La sfârşitul săptămânii trecute, a apărut în presă o fotografie care o prezenta pe Mona Pivniceru în timp ce se urca în maşina condusă de Andrei Năstase, fiul fostului premier aflat în prezent în închisoare pentru corupţie. Judecătoarea era însoţită de Mariana Alexandrescu, fostă consilieră a lui Năstase. Inainte de a o prelua pe Mona Pivniceru ȋn maşina familiei Năstase, Mariana Alexandrescu fusese ȋn vizită acasă la Dana Năstase, soţia ex-premierului, după cum singură a declarat presei. „În ziua de 14 august, eu, care sunt în relaţii foarte bune de ani de zile cu Adrian şi Dana Nastase, am făcut o vizită Danei Nastase, care a vrut să mă vadă şi să-mi spună „La mulţi ani!” cu o zi ȋnainte de Sfânta Maria. Am plecat la familia Năstase cu un taxi, iar când să plec, Dana Nastase mi-a spus că îmi dă ea maşina să mă ducă acasă (…)„ s-a confesat presei Mariana Alexandrescu. Cu această maşină pusă la dispoziţie de Dana Năstase , fostul consilier de stat pe probleme juridice Mariana Alexandrescu s-a dus să o ia pe Mona Pivniceru pentru a merge „să servească o felie de tort” de Sf. Maria.
Surse USL spun însă că Dana Năstase ar fi chemat-o la ea acasă pe Mariana Alexandrescu pentru a-i da o notă de fundamentare care să fie folosită pentru graţierea soţului ei. Apoi, Mariana Alexandrescu ar fi transmis, la rându-i, această notă Monei Pivniceru. Momentul urcării Monei Pivniceru ȋn maşina familiei Năstase a fost surprins de paparazzi , iar fotografiile au apărut ȋn presă.
Interdicţiile unui magistrat
Precizăm că potrivit regulamentelor, un magistrat nu are voie să frecventeze medii infracţionale. Dacă este prins magistratul poate fi sancţionat chiar cu eliminarea din magistratură.
Citeşte şi Procurorii au interceptări cu Mona Pivniceru din care ar rezulta planul de subordonare a justiţiei
Mona Pivniceru este judecător la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi reprezentant (acum demisionar) ȋn Consiliul Superior al Magistraturii al judecătorilor din cadrul acestei instanţe. Conduita ei ar trebui să fie model pentru ceilalţi magistraţi. Reamintim că potrivit planului USL, Mona Pivniceru va fi numită ministru al Justiţiei miercuri, ȋn cazul ȋn care până atunci va obţine avizul de detaşare de la CSM.
Urgenţele de pe agenda viitorului ministru al Justiţiei
Surse USL spun că ȋntre urgenţele care figurează pe agenda viitorului ministru, cel mai probabil ( pana acum) Mona Pivniceru, figurează: schimbarea procurorului general al României, Laura Codruţa Koveşi şi a procurorului şef al DNA, Daniel Morar; intocmirea documentaţiei pentru propunerea de graţiere a fostului premier Adrian Nastase de către presedintele interimar Crin Antonescu.
După rezolvarea acestor urgenţe ar urma punerea ȋn aplicare a strategiei de revocare a actualelor conduceri ale CSM, Inaltei Curţi şi de revocare a unor judecători de la Curtea Constitutionala.
Citeşte şi Ponta, despre imaginile cu Pivniceru: Cum i s-a scos imediat o poză când trebuia să fie în Guvern!
In paralel , procurorii subordonaţi vor cere instanţelor de judecată retrimiterea la DNA sau la Parchetul General a dosarelor penale care ȋi vizează pe membrii USL şi pe acoliţii lor, cu motivarea „completarea cercetarilor”.
După returnarea dosarelor, acestea vor fi ȋnchise . Aceeasi strategie a fost aplicată cu succes şi ȋn precedenta guvernare PSD din perioada 2001-2004, când premier a fost Adrian Nătase, iar preşedinte- Ion Iliescu.
Cine este Mariana Alexandrescu
Citeşte şi Monica Macovei: Mona Pivniceru nu mai poate fi propunerea pentru Ministerul Justiţiei
Surse din cadrul Ministerului Justiţiei spun că până ȋn 1990 Mariana Alexandrescu a fost avocată. După ’90 , ea a fost numită judecător la Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei, unde s-a ȋmprietenit cu judecătoarea Viorica Costiniu, membru fondator al Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR).
În perioada 1993-1994, Mariana Alexandrescu a primit un post ȋn cadrul Ministerului Justiţiei, fiind promovată pe funcţia de director. Cât timp a lucrat ȋn minister, s-a familiarizat cu birocraţia obligatorie pentru obţinerea graţierii.
In 2003, Mariana Alexandrescu a fost avansată consilier de stat pe probleme juridice la cabinetul premierului Adrian Năstase. Mariana Alexandrescu a cunoscut-o pe Mona Pivniceru prin vechea ei prietena ei Viorica Costiniu.
Cum s-a lansat Mona Pivniceru
Pivniceru şi Costiniu s-au cunoscut în cadrul Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR). Pe atunci, Viorica Costiniu era preşedinte AMR, iar Mona Pivniceru era judecător la Iaşi. După declanşarea scandalului arestării pentru corupţie a senatorului PSD Cătălin Voicu şi a judecătorului (şef de sectie la Inalta Curte) Florin Costiniu, soţul Vioricăi Costiniu, conducerea AMR a fost preluată de Mona Pivniceru, iar prietena ei a rămas preşedinte onorific.
Acesta a fost momentul în care Mona Pivniceru a devenit vizibilă în spaţiul public.
Din calitatea de presedinte executiv al AMR, Mona Pivniceru a cerut CSM sa apere reputatia judecatorului Florin Costiniu. Dupa incatusarea acestuia, a renuntat la cerere. Dupa ce a fost promovata la Inalta Curte, Mona Pivniceru a participat la alegeri pentru CSM si a castigat. Din acel moment , pe langa vizibilitate publica, Mona Pivniceru a primit si putere de decizie asupra carierei magistratilor din Romania. Reamintim ca, in calitate de membru CSM, Mona Pivniceru l-a aparat si pe Adrian Nastase , sustinand ca dosarul „Trofeul Calitatii”, in care a fost condamnat ex-premierul, este „un dosar politic” si chiar ar fi cerut – spun surse CSM- pedepsirea judecatorilor de la instanta de fond, care au motivat condamnarea la inchisoare cu executare.