Kilometrul zero al Capitalei, în mijlocul zilei. Jucăm rolul a trei vânzători ambulanţi care îşi ademenesc clienţii cu produse ieftine: sucuri la numai 2 lei sticla de jumătate de litru, apă minerală la un leu bucata, biscuiţi şi cornuri la 50 de bani pachetul. Modul de prezentare a mărfii arată însă că, în mod evident, la mijloc este ceva dubios: sucurile sunt îngrămădite într-un lighean roşu, uzat, în care s-a turnat multă gheaţă, iar dulciurile sunt băgate într-o pungă de plastic. Una dintre balustradele de beton de lângă ieşirea de la staţia de metrou „Piaţa Universităţii” ţine loc de tarabă. În ciuda acestor condiţii, business-ul nostru se bucură de succes. Unii clienţi se arată chiar încântaţi că pot lua sucuri şi dulciuri la preţuri mai mici decât în magazine. O tânără cumpără la început un suc, apoi începe să ceară tot mai multe produse: pufuleţi, eugenii, apă minerală.
Reporter: Ofertă de criză. Avem şi rece, şi cald. Ce vrei, suc?
Cumpărător: Dă-mi o Cola. Sunt prima care îţi fac vânzare, ai avantaj. Dă-mi şi două pungi de pufuleţi, că-i dai ieftin.
Bătrânii se arată mai reticenţi, se opresc să vadă despre ce-i vorba, dar nu cumpără. Pe lângă noi trece un student, cu un rucsac negru în spate, căruia nu-i vine să creadă că a dat peste un aşa chilipir. Vrea să ia tot ce avem.
Cumpărător: Cât e sucul?
R.: Doi lei la jumătate, un leu la cutie. Ce doriţi?
C.: Aveţi mai multe?
R.: Astea sunt ultimele.Uite, mai avem patru.
C.: Aha. Le iau pe toate câte aveţi.
R.: Opt.
C.: Bun. Sigur nu mai aveţi şi altele?
R.: Nu, nu.
Studentul pune sucurile repede în rucsac, de parcă s-ar teme să nu ne răzgândim. Mai stăruie totuşi pe lângă noi, poate, poate mai scoatem ceva ieftin din ligheanul cu gheaţă. Apoi pleacă dezamăgit. Un alt client, decepţionat că nu a mai găsit la noi un produs pe care-l caută, ne întreabă dacă venim şi a doua zi. Experimentul a durat câteva ore. Am fi stat mai mult, deoarece nici un poliţist nu ne-a deranjat în tot acest timp, însă am terminat produsele care, deşi la gheaţă, s-au vândut ca pâinea caldă. În tot acest timp, nici un om al legii nu a venit să ne solicite documentele de provenienţă a produselor şi autorizaţia de vânzare, deşi o patrulă de poliţişti comunitari a trecut de mai multe ori pe lângă „standul” nostru comercial. Nu le-am atras atenţia, deşi am fi putut vinde produse contrafăcute sau expirate. Totuşi, cei care ne-au cumpărat dulciurile în ziua respectivă pot fi liniştiţi: toată marfa fusese cumpărată dintr-un supermarket.
Pastile de slăbit şi Ginseng la ofertă
Al doilea test l-am realizat în Piaţa Sudului, tot în Bucureşti. Am vrut să vedem dacă, la marginea Capitalei, autorităţile sunt mai vigilente, cunoscut fiind că în pieţele agroalimentare din cartierele mărginaşe se adună cei mai mulţi speculanţi şi comercianţi „la negru”. Am cumpărat în prealabil suplimente naturale, ceaiuri din plante şi vitamine dintr-o farmacie, pe care le-am scos acum la vânzare, aranjate pe un ziar vechi, aşezat pe trotuar. Am afişat preţuri cu mult sub cele din farmacii tocmai pentru a atrage clienţii. Tactica a funcţionat. Am vândut marfa în mai puţin de două ore.
Reporter: Cele mai mici preţuri avem aici. Ceaiuri, creme, Ginseng, Bilboa, ceaiuri pentru rinichi.
Cumpărător: De picioare nu aveţi? Cu picioarele avem mulţi probleme.
R.: Avem mamaie, ia uite. Cremă de gălbenele, 1 leu.
C.: Mulţi sunt care ne doare picioarele.
R.: Uite, unguent bătături.
C.: Câte din astea am luat eu…
„Dar nu aveţi ca să mă îngraş? Că vreau să mă îngraş?”
Clienţii aproape s-au bătut să pună mâna pe ceaiurile ginecologice sau cele pentru mărirea sânilor. Nici măcar faptul că vindeam medicamentele în aer liber, la o temperatură de 35 de grade, nu i-a speriat pe bucureşteni. Un bătrân ne-a cumpărat atâtea cutii, de ziceai că are toate bolile din lume. „Dacă sunt la ofertă, sunt bune”, ne-a explicat. O tânără căuta suplimente naturale care să o ajute să se îngraşe, dar s-a mulţumit şi cu vitamina C.
Cumpărător: Da’ sunt bune, nu?
Reporter: Da, da, sunt bune. Uitaţi, termenul de garanţie.
C.: Cum se iau astea şi câte?
R.: Două pastile pe zi. Una dimineaţa, una seara.
C.: Şi pentru ce sunt bune?
R.: Vitamina C…
C.: A…
R.: Uite aici, supliment alimentar. Întăreşte capacitatea de apărare a organismului.
C.: Dar nu aveţi şi ca să mă îngraş? Că vreau să mă îngraş?
R.: Avem.
C.: Daţi-mi şi mie o cutie.
Nici cu această ocazie nu am fost deranjaţi de vreun control, deşi eram într-una dintre cele mai aglomerate pieţe din Bucureşti. Nici poliţia comunitară, nici jandarmii, nici vreun alt organ de control nu s-a aflat în zonă în perioada cât am vândut, pe ziar, suplimente alimentare.
„Vindeam şi 3.000 de mici pe zi”
Ultima parte a experimentului nostru a avut loc la târgul săptămânal din comuna Găleteni, judeţul Teleorman. Am scos la vânzare bere, vodcă şi suc, produse pe care le cumpăraserăm anterior dintr-un hipermarket. Deşi nu avem nici o autorizaţie sau vreun document care să ateste provenienţa mărfii, atât din punct de vedere sanitar ori fiscal, nu am întâmpinat probleme. Pe un grătar improvizat adus de acasă am preparat câteva caserole de mici, pe care le-am vândut clienţilor din târg. Paznicul a fost mai degrabă preocupat să ne găsească un loc, astfel încât să nu-i deranjăm pe vânzătorii cu vechime. Pentru acest gest de bunăvoinţă, l-am servit cu trei mici cu muştar pe care i-a mâncat cu plăcere. De altfel, singurii care au fost deranjaţi de prezenţa noastră în târgul de la Găleteni sunt negustorii de mici care activează acolo de peste zece ani. Aceştia s-au arătat supăraţi mai degrabă că le stricăm piaţa, afectată şi la acest nivel de criza economică. „Nu mai merg treburile nici pentru noi. Dacă acum vreo doi ani vindeam şi 2.000-3.000 de mici într-o zi de târg, acum dacă mai vindem 400-500. E nasol”, ne explică Florin, „micar” cu experienţă. „Mai vin autorităţile şi ne mai controlează, dar nu ne deranjează prea tare, că vin rar”, recunoaşte el.
Prăjitură cu salmonella
În numeroase cazuri, vânzătorii ambulanţi de produse alimentare s-au dovedit a fi adevărate pericole publice pentru sănătatea populaţiei. Cazul Alinei Petre este elocvent din acest punct de vedere. „Am cumpărat o prăjitură şi a doua zi după ce am mâncat-o a început să-mi fie rău, am avut stări de vomă, febră. M-am gândit că e o răceală, dar starea mea s-a înrăutăţit. Am chemat Salvarea şi m-au transferat la Spitalul de Boli Infecţioase. Nu puteam nici măcar să merg singură. Diagnosticul a fost salmonella, împreună cu rotavirus. Din combinaţia aceasta am făcut septicemie, a fost o perioadă extrem de grea a vieţii, peste care am trecut cu dificultate. Am stat două săptămâni în pat. Mă dezhidratasem atât de tare că mi se crăpase pielea”, ne-a povestit tânăra. Alina Petre nu crede că autorităţile din România pot rezolva situaţiile de genul celei care a băgat-o în spital. „Nu am făcut plângere împotriva acelui comerciant pentru că oricum la noi nu se rezolvă nimic.”
Amenzile, hârtie igienică
Poliţia Comunitară, Jandarmeria şi Poliţia sunt cele trei instituţii care trebuie să-i sancţioneze pe vânzătorii fără autorizaţie de pe străzi sau din parcuri. Poliţiştii comunitari bucureşteni au efectuat peste 50 de acţiuni speciale numai anul acesta, potrivit purtătorului de cuvânt Răzvan Popa, şi au aplicat 701 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 173.000 de euro. „Pe de o parte, numărul poliţiştilor comunitari s-a redus consistent şi au zone tot mai mari de acoperit. Pe de altă parte, mulţi dintre cei amendaţi nu plătesc. 13 persoane din evidenţa noastră au, fiecare, peste 20-30 de amenzi şi n-au plătit nici una. În diverse zone ale Bucureştiului găseşti persoane care stau la colţ de stradă cu portbagajul deschis, le dai amendă şi nu plătesc. Mai mult, devin agresivi şi spun: „Hai dă-mi amenda, că şi aşa nu am hârtie igienică acasă”, a precizat Răzvan Popa. Mai mult, spune Popa, a constatat că de multe ori chiar populaţia este de partea vânzătorilor ambulanţi şi îi ceartă pe oamenii legii când dau amenzi.
Economia neagră, cât o treime din bugetul ţării
46 miliarde de euro este contravaloarea economiei negre din România, potrivit unui studiu al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, realizat la începutul anului. Ţara noastră se află pe primele locuri din Europa la acest capitol, evaziunea fiscală ajungând la o treime din Produsul Intern Brut. Domeniul care scapă cel mai adesea impozitării este cel al vânzării de bunuri şi servicii. De asemenea, o parte importantă o are neplata TVA, a contribuţiilor la salarii şi achitarea salariilor „la plic”.
Mulţumim www.microbest.ro pentru furnizarea echipamentelor cu care s-a realizat materialul video.
