După ce foştii şefi pedelişti ai Casei de Sănătate Suceava au fost demişi pentru că ar fi ajutat farmacii prietene să obţină câteva miliarde de lei vechi în mod fraudulos, aceeaşi metodă este folosită acum şi de conducerea numită de USL. Soţul actualului director economic, Carmen Bădoi, şi-a deschis o farmacie care a obţinut un contract exact cu Casa de Sănătate.
Firma SC Mercur Farm SRL Suceava aparţine lui Daniel Bădoi, lider PSD Suceava.Deşi nu a avut niciodată afaceri în domeniul medical în timpul când soţia sa era simplu economist la CAS Suceava, Bădoi s-a gândit acum să deschidă o farmacie.La numai câteva luni, nevasta sa a devenit director economic la respectiva instituţie, iar farmacia lui Bădoi a ajuns să aibă contract cu Casa de Sănătate. Acest lucru poate fi verificat pe site-ul instituţiei, la capitolul „Furnizori de Servicii”. Carmen Bădoi, soţia liderului PSD, semnează şi ordinele de plată pentru serviciile pe care le prestează firma acestuia.Mai mult chiar, directorul economic al Casei îşi trece veniturile obţinute de firma soţului, Mercur Farm, în propria declaraţie de interese pe care o depune pe site-ul CAS. Până acum, suma pe care a încasat-o de la Casa de Sănătate este de 73.777. La prima vedere, banii pot părea puţini, dar trebuie să ţinem sema de faptul că este o afacere nou înfiinţată şi cu perspective mult mai mari pentru viitor.
„Eu nu verific nici un act de la farmacia soţului. Un coleg o face”
Carmen Bădoi susţine însă că nu este conflict de interese şi nu crede că este ceva imoral :„Farmacia există, însă eu nu am nici o funcţie în această firmă.Din 2009, am avut numai funcţii de execuţie la Casa de Sănătate. Din 2012 am devenit director economic. Farmacia are o activitate redusă, este printre ultimele din judeţ. Farmacia are contract pe doi ani.Acum s-au făcut acte adiţionale şi se aşteaptă un nou contract. Toate sunt pe site. De când s-a pornit toată isteria asta cu conflictul de interese eu nu am mai verificat nici un act de la farmacia soţului. Am pus un coleg să facă asta. ANI ştiu că verifică treaba asta. Nu este nici pe departe .La farmacii dăm către toţi furnizorii.Toţi au acces dacă îndeplinesc condiţiile.Nu este o licitaţie, o sumă care se împarte.Mai este un coleg care este în Biroul de Control al farmaciilor şi soţia este farmacistă şefă la o unitate. Acuma dacă el merge în control la soţie eu cred că îşi face datoria cum trebuie.Fiecare are părerea lui.Cred că cineva mă vânează şi nu ştiu de ce. Soţul meu vrea să facă şi el comerţ.Ce pot să fac?”.
Cum a apărut sesizarea
Luptele interne din cadrul CAS Suceava sunt de notorietate. O reclamaţie despre o posibilă incompatibilitate în cazul soţilor Bădoi i-a fost atribuită liderului de sindicat Mugurel Şuţu.Acesta neagă însă faptul că ar fi autorul reclamaţiei şi crede că este prins la mijloc într-o luptă politică:”Eu sunt lider de sindicat şi sunt prins la mijloc în această luptă politică între fosta şi actuala conducere. Ăia dinainte sunt anchetaţi cu nişte reţete date în fals. Au fost demişi, au plecat,pa. Anul trecut au venit nişte solicitări de la poliţie să dăm mai multe date. Actuala conducere, adică doamna Bădoi s-a grăbit să facă repede cercetările şi a trimis echipa de control. Din momentul ăla au început să curgă fel de fel de reclamaţii: la Parchet, la ANI, chiar şi la presă. A apărut şi o sesizare care chipurile ar fi fost trimisă de mine.Este vorba despre o incompatibilitate la directoare şi cel care verifică farmaciile, şeful de la control.Este real că soţul doamnei Bădoi are o farmacie, da acum, ce decontează ce nu decontează nu s e mai pune.” ne spune Mugurel Şuţu.
Proprietarul farmaciei nu întelege ce este imoral în faptul că are o relaţie de afaceri cu CAS Suceava, instituţie condusă de soţia lui. „Am făcut farmacia asta că am găsit un spaţiu de închiriat la ţară şi m-am gândit că e o afacere bună. Acum fiind la început e mai greu. Eu sunt membru în conducerea PSD Suceava, membru în Consiliu de Administarţie la Termica Suceava dar nu aş vrea să politizăm lucururile.” declara Daniel Badoi.
Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, ne-a declarat că ” În unele cazuri este puţin mai complicat să dovedim că există un conflict de interese.Trebuie să existe o relaţie patrimonială directă. Sunt mai multe condiţii. Vom verifica”