Care este adevărata legătură dintre preşedintele Senatului, Mircea Geoană, omul de afaceri cercetat odinioară penal Maria (Lili) Schutz şi senatorul PSD Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv, sub acuzaţia de trafic de influenţă? Apoi, cât de adâncă este implicarea lui Mircea Geoană în actualul dosar „Voicu”?
Răspunsurile pot fi găsite în interceptările telefonice anexate la un dosar instrumentat de DNA Oradea, în 2006, din care reiese faptul că Maria (Lili) Schutz i-a solicitat lui Geoană sprijin, pe telefonul acestuia de la Senat, în timp ce era cercetată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea a trei infracţiuni cu înşelăciune prin care ar fi păgubit statul român cu circa 5 milioane euro. Ancheta judiciară viza preluarea şi derularea contractelor de privatizare a societăţilor Sere Codlea şi Orser Oradea de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS). Însă la acel moment Mircea Geoană nu era avocat, ci preşedintele Camerei superioare a Parlamentului şi şeful politic al Mariei (Lili) Schutz, în calitatea ei de lider al organizaţiei de femei a PSD Dolj. Potrivit interceptărilor intrate în posesia RL, rugămintea Mariei (Lili) Schutz nu a rămas fără ecou. Mircea Geoană a ajutat-o pe Schutz, nu cu o vorbă bună, ci cu o recomandare la colegul Cătălin Voicu, asigurând-o că „te ajută cu ce ai nevoie”. Mai mult, Geoană i l-a recomandat lui Schutz pe Voicu nu ca pe un avocat pe care să-l angajeze, ci în calitatea lui Cătălin Voicu de general.
Astfel, pe 6 septembrie 2006, Maria (Lili) Schutz îl înştiinţa prin SMS pe Mircea Geoană că a fost chemată la DNA Oradea, că înaintea ei mai fusese chemat şi fostul şef al ADS Corneliu Popa, pe care procurorii îl suspectau că ar fi ajutat-o pe Maria (Lili) Schutz să păgubească agenţia pe care o conducea. În replică, fostul lider PSD i-a transmis lui Schutz să vină la Bucureşti. A doua zi, Mircea Geoană a sunat-o pe „Lili”, aşa cum i se adresa în particular acesteia, spunându-i textual: „Te rog să îţi notezi un număr de telefon… O secundă, ca să-l scot din memorie… Domnul general Voicu Cătălin. (…) Sună-l acum, te întâlneşti cu el şi te ajută cu ce ai nevoie”. Săptămâna trecută, pe 29 aprilie, la ieşirea din sediul central al DNA, unde a fost audiată ca martor în actualul dosar „Voicu”, Maria Schutz a negat că Mircea Geoană i-ar fi intermediat o întâlnire cu senatorul Cătălin Voicu. La fel a făcut şi fostul lider al PSD în intervenţiile sale publice de până acum.
Zilele trecute, la DNA s-a prezentat şi preşedintele Senatului, Geoană şi Schutz fiind audiaţi ca martori în dosarul DNA în care a fost arestat senatorul PSD Cătălin Voicu. Cei doi au fost convocaţi de procurorii anticorupţie după ce anchetatorii au interceptat mai multe convorbiri în care senatorul Cătălin Voicu se lăuda, într-o discuţie purtată anul trecut cu senatorul PSD Alexandru Mazăre, că ar fi blocat dosarul penal al Mariei (Lili) Schutz la solicitarea lui Mircea Geoană. Nici fostul lider al PSD, nici Maria (Lili) Schutz nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.
Cum a ratat DNA Oradea „momentul operativ”
În ciuda stenogramelor din interceptările realizate de DNA Oradea în 2006, specialiştii contactaţi de RL susţin că, din punct de vedere penal, Mircea Geoană nu mai poate fi tras la răspundere de către procurorii DNA care instrumentează actualul dosar „Voicu”. Motivul ar fi unul foarte simplu: „A fost ratat momentul operativ al anchetei”, ne-au declarat sursele contactate. „Procurorii DNA Oradea trebuiau să meargă mai departe şi să ceară mandat de interceptare atunci, în 2006, pentru Cătălin Voicu atât timp cât el nu avea nici o calitate să o ajute pe Schutz. Mai ales că Voicu nu a reprezentat-o niciodată pe Maria Schutz în calitate de avocat. Existau indicii că ceva e necurat tocmai din perspectiva faptului că cel cu care vorbea Schutz nu i-a făcut legătura cu un avocat care să o reprezinte în dosarul penal, ci cu un general”, completează sursele RL.
Dosarul Schutz, încă pe rol
În decembrie 2007 DNA Oradea a finalizat ancheta arătând că Maria (Lili) Schutz, cu sprijinul inculpaţilor Corneliu Popa (fostul şef al ADS) şi Mihai Ciobanu (fost director în cadrul Agenţiei), a indus în eroare ADS cu ocazia încheierii şi derulării contractelor de privatizare ale societăţilor comerciale Orser SA Oradea şi Sere Codlea SA Braşov.
Procurorii au stabilit că Schutz nu avea la dispoziţie mijloacele financiare necesare derulării contractului şi nu a respectat clauzele contractuale referitoare la investiţiile asumate prin contracte. Dosarul se află şi acum pe rolul Tribunalului Bihor.
6 septembrie 2006 Schimbul de SMS-uri Schutz-Geoană
21:35:48, Schutz Maria: „N-au găsit altceva. Vor să mă acuze de înşelăciune”.
21:37:00, Mircea Geoană: „Trimite-mi detalii”.
21:46:24, Schutz Maria: „L-au chemat la dna oradea pe popa fast dir gen la ads şi pe dir urmari contracte. I-a invinuit de complice la inselaciune, eu fiind considerat autorul. Dupa c”.
21:46:28, Schutz Maria: „E au căzut serele prin catastrofă, am cerut amânarea investiţiilor. S-a făcut act ad. Nu sunt învinuiţi decât membri psd, deşi sunt 5 semnături. Dir. Juridic”.
21:46:31, Schutz Maria: „E membru pc şi vice la avab. L-a forţat să spune ceva de mine ca să-j ierte”.
21:52:59, Mircea Geoană: „Vino la bucuresti”.
21:55:44, Schutz Maria: „La ora 7 plec cu avionul la oradea la audieri din bucureştL Când să vin?”.
22:01:25, Mircea Geoană: „La întoarcere”.
22:02:25, Schutz Maria: „Mulţumesc din suflet”.
Discuţia-cheie de pe 7 septembrie 2006
Mircea Geoană: Lili, eşti în Bucureşti?
Maria Schutz: Da.
Mircea Geoană: Te rog să-ţi notezi un număr de telefon… o secundă ca să-l scot din memorie… 072. xxx. xxx. domnul general Voicu Cătălin.
Maria Schutz: Ok.
Mircea Geoană: „Sună-l acum, te întâlneşti cu el şi te ajută cu ce ai nevoie.”
Maria Schutz: „Mulţumesc foarte mult şi vă doresc sănătate şi numai bine.”
Mircea Geoană: „Bine, ne auzim, pa, pa!”
Judecătorul Jipa, cercetat de CSM
Secţia disciplinară pentru judecători a CSM va începe pe 12 mai judecarea magistratului Cristian Jipa de la Curtea Supremă, pentru abateri disciplinare. După declanşarea scandalului „Voicu”, dosar în care Jipa este învinuit de complicitate la trafic de influenţă, CSM a demarat în paralel o altă anchetă. Lui Jipa i se impută încălcarea unui articol din Legea privind statutul magistraţilor, care reglementează incompatibilităţile şi interdicţiile ce îi vizează pe magistraţi. Totul a pornit de la faptul că Cristian Jipa a răspuns „prezent” chemării lui Cătălin Voicu de a se întâlni cu el şi cu Alexandru Mazăre la Restaurantul „Select”. Potrivit DNA, Alexandru Mazăre avea la acel moment interesul ca senatorul Voicu să intervină într-un dosar al Curţii Supreme în care fratele lui Alexandru, primarul Radu Mazăre, cerea anchetarea unui procuror DNA, în semn de răzbunare. Dacă va fi găsit vinovat, Jipa riscă inclusiv excluderea din magistratură.
Ce au discutat Voicu şi Mazăre despre Geoană şi Schutz
Voicu Cătălin: Băga-mi-aş p… în Geoană şi cu toţi americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Supremă, că mulţi au dosare. Şi cu toate golăncile, cu şeful organizaţiei PSD de la Dolj (Maria Schutz – n.r.). Şuţa aia cu serele, cu tot… Păi, şefa, doamna Cristea de la Dâmboviţa, la fel, şi nu-ţi mai dau nume, că nu-i frumos. Mulţi! Dom’ne, i-am rezolvat pe toţi, dom’ne, că unde n-a fost loc de rezolvat am dat suspen-dare, n-a plecat cu puşcărie, alţii le-a dat 10 ani, unul dintre avocaţi zice: „Dom’ne, nu-i e ruşine, dom’ne?” „Dom’ne, zic, asta a fost!” (…)
Voicu Cătălin: … asta, să ne ajute Dumnezeu, vine turul doi, ş-atunci… se duce la negociere, vreau Internele. Dacă nu mă duc la Interne, da…
Mazăre Alexandru: Eu am vorbit cu Radu…