Conducerea Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala apela la orice mijloace ca sa evite un dialog direct cu manifestantii si grevistii foamei din Piata Universitatii. Nu de alta, dar revendicarile acestora (impiedicarea fostilor nomenclaturisti si securisti de a participa la viata politica; scoaterea Televiziunii de sub controlul puterii; numirea unui civil la conducerea Ministerului de Interne etc.) contraveneau planurilor puse la cale de Ion Iliescu si alti fosti comunisti de a prelungi agonia fostului regim. Toate demersurile societatii civile, ale organizatiilor independente erau permanent ignorate si se continua cu adresarea de jigniri la adresa opozantilor noului regim.
Una din solicitarile manifestantilor si a grevistilor foamei din Piata Universitatii era ca cei aflati la conducerea tarii, care preluasera puterea „nelegitim, neconstitutional si provizoriu”, sa dialogheze cu protestatarii. Abia in a doua saptamana a lunii mai '90, reprezentantii asociatiilor independente au fost contactati de un reprezentant al guvernului provizoriu pentru o eventuala intalnire. Ceea ce avea sa urmeze a demonstrat ca nu se urmarea cu adevarat demararea unui dialog real. Incercand, din nou, sa-i jigneasca pe protestatari, Iliescu a afirmat ca nu era vorba de un dialog, ci de o „audienta” si a interzis accesul presei la intalnire.
Din solidaritate, 150 de scriitori bucuresteni si membri ai Uniunii Artistilor Plastici au cerut Guvernului sa intervina pentru a salva vietile grevistilor foamei. De la balconul Universitatii au continuat sa ia cuvantul o serie de personalitati care isi exprimau nemultumirea fata de atitudinea presedintelui provizoriu Ion Iliescu si a celorlalti membri ai guvernului.
Singurul contact cu cei aflati la putere
Marian Munteanu, reprezentantul Ligii Studentilor, a relatat despre prima si ultima incercare de dialog cu reprezentantii puterii provizorii de la acea data: „A fost o interventie pentru dialog. O singura data. Domnul Andrei Plesu, care era ministrul Culturii mi-a telefonat… S-a luat legatura cu mine pentru ca eram reprezentantul Ligii Studentilor. Era foarte bucuros ca noi acceptam un dialog. Am reamintit ca de fapt noi am cerut permanent sa avem un dialog cu autoritatile. S-a propus ca intalnirea sa aiba loc la fosta sala a Parlamentului (langa Patriarhie, n.n.). Acolo au venit Ion Caramitru si Dan Iosif. M-am intalnit cu ei la usa dlui Iliescu. Am discutat cu dansii anumite amanunte despre intalnire. Caramitru mi-a spus ca nu se va putea filma, ca „s-ar face show” din aceasta intalnire. I-am replicat ca mandatul meu din partea celor aflati in piata, a Ligii Studentilor, era sa fiu la aceasta intalnire si sa se si filmeze. Caseta video urma sa fie apoi proiectata in piata zecilor de mii de protestatari. Am negociat sa ma duc macar cu un reportofon. Nici asa nu se putea. Mi-au spus ca se va face o stenograma si ni se va da o copie dupa aceasta. Am refuzat sa intru… Oamenii imi cereau proba acelei intalniri… se mintea foarte mult in acea vreme si eu trebuia sa prezint celor care ma delegasera dovada celor discutate. Iliescu nu era nimic atunci, era presedinte provizoriu al CPUN, ceva neconstitutional, nelegal etc.”
Dialogul nu a mai avut loc. Delegatia celor care se deplasasera sa discute cu Ion Iliescu s-a intors in Piata Universitatii.
Scriitorii s-au adresat Guvernului
Faptul ca guvernantii refuzau sistematic dialogul i-a determinat pe scriitorii bucuresteni si pe membrii Uniunii Artistilor Plastici din Romania sa adreseze o serie de proteste Guvernului Romaniei care ignora prezenta grevistilor foamei in piata.
„Subsemnatii, membri ai Uniunii Scriitorilor, reuniti cu prilejul Adunarii Generale a Scriitorilor din Bucuresti, cerem guvernului Romaniei sa intre in dialog cu grevistii foamei din Piata Universitatii. Constiintele noastre se cutremura la gandul ca o nenorocire ireversibila poate atinge in orice moment vietile acestor compatrioti ai nostri. De aceea, socotim ca e o datorie sa ne pronuntam pentru evitarea unei asemenea tragedii. Un dialog urgent inca o poate evita! Cerem Guvernului sa accepte ca viata e o valoare pe care politica nu are dreptul sa o ignore”. Au semnat, printre altii: Laurentiu Ulici, Denisa Comanescu, Nicolae Prelipceanu, Barbu Cioculescu, Stelian Tanase, Rodica Palade, Elena Stefoi, Octavian Paler, Nicolae Manolescu, George Pruteanu, Solomon Marcus, Ileana Malancioiu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Mircea Horia Simionescu si altii.
La randul lor, artistii plastici, membri ai Uniunii Artistilor Plastici din Romania, au lansat un apel la solidaritate, „alaturandu-se apelurilor altor organisme si organizatii de intelectuali in a solicita grabnica interventie a guvernului, pentru a salva vietile grevistilor foamei din Piata Universitatii”. Au semnat apelul la solidaritate: Horia Bernea, Teodor Hrib, Viorel Marginean, Nicolae Saptefrati, Anca Oroveanu, Vasile Gorduz, Cela Neamtu, Tiron Napoleon, Doina Lie, Magda Carneci si multi altii.
„Ingrijorarea crescanda a Guvernului”
Sub presiunea opiniei publice, guvernantii emit, in batjocura, un comunicat: „Guvernul Romaniei urmareste cu ingrijorare crescanda starea de sanatate a grevistilor foamei din Piata Universitatii. De mai multe zile pe peluza din fata Teatrului National s-au aflat si continua sa se afle in greva foamei un grup de persoane.
Inca de la inceputul acestei actiuni Guvernul a fost preocupat atat de motivele care i-au determinat pe grevistii foamei sa apeleze la aceasta forma extrema de protest, cat si de starea lor de sanatate. Guvernul a cautat sa se informeze concret si sa initieze un dialog cu grevistii, dialog refuzat de mai multe ori si chiar impiedicat in mod violent de cei ce ocupa abuziv Piata Universitatii. In ziua de 22 mai, cand s-au deplasat la fata locului, secretarul general al Guvernului si ministrul Justitiei au fost agresati violent de manifestanti, fiind pusi in imposibilitatea comunicarii cu grevistii. In acest caz, singura sursa de informare a Guvernului au ramas rapoartele zilnice primite de la echipele de asistenta medicala puse la dispozitia celor din piata, echipe coordonate de ministrul adjunct al Sanatatii. Prin intermediul acestor rapoarte, guvernul a urmarit zilnic starea de sanatate a grevistilor, ultimul buletin de analiza realizat in conditii de laborator evidentiind cote de glicemie nealarmante. Refuzului dialogului i s-a adaugat refuzul scris al celor care fac greva foamei de a-si continua actiunea intr-un asezamant medical sub supraveghere de specialitate”.
Cantecele golanilor
Zeci de artisti, cantareti, compozitori etc. si-au exprimat solidaritatea cu grevistii foamei si protestatarii din Piata Universitatii. In fiecare seara, la la balconul Universitatii sau chiar in mijlocul manifestantilor se cantau melodii special compuse si dedicate acestei actiuni. Dintre cantecele Pietei Universitatii: „Libertate te iubim!”, „Imnul Golanilor”, Imnul Gid ( „Nu plecam acasa!”), „Noi, nu”, „Piata Universitatii” si altele. Refrenul „Imnului Golanilor” a fost cel mai intonat si cunoscut de toti participantii la manifestatie: „Mai bine haimana decat tradator,/ Mai bine huligan decat dictator,/ Mai bine golan decat activist,/ Mai bine mort decat comunist!”. Versurile cantecelor protestatare au fost scrise pe pancarte afisate in principalele zone ale pietei. Pauzele dintre discursuri erau punctate cu melodiile special dedicate manifestatiei-maraton din Piata Universitatii. Artistii au compus si au cantat fara sa ceara de la nimeni nici un fel de recompensa materiala.
Dintre artistii care au fost permanent alaturi de protestatari enumeram: Vali Sterian si Compania de Sunet, Cristi Paturca, Stelian Maria, Dr. Barbi (Petre Constantin), Vlad Galis, Nicu Vladimir, Elena Carstea, Alexandru Andries si altii. Au fost prezenti si numerosi cantareti de muzica populara care si-au exprimat, prin cantecele lor, solidaritatea cu zecile de mii de manifestanti, dar si cu grevistii foamei.
Violenta politistilor
Din declaratia Gabrielei Dumitrica, data in ziua de 30 aprilie 1990, referitor la interventia in forta a politistilor din dimineata zilei de 24 aprilie '90. Ion Iliescu si ministrul de Interne de atunci au negat permanent ca impotriva manifestantilor pasnici s-a intervenit violent.
„Pe durata noptii de 23-24 aprilie, am ramas in piata cu un grup de membri de la Asociatia „21 Decembrie 1989”. Se formasera doua baricade si s-a decis sa ramanem sa demonstram pasnic. In jurul orei 5, pe o parte a rondului de la Universitate au sosit doua masini ale Armatei. Au mai aparut si doi barbati imbracati in kaki care ne-au zis ca „populatia este de partea noastra, ca este corect ce facem si toata lumea va iesi in strada alaturi de noi.
Pe la ora 5,30, am vazut venind dinspre Teatrul National un grup foarte mare de ofiteri de politie indreptandu-se spre gura de metrou. Pe bdul Republicii circulatia se desfasura normal. Mai erau circa 150-200 de demonstranti. La un moment dat, politistii au tabarat asupra noastra, lovindu-ne bestial cu bastoanele de cauciuc, si au asmutit cainii-lup spre noi. Am fugit spre Intercontinental, m-am impiedicat, am cazut si am ramas fara un pantof. Cand am incercat sa ma ridic, a venit un politist, care mi-a luat pantoful. A inceput sa ma loveasca cu picioarele, cu bastonul de cauciuc si injurandu-ma cu niste expresii pe care nu le pot reproduce. Am reusit sa fug iarasi. Din cauza loviturilor primite mi s-a facut foarte rau. Am fost adusa pe brate de cativa demonstranti la sediul Asociatiei „21 Decembrie 1989″, din strada Batistei nr. 24 A.”
Mesajul preotului Dumitru Staniloaie
In luna mai '90, de la balconul Universitatii s-a dat citire unui emotionant mesaj de solidaritate transmis de preotul Dumitru Staniloaie:
„Iubiti tineri ai Romaniei,
Hristos a inviat!
Va trimit acest salut in scris, deoarece neputinta batranetii nu-mi permite sa viu direct in fata voastra.
Domnul cel inviat sa fie cu voi, sa va sustina in viata cea noua si plina de vejnica nadejde pe care ne-a castigat-o cu dragostea care a mers pana la moarte.
Va rog sa fiti tari si uniti in credinta in El. Precum ne iubeste el sa-l iubim si noi pe el si sa ne iubim unii pe altii.
Asa va birui poporul nostru greutatile prin care trece, asa ne vom pastra ca un popor puternic si ne vom impune lumii intregi.
Asa ne vom pastra unitatea si identitatea noastra spirituala ca neam romanesc care avem ceva de dat lumii.
Domnul Hristos sa fie cu voi, cu toti si cu neamul nostru acum si in vecii vecilor, caci vor veni neamurile la judecata si fiecare va aduce avantaj ca nu s-a lasat intimidat de nici o amenintare, ca nu a crezut si nu a iubit decat Poporul Roman.
Inchei rugandu-va din adancul inimii sa ne pastram uniti, sa slujim Adevarul, sa nu ne lasam speriati de nimic si sa dam tarii pilda revolutiei adevarate.
Noi sa nu ne micsoram slava!”
Corturile FSN
La aproximativ o saptamana dupa declansarea manifestatiei din Piata Universitatii, esplanada din fata Teatrului National a fost „acoperita” de zeci de corturi. Cele mai multe au inceput sa apara imediat dupa declansarea grevei foamei de catre unii manifestanti. Corturile au ramas pana in ziua de 13 iunie 1990, cand fortele de ordine au intervenit la solicitarea presedintelui Ion Iliescu si a FSN-ului. Initial, corturile au servit pentru adapostirea grevistilor foamei, dar si a altor zeci de persoane care au sosit la manifestatie din mai multe orase ale tarii. Capitala nu a fost singurul oras unde, pe durata manifestatiei anticomuniste, au fost amplasate corturi. Si in alte localitati din tara s-a procedat similar.
„Primele corturi au aparut odata cu greva foamei declansata de manifestanti. Imi aduc aminte ca la inceput era doar cortul amplasat de Asociatia „Medici fara frontiere”, care a asigurat, inca din primele momente, neconditionat, asistenta medicala. Pe urma au tot aparut… A mai fost si un cort de tip militar, tot pentru grevistii foamei, si altele. La inceput nu am stiut, abia recent am aflat ca si FSN, prin oamenii lui Dan Iosif, a amplasat aici doua corturi”, a declarat Dumitru Dinca, membru al „Aliantei Poporului”, grevist al foamei si unul dintre cei mai activi participanti la manifestatie.
O alta marturie interesanta care face referiri la unele probleme aparute in zona corturilor din fata Teatrului National este cea a lui George Roncea: „Au existat pe durata manifestatiei mai multe diversiuni si probleme care au trebuit sa fie rezolvate. La un moment dat am aflat ca sub un cort amplasat acolo au fost ascunse mai multe arme automate. Zvonul s-a raspandit cu repeziciune. E clar ca a fost o diversiune a autoritatilor. Am intervenit repede si am cerut ca acele arme sa dispara asa cum au aparut. Au fost luate, cred, tot de cei care le-au adus, diversionisti platiti de FSN. Pentru preintampinarea unor astfel de situatii au fost luate masuri speciale. S-au facut echipe de control si se faceau verificari periodice la corturi pentru a preintampina astfel de situatii”.
De asemenea, Doru Maries, membru al „Aliantei Poporului”, a afirmat ca nu putine au fost incercarile puterii de a manipula manifestantii si de a-i denigra cu orice pret: „Se perindau fel de fel de personaje. Unii lansau zvonuri, altii actionau etc. Majoritatea erau cu misiune. Se stie foarte bine ca Serviciul Roman de Informatii si UM 0215 au avut oameni infiltrati acolo, care incercau diverse actiuni de discreditare. Nu de putine ori am intervenit si le-am cerut unora sa plece din zona sau sa paraseasca corturile”.
Ovidiu Popescu, membru al „21 Decembrie 1989”: „S-a incercat sa se creeze diverse situatii neplacute cu acele corturi. Tin minte ca in zona pietei au fost aduse personaje din lumea interlopa pentru discreditarea actiunilor. Prin demersurile puterii de atunci, la Televiziunea de stat din Bulgaria a fost prezentat un reportaj despre manifestatie care facea referiri la practicarea prostitutiei, a unor activitati ilegale, droguri etc. Erau tentative disperate ale FSN-ului de a ne discredita, de a minimaliza ceea ce se facea prin acea manifestatie”.
