Actiunile desfasurate in Piata Universitatii, manifestatia-maraton care se desfasura inca din 22 aprilie '90, ii nemultumeau profund pe cei aflati la conducerea de atunci a tarii. Ion Iliescu si ceilalti conducatori FSN nu scapau nici o ocazie pentru a-i denigra pe opozantii lor, numindu-i „manipulati”, „manifestanti adapati, hraniti si folositi”, care trebuie lasati „sa stea in sucul lor propriu pana se vor satura”. Din cauza faptului ca guvernantii refuzau sistematic orice forma de dialog si revendicarile nu le erau luate in seama, zeci de manifestanti din Piata Universitatii au intrat, incepand cu data de 30 aprilie, in greva foamei. Protestul extrem avea sa continue pana la data de 13 iunie '90, spre disperarea FSN-ului, care nu stia ce sa mai faca si cum sa opreasca actiunea.
La indicatiile celor de la FSN, atat Societatea de Cruce Rosie din Romania, cat si autoritatile sanitare au refuzat, o perioada lunga de timp, sa asigure asistenta medicala necesara pentru grevistii foamei, care erau internati, pe capete, in stare grava, in spitale. In mai multe localitati din tara, precum Constanta, Timisoara, Craiova, Sibiu, Brasov, Piatra Neamt, mii si mii de persoane s-au solidarizat cu „golanii” din Piata Universitatii din Bucuresti, declansand actiuni similare, inclusiv greva foamei, si adunand liste de semnaturi pentru sustinerea Punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara (prin care se cerea indepartarea fostilor nomenclaturisti si a celor care au facut politie politica din conducerea institutiilor de stat).
Victor Rebengiuc si apelul la solidaritate
Ziua de 1 mai 1990. Actorul Victor Rebengiuc a citit de la balconul Universitatii un „Protest al intelectualilor romani”, un apel la solidaritate cu manifestantii: „Demonstratiile din Piata Universitatii nu reprezinta doar pe cei care, de o saptamana, vor sa convinga tara de sensul sacrificiului lor. Acesti luptatori ai Revolutiei din 21-22 decembrie vorbesc cel putin in numele a peste trei milioane si jumatate de semnatari ai Proclamatiei de la Timisoara. Dar mai ales ei exprima spiritul Revolutiei, jertfa celor prin care poporul roman a dat glas ororii sale fata de orice forma de totalitarism. Hotararea Guvernului de a refuza dialogul cu demonstrantii, cu reprezentantii semnatarilor Proclamatiei scindeaza in continuare populatia, alieneaza una din partile cele mai active si responsabile ale natiunii. Noi, urmatorii intelectuali romani, ne exprimam solidaritatea cu manifestantii din Piata Universitatii si repetam chemarea la dialog, conditie de neinlocuit a stabilitatii politice. Si noi dorim stabilitatea, dar dorim o stabilitate morala, bazata nu pe interese personale sau de partid, ci pe interesele tarii si pe respectarea aspiratiilor sfinte ale Revolutiei din decembrie”.
Semnatari: Gabriel Andreescu, Octavian Paler, Lucian Pintilie, Gabriela Adamesteanu, Stefan Augustin Doinas, Doinea Cornea, Mihai Stanescu, Irina Petrescu, Radu Filipescu, Johnny Raducanu, Petru Cretia, Sorin Dumitrescu, Horia Bernea, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Teodor Grigoriu, Aurel Trisca, Alin Teodorescu, Ion Bogdan Lefter, Edmond Nicolau, Cornel Nistorescu, Corneliu Cezar, Florin Zamfirescu, Maria Rotaru, George Cezar, Ioana Bulca, Mariana Mihut, Victor Rebengiuc.
Iliescu: „Cateva sute de manifestanti adapati, hraniti, folositi”
28 aprilie '90. Ion Iliescu si Petre Roman au sustinut o conferinta de presa, la care ziaristii au pus intrebari despre ceea ce se intampla in Piata Universitatii. Intrebarile incomode ale ziaristilor l-au iritat groaznic pe Iliescu, care si-a iesit din fire. Redam cateva fragmente din cele discutate in acea conferinta, informatii preluate din arhiva prof. dr. Livia Dandara.
Ion Iliescu: „…In Piata Universitatii, cateva sute de manifestanti, adapati, hraniti, folositi. Nici nu au fost atinsi de politie. Precum hotul care striga: „Prindeti hotul!”. (…) Nici nu a fost confruntarea cu Politia si presa face scandal. Le-ar conveni! Populatia noastra este ostila fata de astfel de manifestari. De aici si izolarea lor! Speram sa se plictiseasca, daca nu se vor deda la acte de violenta… „Dreptatea”, „Romania libera” se intrec in a-i caina pe acesti manifestanti. Este un calcul meschin, ingust, pentru… a amana alegerile. (…) N-au decat sa stea in sucul propriu pana se vor satura. Noi am oprit oamenii sa nu-i spulbere! Ca un buldozer! Dar nu vrem sa le dam prilejul. Sunt meschini… TVRL – criticata pe nedrept! – prezinta seara de seara ce se intampla in Piata Universitatii. Unul la portavoce spunea: „Noi suntem poporul!”. Lasa poporul, draga, sa se pronunte la alegeri. Sa facem propaganda civilizata”. Despre timisoreni si Proclamatie, Ion Iliescu s-a exprimat la modul urmator: „Punctul 8? Formularea acestuia este opinia domnului Lazarescu de la PNL. Cei de la Timisoara sunt manipulati! Acest punct nu mai poate fi schimbat. Nu avem ce dialoga. Este lipsit de respect fata de CPUN!”
Crucea Rosie a refuzat sa acorde asistenta grevistilor
Un grup de 14 manifestanti a declansat greva foamei in data de 30 aprilie '90. Protestatarii cereau abrogarea Decretului 473/1979 care subordona unica televiziune FSN-ului, eliberarea arestatilor din 18 februarie '90 (in urma asedierii Guvernului), aplicarea Punctului 8 de la Timisoara si negocieri cu guvernantii. Grevistii foamei s-au grupat in corturile aflate in fata Teatrului National. In zilele urmatoare, numarul grevistilor a urcat la 36, apoi la 56, la 68 si a continuat sa creasca. Timp de mai bine de o saptamana, Crucea Rosie din Romania a refuzat sa acorde asistenta medicala celor aflati in suferinta. Mai mult, nimeni din reteaua medicala de specialitate nu a venit, oficial, sa se intereseze de problemele grevistilor foamei. Asociatia „Medicilor fara frontiere” a instalat un cort in zona pietei, a asigurat asistenta si permanenta. La fel, in mod voluntar, medicul Lucaci Alexici, de la Spitalul de Urgenta, dna Camelia Doru – medic reanimator-anestezist, dr. Dragos Nicolescu i-au sprijinit pe grevisti, alaturi de alti medici din sindicatul de profil. Medicamentele au provenit in mare parte din donatiile unor persoane fizice sau asociatii umanitare. Mai multi protestatari au ajuns pe patul de spital, unii in stare foarte grava.
Pana la degajarea Pietei Universitatii, greva foamei a continuat. Unii, in stare grava, renuntau, dar altii le luau locul in corturile din fata Teatrului National. Actiuni similare, astfel de proteste extreme, au inceput si in alte localitati din tara.
Alianta Nationala pentru Proclamatia de la Timisoara
In urma apelului lansat de Societatea „Timisoara”, la data de 28 aprilie '90, la sala „Capitol” din orasul de pe malurile Begai, se semneaza Conventia de constituire a Aliantei Nationale pentru Proclamatia de la Timisoara. Aceasta a fost semnata de 24 de partide politice, 154 organizatii de intreprindere, 29 asociatii independente profesionale si 51 de sindicate. Guvernul provizoriu a fost instiintat de semnatari ca „sunt solidari cu manifestantii care demonstreaza pasnic in Piata Universitatii din Bucuresti si sustin revendicarile acestora”. In plus se mai solicita: aplicarea Punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara; publicarea dosarelor de securitate ale cetatenilor urmariti de politia politica; adevarul despre evenimentele din decembrie 1989; dizolvarea Procuraturii Civile si Militare si reinfiintarea sub denumirea de Magistratura etc. La Brasov, mii de persoane si-au exprimat, in data de 29 aprilie '90, adeziunea la Proclamatia de la Timisoara si simpatia fata de „golanii” din Piata Universitatii.
In aceeasi zi, la Constanta, sute de manifestanti s-au adunat in fata fostei „Case Albe” cu pancarte impotriva FSN, cantand si strigand lozincile „golanilor” din Bucuresti. Se strang apoi liste de semnaturi pentru sustinerea Punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara.
La data de 1 mai '90, la Sibiu, manifestantii solidari cu cei din Piata Universitatii si care participau la un miting anticomunist au fost atacati in plina strada cu rangi si topoare de catre sustinatorii FSN.
„Opozantii FSN erau retinuti ilegal”
Dan S. Preda a intrat in greva foamei la data de 13 mai '90. Acesta si-a motivat actiunea: „Sustineam revendicarile celorlalti grevisti ai foamei, cereri care erau comune pentru toti cei care manifestau in strada. Ceream desfiintarea decretului-lege care subordona televiziunea si radioul public regimului FSN-Iliescu, aplicarea Punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara. De asemenea, doream ca cei care fusesera arestati incepand cu ianuarie 1990 sa fie eliberati. Din cate stiam, numai in data de 18 februarie 1990, dupa ce sediul Guvernului fusese luat cu asalt de demonstranti, fusesera arestate peste 100 de persoane si vreo 70-80 erau judecate pentru subminarea puterii de stat si distrugerea unor bunuri din Palatul Victoriei. Totul fusese o inscenare a celor care erau la putere pentru discreditarea opozitiei. La fel, aflasem ca si la celelalte demonstratii care au urmat datei de 18 februarie '90 diverse persoane fusesera retinute ilegal. Opozantii FSN zaceau nevinovati prin inchisori sau aresturi ale politiei, retinuti ilegal. Cand am intrat in greva foamei nu m-am gandit la sanatatea mea, ma gandeam la faptul ca zeci de mii de oameni cer demisia guvernului provizoriu si a lui Iliescu si nu sunt bagati in seama de nimeni, din contra, prin intermediul televiziunii erau catalogati in fel si chip. Am fost nevoit sa renunt la protestul de greva a foamei dupa un control medical la Spitalul de Urgenta, unde s-a constatat ca aveam mari probleme cu glicemia. Dupa cateva zile necesare pentru recuperare, m-am intors din nou in piata, unde am ramas sa protestez pana la data de 13 iunie 1990”.
„Am primit o lovitura care mi-a paralizat corpul”
Desi Ion Iliescu si reprezentantii Ministerului de Interne au sustinut ca nu au intervenit in forta, in ziua de 24 aprilie '90, impotriva manifestantilor, dupa incidente, zeci de persoane s-au adresat Parchetului, reclamand violenta fortelor de ordine. Din declaratia dnei Dolores Elvira Partenie data in data de 30 aprilie 1990: „In jurul orei 5,15, in ziua de 24 aprilie '90, ma aflam impreuna cu fiul meu langa statia de metrou de la Universitate. Am zarit apropiindu-se un grup de politisti. Acestia au inceput sa ne loveasca cu bastoanele. Am primit o lovitura, un baston care mi-a paralizat corpul, nu am mai simtit nimic, nu am mai putut sa fug. Baiatul meu m-a luat de mana si mi-a spus sa fugim, ca altfel politistii ne omoara sau ne aresteaza. Am vrut sa intram la metrou, dar de acolo ieseau alti oameni care erau loviti de politistii din pasaj. Am vazut cum un baiat a fost trantit la pamant si lovit cu picioarele. Acesta incerca sa spuna ca el vine de acasa si ca nu are nimic in comun cu manifestatia din Piata Universitatii. Cu toate acestea, politistii au continuat sa-l loveasca.
Nu stiam incotro sa fugim. M-am tras inspre zidul de la Universitate. Am vazut cum o maicuta care ramasese peste noapte la troita sa se roage se impiedicase, iar politistii s-au napustit asupra acesteia, lovind-o cu picioarele si bastoanele de cauciuc. La nici trei metri de mine am vazut un copil de vreo 12 ani trantit pe jos si lovit bestial cu bocancii de catre politisti. Am incercat sa-i iau apararea si in schimb am mai primit doua bastoane pe spate”.
Luat la pumni si suit in avion
Revenit in tara, in ianuarie 1990, Doru Braia participa la mai multe adunari publice, la intruniri ale opozantilor, exprimandu-se constant impotriva FSN-ului si a lui Ion Iliescu. La data de 1 aprilie '90, Braia participa la o demonstratie care, plecand din Piata Universitatii, a ajuns pana la la Televiziune. Aici, s-a adresat celor prezenti propunandu-le ca a doua zi sa vina, la ora 15, la sediul Ministerului Apararii Nationale pentru a-si solicita spre consultare dosarele de la Securitate. Doru Braia povesteste ce a urmat: „La data de 2 aprilie '90, pe la ora 10, am primit un telefon de la Berlin, de la ministrul Apararii, Victor Athanasie Stanculescu. Mi-a spus ca a aflat de intentia mea de a cere dosarele Securitatii si de aceea sa fiu la ora 11, la sediul ministerului, pentru a pune la punct detaliile logistice pentru buna desfasurare a actiunii”. Cu toate ca era insotit de mai multi jurnalisti, lui Braia nu i s-a permis accesul in sediu decat insotit de o singura persoana, Boris Ciobanu, angajat la „Agerpres” (actualul „Rompres”).
„Am intrat, am fost intampinat de ministrul adjunct de atunci si m-au invitat la discutii. Mai erau prezenti sase-sapte generali. M-au intrebat de ce vreau eu deconspirarea Securitatii si in ce calitate cer acest lucru. Le-am raspuns ca in calitate de cetatean roman si le-am prezentat o serie de argumente. Mi s-a replicat ca nu am nici o calitate sa le cer si ca Iliescu nu aproba. Ministrul adjunct a pus mana pe un telefon, l-a sunat pe Mihai Chitac, ministrul de atunci al Internelor, si i-a comunicat: „Pasarica e la noi”. Discutia se incheiase, eu urma sa vin cu oamenii la ora 15 sa-si ceara dosarele. La iesire am fost intampinat de trei persoane. Mi-au fluturat niste legitimatii cu un tricolor pe colt. M-au anuntat ca sefii lor doresc sa vorbeasca cu mine. Le-am spus ca nu am timp, le-am inmanat o carte de vizita ca sa ma caute dupa ora 19. M-au prins de mana. Am intrebat daca sunt arestat. Mi-au zis ca nu. A mai aparut un individ. Acum erau patru. Mi-au rasucit mainile si m-au aruncat pe bancheta din spate a unei Dacii. Traseul a fost spre Aeroportul Otopeni. Pe tot drumul mi s-au adresat cu „Stai ca-ti aratam noi democratie” si ma loveau cu tocurile in zona gleznelor. Mi-au luat diplomatul. Unul dintre ei mi-a subtilizat suma de 21 mii marci, bani economisiti in Germania si care erau destinati achizitionarii unui apartament in Romania. Un colonel Ionescu de la UM 0215 m-a anuntat ca sunt declarata persona non-grata in Romania si trebuie sa parasesc tara. Le-am replicat ca sunt cetatean roman. M-au anuntat ca la ora 15 e un avion care ma va duce la Viena. Am repetat ca nu sunt de acord. Mi-au smuls pasaportul din mana. M-au insfacat de umeri si m-au tarat spre o incapere, apoi pe niste scari, si m-au aruncat intr-un microbuz hodorogit. Tot drumul m-am impotrivit. Au inceput sa ma ia la pumni. La un moment dat, in urma unui pumn puternic primit in barbie, mi-am pierdut cunostinta. Au continuat sa ma tarasca. In microbuz, am fost pus in genunchi cu armele in coasta. Mi-au fost fracturate patru coaste. Sub amenintari, am fost aruncat apoi pe scara avionului si in spatele meu s-a inchis usa. Avionul a decolat in directia Viena. Pasagerii si insotitorii de bord au fost ingroziti de imaginile barbare la care au asistat”, a precizat Braia.
