabile pe toata perioada de derulare a contractului – 36 de luni de la incheiere –, iar contractul se poate prelungi in conditiile legii prin acte aditionale. Toate sumele incasate din actiunea de ridicare, transport si depozitare revin prestatorului de servicii", a declarat col. Dumitru Soare, directorul Politiei Comunitare Sector 2. Cu alte cuvinte, politia nu se atinge de "tortul" firmelor care se ocupa de ridicarea autovehiculelor.

Mai ieftin la companiile de tractari
Firmele care se ocupa de tractarea masinilor practica tarife mult mai mici decat colegii lor care salta autovehiculele parcate ilegal. Astfel, pentru transportul unei masini pe teritoriul Bucurestiului din locul in care a ramas imobilizata pana la service, un cetatean trebuie sa achite, in medie, intre 100 si 150 de lei, in functie de distanta parcursa. Unele firme au tarife fixe, la altele se pot negocia. Pentru tractarea in afara orasului, firmele mai aplica un tarif pe kilometru, care variaza, in medie, intre 1,5 si 2 lei. Oricum ai calcula, nu poti ajunge la sumele incasate de firmele angajate de primarii care transporta masinile pe cativa kilometri, de la locul unde sunt parcate pana la cel de depozitare.

De exemplu, in cazul depozitului de masini din sectorul 3, situat pe soseaua Dudesti-Pantelimon, distanta maxima parcursa pentru transportul unei masini nu depaseste 10 km. Aceasta ar insemna aplicarea unui tarif de 100 de lei, la care se adauga inca 20 de lei pentru kilometrii parcursi, si se ajunge, in total, la 120 de lei, nu la 550 lei – cat practica firma aleasa de Primaria Sectorului 3. La un calcul simplu, reiese ca Rosalul percepe cam 55 de lei pe kilometrul parcurs (550 lei impartit la o distanta maxima de 10 kilometri).

» Amenzi si puncte de penalizare
Soferii care au parcat neregulamentar vor trebui sa plateasca, pe langa tarifele pentru ridicarea, transportul si depozitarea masinilor, amenzi la politie. "Pentru oprirea neregulamentara, amenda este de cuprinsa intre 100 si 150 de lei, cu doua puncte de penalizare, iar pentru stationare, se situeaza intre 200 si 250 de lei, cu trei puncte de penalizare", a precizat comisarul Constantin Stroescu de la Brigada de Politie Rutiera.

» Cine sunt bosii
Rosal Ecologic Recycling System SRL, al carui actionar majoritar este Rosal Management, este controlata de familia Prigoana. Tot o familie se ocupa si de cea de-a doua firma, Supercom. Capul familiei, Ilie Ciuclea, a fost recent validat senator PSD in locul lui Sorin Oprescu, devenit primar al Capitalei.

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...
Ultima oră
Pe aceeași temă