Despre cei care au folosit armele cu luneta in zilele revolutiei s-a stabilit ca nu faceau parte din trupe teroriste sau alte forte speciale de represiune. „Temutii lunetisti” care au actionat la revolutie erau simpli civili, militari sau, mai rar, din trupele de Securitate. Nu teroristii au tras cu armele cu luneta, ci astfel de arme au fost utilizate pentru anihilarea asa-zisilor „teroristi”. Cu astfel de armament s-a tras in special din cladirile care au fost tinute sub asediu in acele zile, de trupele mixte formate din civili, militari, garzi patriotice si trupe de Securitate. Armele cu luneta au ajuns la un moment dat un fel de jucarii in mainile unor soldati sau civili. Nu rare au fost, de exemplu, episoadele derulate in sediul fostului Comitet Central, cand diversi indivizi care intrasera in posesia unor astfel de arme amenintau in jur sau trageau la nimereala pe ferestre cand li se parea ca se misca vreo perdea la apartamentul din imobilul de vizavi. Pe langa pustile cu luneta folosite de civili, provenite de la Directia a V-a sau gasite dosite prin sediul CC-PCR, si militarii prezenti au avut astfel de arme, care existau in dotarea Ministerului Apararii Nationale.
Identificarea tragatorilor cu arme cu luneta care au produs victime (morti si raniti grav) a fost dificila, armele cu luneta de fabricatie romaneasca utilizand acelasi tip de proiectil ca uzualul pistol mitraliera de calibrul 7,62 mm. Cu toate acestea, cel putin pentru Sibiu si Bucuresti, persoanele (civili si militari) care au folosit acest gen de armament sunt cunoscute de procurorii militari in urma derularii unor anchete minutioase, de-a lungul mai multor ani. Pana in prezent, nici unul dintre lunetistii de la revolutie nu a fost condamnat.
Civili contra militari
Din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe majoritatea cladirilor inalte din zona centrala a Bucurestiului au fost postati militari si civili, fara a se cunoaste intre ei. La etajele superioare ale Palatului Telefoanelor si pe terasa erau dispusi militari care executau foc asupra majoritatii cladirilor din jur.
Revolutionarii care ocupasera cladirea fostului CC-PCR, aflati la ultimul etaj al sediului, au observat siluete (care erau ale militarilor) pe terasa Palatului Telefoanelor. Zvonurile privind teroristii au infierbantat mintile civililor, care au solicitat comandamentului militar din sediul CC-PCR arme cu luneta „pentru a-i anihila pe teroristi”. Colonelul Florea Lazarescu, la acea vreme cadru activ al fostei Directii a V-a, a primit misiunea de a se deplasa la sediul unitatii sale pentru a aduce armele cerute. Ofiterul a fost insotit de civilii Valentin Ganea si Mihai Fulger. Sediul Directiei a V-a ajunsese sub paza armatei dupa ce, conform afirmatiilor unor civili gasiti in acel sediu, securistii fugisera pe o scara spre curtea interioara. Colonelul Lazarescu si cei doi civili au ridicat cinci arme si patru lunete. Distribuirea acestora catre civili si militari a fost facuta de un alt civil, Nica Leon.
Armele cu luneta distribuite in Comitetul Central (provenite de la Directia a V-a), dar si cele care se aflau deja in dotarea unor cadre ale armatei au fost folosite din plin in perioada 22-25 decembrie '89, atat in interiorul sediului, cat si pentru trageri spre exterior (directia Palatul Telefoanelor, curtea CC-ului, blocul „Romarta” etc.).
Georgica a vazut „sabotorii” prin binoclu
„Teroristii urmeaza sa distruga antenele de transmisiuni de pe Palatul Telefoanelor”, „se incearca intreruperea legaturilor telefonice cu centrele militare”, „in noaptea asta, securistii si teroristii vor arunca in aer antenele de transmisie prin satelit de la Telefoane” au fost doar cateva dintre zvonurile vehiculate pe holurile CC-PCR, existand si telefoane primite care „confirmau” aceste informatii.
Elevul serg. Georgica Nemteanu, de la UM 0828 Bucuresti-Baneasa, privind prin binoclu, a observat pe terasa Palatului Telefoanelor trei-patru siluete. Soldatul a sustinut ca, in acele momente, a avut convingerea ca acei indivizi cocotati pe terasa Palatului Telefoanelor incercau sa taie niste cabluri.
Capitanul Olaru, superiorul lui Georgica Nemteanu, impreuna cu acesta si alti doi ofiteri au decis sa deschida focul pe directia respectiva, indicata de soldat. In acest scop s-au folosit armele cu luneta din dotare. Simultan, asupra Palatului Telefoanelor au inceput sa traga si doua transportoare-amfibii blindate, amplasate in apropierea hotelului „Continental”.
Armata si trupele de Securitate care primisera ordin sa apere cladirea Palatului Telefoanelor de un eventual atac terorist au reactionat intens de fiecare data cand se tragea asupra zonei. Au fost folosite cantitati impresionante de munitie si s-a deschis foc asupra tuturor cladirilor din jur, fiind inregistrate zeci de victime.
Locatarul curios a ramas fara apartament
Bd. Magheru, dimineata zilei de 23 decembrie 1989. In perimetrul cuprins intre hotelul „Lido” si magazinul „Eva” se auzeau focuri razlete de arma, fara a se observa persoane ranite sau decedate prin impuscare. In urma reclamatiilor mai multor cetateni din zona, cativa militari, carora li s-au alaturat voluntar persoane civile, au plecat sa depisteze locurile din care se presupunea ca se trage.
Un grup, format din patru militari in termen si civilii Vasile Voicu si Marian Georgian, a urcat pe terasele blocurilor ce gazduiau Agentia de Turism ONT si magazinul „Eva”. Mai multi martori afirmasera ca din zona teraselor se executase foc. Pe bloc nu au fost gasite nici o persoana si nici un indiciu care sa conduca la concluzia ca s-ar fi tras din acest loc. In schimb, surpriza, asupra grupului ad-hoc de militari si civili aflati in cautare de teroristi s-a deschis foc dinspre alte directii, mai precis de pe terasele superioare ale unor imobile mai inalte, din zona, unde se aflau dispozitive similare, constituite din militari si civili.
Atentia trecatorilor a fost atrasa, insa, de un individ „suspect” care, conform declaratiilor unor trecatori, „supraveghea zona, ascuns dupa o perdea”, la fereastra unui apartament situat la penultimul etaj al blocului „Eva”. Militarii din strada au deschis focul. Dupa incetarea focului, a avut loc o „scotocire”, nefiind identificate persoane, arme sau munitie care sa confirme banuielile trecatorilor. Individul catalogat „suspect”, de la fereastra apartamentului amplasat la penultimul etaj al blocului, nu era decat un pasnic locatar curios. Apartamentul acestuia a fost serios distrus ca urmare a tragerilor din exterior.
„Garda Tineretului”, la datorie
In 1989, Dan Naghi era student la Facultatea de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti. Pe 23 decembrie '89, la ora 9.30, urma sa se intalneasca cu un coleg in fata Bisericii Italiene de pe Bd. Magheru. „Colegul nu mai venea si eu asteptam de 10 minute in fata bisericii. Deodata, am zarit venind dinspre str. Onesti un grup de civili cu niste banderole tricolore la maini. Am fost luat la intrebari de ce ma tot invart pe-acolo si, in plus, mi-au spus ca locatarii din blocul alaturat sunt cei care au sesizat comandamentul din CC-PCR despre „o persoana suspecta” care se invarte prin zona. Le-am explicat de ce stau si astept. Nu au fost convinsi si m-au perchezitionat. M-au pus sa ma descalt, apoi sa-mi scot cureaua, ca nu cumva sa ascund vreun stilet in ea. La un moment dat, unul dintre ei mi-a fluturat o legitimatie, de fapt un petic de hartie batut la masina ministeriala. Mi-au zis ca fac parte din „Garda Tineretului Liber”, care asigura paza in preajma CC-ului. A fost prima si ultima oara cand am auzit de aceasta organizatie sau ce-o fi fost. Dupa perchezitie, mi-au spus sa-i insotesc spre sediul CC-UTC. Bineinteles ca nu aveam de ales. In timp ce traversam, s-a auzit o rafala de mitraliera; instinctiv ne-am aplecat si am traversat in fuga bulevardul. Am ajuns la intrarea la CC-UTC. Unul dintre civili a intrat in sediu si a revenit insotit de doi militari. A urmat un nou interogatoriu, dupa care oamenii s-au lamurit ca nu am nicio legatura cu teroristii sau cu Securitatea. Mi s-a spus sa nu mai stau in strada si sa ma duc acasa la mine daca vreau sa nu patesc ceva”, a declarat Naghi.
