3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialCartierul ANL "Henri Coanda" - 55.000 euro, vila de la stat

Cartierul ANL „Henri Coanda” – 55.000 euro, vila de la stat

Constructia de locuinte prin Agentia Nationala a Locuintei (ANL) pare a fi o portita legala gasita pentru a fenta o lege speciala, care interzice achizitionarea unui apartament subventionat de stat de catre persoane care mai au ori au avut o proprietate pe teritoriul Romaniei. Accesul la o locuinta ANL este permis oricarui cetatean care are solvabilitatea bancara, indiferent de cate alte proprietati mai are. Avantajele achizitionarii unei locuinte prin ANL sunt multiple. Spre exemplu, in cartierul de vile Henri Coanda din Bucuresti, pentru constructia imobilelor statul acorda o subventie de 20% din pretul locuintei. De asemenea, sunt gratuite utilitatile (apa, canalizare, gaze, electricitate), iar terenul este primit de ANL in folosinta gratuita.

Initial, proiectele de locuinte ANL erau destinate tinerilor sub 35 de ani si persoanelor evacuate din casele nationalizate. Ulterior insa majoritatea beneficiarilor au ajuns a fi demnitarii sau copiii acestora. Nici parlamentarii cu vederi de stanga ca Tudor Mohora si Octavian stireanu nu au refuzat un astfel de chilipir.
Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 al Capitalei, crede ca s-a ajuns sa se construiasca vile sponsorizate cu bani publici "printr-o extensie a legii, o smecherie (…) Am ajuns sa construim gratuit pana si utilitati de peste 100 de milioane de euro pentru persoane care nu reprezinta probleme sociale".
peste 100 de milioane de euro vor fi investite de Primaria Generala a Capitalei pentru realizarea infrastructurii necesare complexului de vile ANL din cartierul Henri Coanda din nordul Capitalei, sustine Andrei Chiliman, primarul sectorului 1. El a refuzat alocarea acestor bani, desi viitorul cartier rezidential se afla in sectorul al carui edil este, motivand ca are alte prioritati: "Mie nu mi se pare normal sa oferi utilitati gratuite unor oameni care isi cumpara acolo vile cu curte, in conditiile in care avem multi tineri sub 35 de ani fara locuinte sau chiriasi evacuati din casele retrocedate. ANL nu trebuia sa faca vile, ci blocuri si sa le inchirieze unor persoane defavorizate. Eu am refuzat sa aloc gratuit 50 de milioane de euro pentru apa si canalizare in acea zona pentru ca eu am strazi fara apa, unde oamenii locuiesc de zeci de ani si am preferat sa le rezolv acolo problemele".

Subventia statului: 20% din pretul locuintei
Pe lista beneficiarilor de vile subventionate de stat in viitorul cartier Henri Coanda, contractate de la ANL cu credit ipotecar, figureaza – pe langa persoane care indeplinesc criteriile de atribuire a acestui tip de locuinte – parlamentari PSD, judecatori, procurori, politisti, fii de militari, demnitari, consilieri de tot felul, in special din anturajul PSD. Proiectul a fost lansat in 2003, la o expozitie de machete inaugurata de catre premierul de atunci, Adrian Nastase, si de catre ministrul Transporturilor, Constructiilor si Locuintei din acea vreme, Miron Mitrea. Oferta era tentanta: case cochete, cu suprafete cuprinse intre 100 si 300 de metri patrati, la care se adauga curti, terase, garaje, toate la preturi de constructie minime, scutite de TVA. Exceptarea de la TVA este o subventie mascata a statului, ne-a precizat un oficial ANL. Vilele sunt situate pe terenuri transferate gratis de catre stat la ANL, un adevarat cartier exclusivist la pret de chilipir. Costul general al unei vile cu suprafata construita de 120 metri patrati este de 55.000 de euro, iar al uneia de peste 300 de metri patrati construiti e de 160.000 de euro. Fiecare vila are o curte de circa 500 mp, iar utilitatile (apa, canalizare, gaze, electricitate) sunt gratuite. In prezent, pretul pietei pentru o vila de peste 300 metri patrati construiti poate ajunge la cateva milioane de euro. Numai curtea unei vile in suprafata de circa 500 de metri patrati valoreaza peste 500.000 de euro, afirma primarul Chiliman.

Doua randuri de liste, persoane "disparute"
Chilipirul a atras avalanse de cereri, care depaseau oferta de atunci a ANL de doar 1.111 case, asa ca s-a facut o selectie pe calculator "prin utilizarea unui soft care a determinat ordinea finala a solicitantilor", dupa cum ne-a comunicat oficial institutia. Punctajele cele mai mari pentru a beneficia de o astfel de locuinta subventionata de stat ar fi trebuit sa le obtina solicitantii casatoriti, cu varste pana in 35 de ani si care sa nu fi fost proprietari de locuinta. In mod bizar, multi dintre cei selectionati de calculator aveau, in 2003, cu mult peste limita de 35 de ani, detineau proprietati, dar si functii inalte in structurile statului. De asemenea, am gasit pe liste odrasle ale unor inalti demnitari sau ofiteri, in special din serviciile secrete. si mai bizar este faptul ca ANL ne-a oferit o prima lista, care coincidea in cea mai mare parte cu cea gasita de noi pe Internet, dar biroul de presa al institutiei a revenit cu o noua lista (invocand o "incurcatura regretabila"). Din noua lista lipsesc unii politicieni apropiati PSD, o serie de generali si multi fii de fosti ofiteri ai serviciilor secrete.

Seniorii castigatori
Spre exemplu, la categoria varsta depasita ar putea figura Oliviu Gherman (PSD – intre timp decedat, disparut de pe a doua lista oficiala a ANL), Mariana si Octavian stireanu (PSD, cu cate o casa fiecare, insa Mariana stireanu a disparut din a doua lista oficiala trimisa de ANL), Tudor Mohora (PSD, prezent pe liste), Decebal Ilina (general MApN, disparut din a doua lista ANL), Emanuel Albu (judecator, prezent pe liste), Roxana Bichel (prietena si partenera de afaceri a Danei Nastase, disparuta din a doua lista ANL), Radu F. Alexandru (parlamentar, disparut din a doua lista ANL), Radu Gratian Ghetea (presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, disparut de pe a doua lista ANL), Ileana Stana Ionescu (actrita si parlamentar din partea minoritatilor, disparuta de pe a doua lista ANL).

Demnitari relativ tineri
A doua categorie de beneficiari e reprezentata de demnitari relativ tineri, precum Sorin Chelmu (secretar general al Ministerului Agriculturii, care pe ultima lista ANL a fost inlocuit cu Leta Chelmu), Madalina Buta (judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, prezenta pe ambele liste), Silvia Ciornei (parlamentar PC, disparuta de pe ultima lista), Dragos Rusu (fost adjunct la Garda Financiara, disparut de pe a doua lista ANL) sau Constantin Buchet (PRM, membru CNSAS, prezent pe ambele liste).

Odraslele
A treia categorie de beneficiari initiali este reprezentata de copiii unor inalti demnitari sau ofiteri care insa au disparut de pe ultima lista a ANL. Am contactat-o pe Ana Maria Musetescu pentru a o intreba cum de ea si ruda sa, Madalina Emilia Musetescu (pe listele initiale, amandoua figureaza cu acelasi numar de telefon mobil), si-au contractat cate o vila subventionata de stat. Ne-a raspuns ca "Romania libera" nu are voie sa se intereseze de subiect si ne-a inchis telefonul. Am fi vrut sa o intrebam in ce relatie de rudenie este cu fostul sef al APAPS, Ovidiu Musetescu, acum parlamentar PSD. Alte nume cu rezonanta disparute de pe lista initiala a ANL sunt Catinca Niculescu Duvaz, Mihaela Plesita, Sorana Lavinia Urdareanu, Mihai Costin Taracila, Alexandra Nagy, Oana Sfichi. Alte trei nume de copii ale unor personalitati – Mihai Puwak, Marius Priboi si Radu Silinescu – figureaza doar pe lista gasita de noi pe Internet. Contactata telefonic, Hildegard Puwak (fost ministru al Integrarii) ne-a spus ca fiul ei, Mihai (implicat intr-un scandal cu fonduri europene), nu a obtinut creditul bancar, motiv pentru care a renuntat la contractarea vilei.

Puncte de vedere
Mohora: "Desfiintati programul!"
Lui Tudor Mohora (parlamentar PSD, fost prim-secretar PCR) nu i se pare imoral sa achizitioneze o vila subventionata de stat dintr-un program social demarat initial ca sprijin pentru tinerii sub 35 de ani. "Nu e nici o contradictie cu doctrina social-democrata. Desfiintati dvs. programul si gata!", ne-a spus Mohora, dupa care a intrerupt convorbirea.

Capanu sau joaca de-a v-ati ascunselea
George Capanu, sef al Directiei Silvice Bucuresti intre anii 2001 si 2004, este si el unul dintre fericitii posesori de contracte de cumparare de vile din cartierul Henri Coanda. "Nu am nici o vila acolo", a afirmat Capanu cand l-am intrebat ce probleme sociale avea ca sa-i fie motivata subventionarea vilei de catre stat. A recunoscut abia cand i-am spus ca am obtinut oficial listele de la ANL, unde figureaza pe pozitia 233. Ca sa evite explicatiile, dl Capanu ne-a inchis de doua ori telefonul. Capanu a fost deseori acuzat ca, in perioada in care a condus Directia Silvica Bucuresti, a facut schimburi suspecte de terenuri in favoarea unor persoane din anturajul PSD.
Chelmu: "Nu mi se pare ca
am fost favorizat"
Sorin Chelmu, acum secretar general al Ministerului Agriculturii, sustine ca legea nu-i interzicea sa contracteze o vila ANL, chiar daca mai avea o locuinta. "Am platit 72.000 de euro in 2003, iar pana acum puteam sa-i investesc si sa castig. Nu mi se pare ca am fost favorizat. Aveam 35 de ani in 2003. Am trecut-o pe sotia mea in locul meu pentru ca eu nu am timp sa ma ocup."

Stireanu: "Terenul nu e treaba dvs."
Octavian Stireanu, parlamentar PSD, sustine ca i se pare normal si moral sa achizitioneze de la stat, la pret de chilipir, o vila si curtea aferenta, chiar daca mai detine si alte proprietati si a depasit varsta de 35 de ani. stireanu ne-a asigurat ca achizitia este in regula: "Statul nu-mi subventioneaza achizitionarea vilei, creditul ipotecar este fara dobanda subventionata, iar terenul nu e treaba dvs.". Sustinerile parlamentarului PSD sunt contrazise chiar de raspunsul oficial al ANL transmis redactiei noastre, care spune clar: "Subventia acordata de stat este de 20% din pretul locuintei".

ISTORIC
» Ansamblul de locuinte Henri Coanda, demarat in timpul guvernarii PSD, se construieste pe un teren in suprafata de 99 de hectare, in apropiere de Aeroportul Baneasa. Terenul este impartit in doua zone: 45,9 hectare se afla in administrarea Primariei Sectorului 1, iar alte 53,3 hectare apartin Primariei Voluntari. Proiectul initial prevedea construirea a 1.111 case, cu suprafete cuprinse intre 120 metri patrati si 340 metri patrati. Casele vor beneficia de curti proprii de circa 500 metri patrati fiecare, cu terase si garaje. In prezent, ANL detine terenurile in folosinta gratuita. Potrivit ANL, in acest moment se afla in constructie 894 de astfel de locuinte, in diverse stadii de executie.

ANDREI CHILIMAN

» "O extensie a legii, o smecherie"

Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, sustine ca proiectul cartierului de vile Henri Coanda, la care sa aiba acces si cei care au deja locuinte proprietate personala si au trecut de 35 de ani, s-a facut "printr-o extensie a legii, o smecherie". De asemenea, Chiliman sustine ca "era moral ca acele terenuri sa fie vandute beneficiarilor cu pretul pietei, de minimum 500 de euro pe metrul patrat. (…) Nu mi se pare corect sa construim case subventionate pentru cei care mai au locuinte. Programele de locuinte ANL trebuie destinate tinerilor sau familiilor care au fost evacuate din casele nationalizate. Am ajuns sa construim gratuit pana si utilitati de peste 100 de milioane euro pentru persoane care nu reprezinta probleme sociale. Proiectele ANL gen cartierul Henri Coanda dau drepturi unor persoane si numai obligatii autoritatilor locale".

Cele mai citite

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Valeriu Iftime renunță la funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Valeriu Iftime, președintele organizației PNL Botoșani, a decis să renunțe la funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal. Demisia a fost oficializată în cadrul...

Noul lider al Siriei promite centralizarea armamentului sub controlul statului

Ahmed al-Shareh, noul lider al Siriei, a anunțat că toate armele din țară vor fi plasate sub controlul statului, marcând un pas semnificativ în...
Ultima oră
Pe aceeași temă