In ziua de 22 decembrie 1989, dupa pranz, imediat dupa fuga lui Ceausescu, civilii au luat cu asalt principalele sedii ale institutiilor de stat de importantta strategica. Rand pe rand, au fost ocupate: CC-PCR, Televiziunea, Radiodifuziunea, Securitatea Municipiului Bucuresti etc. Grupuri masive de oameni s-au adunat si in preajma marilor uzine, a ministerelor, institutiilor de cultura, si in general oriunde se banuia ca s-ar putea intampla acte de sabotaj ale unor posibile „forte contrarevolutionare”. Televiziunea si Radiodifuziunea au inceput sa preia si sa difuzeze imediat comunicate privind asa-zisii teroristi, fara sa verifice sau sa precizeze exact sursa. Cu sau fara nici un fel de acte de identitate, civilii au primit arme si munitie. Revolutionarii inarmati erau acum peste tot, amestecati cu cadre ale Armatei si garzi patriotice, dar printre care misunau in civil si ofiteri de Militie si Securitate. Se incercau fel de fel de forme de organizare, in comitete, grupuri de actiune sau garzi populare.
Ordinele primite la unitatile militare erau contradictorii. Initial se daduse ordin de retragere in cazarmi, apoi s-au primit ordine de deplasare spre anumite obiective, s-a „proclamat infratirea Armatei cu demonstrantii” si abia tarziu, spre seara, lucrurile s-au mai clarificat cand militarii au aflat ca trebuie sa asigure nitica ordine in zonele asediate. Au inceput sa apara si disensiunile intre civili si militari, fiecare dorind sa detina controlul absolut asupra imobilelor sau actiunilor de aparare. Lipsa mijloacelor de comunicare, preluarea unor centrale telefonice si statii radio de catre revolutionari au condus, alaturi de alte evenimente, la instaurarea haosului.
Militienii trimit demonstrantii peste securisti
In timp ce in Piata Palatului (actuala Piata a Revolutiei) demonstrantii luau cu asalt cladirea CC-ului, alte grupuri de manifestanti destul de numeroase si hotarate se adunasera in fata Inspectoratului de Militie al Municipiului Bucuresti. Existau zvonuri cum ca arestatii din noaptea de 21-22 decembrie '89 se mai aflau inca in acest sediu. De fapt, toti cei care fusesera retinuti in Piata Universitatii si zonele adiacente fusesera transportati la primele ore ale diminetii la Penitenciarul Jilava. Manifestantii adunati in fata Militiei cereau eliberarea arestatilor si un mic grup chiar reusise sa patrunda la interior. Militienii au reusit insa sa-i convinga pe protestatari ca ar fi bine sa se indrepte spre cladirea fostei Securitati a Municipiului Bucuresti, aflata pe strada Beldiman. Ajunsi la Securitatea Bucuresti, manifestantii au constatat ca usile acestui imobil fusesera blocate. Abia peste o ora-doua, cand zvonul ca in cladirea Securitatii s-ar mai afla retinuti din 21 decembrie, din Piata Universitatii, a ajuns la revolutionarii de la CC, un grup inarmat de civili a sosit la fata locului. Dupa tentative de dialog cu cei de la interior, au fost fortate intrarile si s-a preluat controlul intregii cladiri. Revolutionarii au „probat” statiile de radio-emisie ale Securitatii, precum si radiotelefoanele Motorola. Diversi securisti rataciti care nu cunosteau foarte bine mersul evenimentelor cereau prin statie indicatii, iar revolutionarii aflati la celalalt capat la firului le ofereau de la injuraturi la sfaturi de cum sa se predea poporului. Spre seara, au intervenit si fortele Ministerului Apararii Nationale. Cladirea a fost evacuata fara a se face uz de arma. A fost controlata toata cladirea si nu au fost gasite persoane retinute in noaptea precedenta.
Niste civili declarau ca detin controlul Directiei a V-a
In dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, in jurul orei 17, Compania de Misiuni Speciale a UM 01026 Bucuresti, sub comanda maiorului Romulus Puiu, s-a deplasat in Piata Revolutiei pentru a asigura paza sediului Comitetului Central. Din ordinul maiorului Puiu, un numar de opt militari in termen, pusi sub comanda plut. Constantin Roman, de la aceeasi unitate, au fost trimisi sa asigure paza si apararea sediului Directiei a V-a, pe str. Boteanu. Cand au patruns in cladirea respectiva, militarii au sesizat ca usa de acces era fortata, iar in interior au gasit sase civili inarmati care afirmau ca sunt revolutionari. Acestia au relatat ca ultimele cadre ale Directiei a V-a ar fi fugit din sediu, in urma cu putin timp, pe scara de serviciu. Procurorii militari care au anchetat cazul au mentionat ca in momentul sosirii militarilor la Directia a V-a nu s-au gasit urme de tragere cu armament.
La nici doua ore de la sosirea militarilor, asupra Directiei a V-a s-a deschis focul din mai multe directii, in principal dinspre Piata CC-ului. Militarii si civilii care se aflau in interiorul cladirii au inceput sa riposteze impotriva „inamicului”.
Schimbul de focuri a continuat si in cursul noptii. In jurul orei 24, cei aflati in sediu (militari si civili) au ramas fara munitie si au spart usa de la camera de armament si munitie a Directiei, aprovizionandu-se cu cartuse.
Revolutionarii devin suspecti de terorism
A doua zi, pe 23 decembrie '89, asupra sediului Directiei a V-a a continuat sa se traga, de data aceasta cu mitralierele de pe transportoarele amfibii blindate (TAB-uri) plasate in Piata Revolutiei. S-a creat o grava confuzie in legatura cu persoanele aflate in sediul Directiei, acestea fiind banuite de terorism. Toata lumea din CC-PCR, dar si cei din piata, militari si civili, aveau convingerea ca ultimele ramasite securiste de la Directia a V-a opun rezistenta. Reporterii straini aflati in zona inregistrau declaratiile revolutionarilor care relatau despre „teroristii-securisti” fideli regimului Ceausescu, imbracati in combinezoane negre, cu arme cu luneta care rezistau inca in sediul Directiei a V-a.
Ca urmare a acestor schimburi de focuri, un glont tras din exterior l-a omorat mortal, in jurul orei 12, pe soldatul Corneliu Gavrilov, ce se afla in sediu, sub comanda plut. Constantin Roman, de la UM 01026. Tot haosul a fost urmarea zvonurilor alarmiste privind sosirea iminenta a unor teroristi si a lipsei de cooperare intre formatiuni, subunitati sau unitati militare.
Asaltul asupra Directiei a V-a a continuat. In jurul orei 16, in ziua de 23 decembrie 1989, asupra sediului s-a tras in continuare cu armamentul de pe TAB-uri, de data aceasta existand si „sustinerea” unui tanc apartinand UM 01060 Bucuresti. Lipsa munitiei, moartea unuia dintre militari, unele incendii locale i-au determinat pe soldatii si civilii de la interior sa paraseasca de urgenta incinta, reusind sa fuga printr-un gang. Pe toata durata noptii de 23-24 decembrie 1989, persoane necunoscute au sustras diverse documente, armament, munitie etc. din acest sediu. In ziua de 24 decembrie 1989 au sosit mai multe camioane militare, dar si dube civile care au incarcat diverse lucruri din imobil. Unul dintre civilii prezenti in acea perioada in zona a afirmat ca toata incarcatura de materiale ar fi fost dusa la o unitate militara din Ghencea.
Dosare si aparatura electronica
Aflat in sediul CC-PCR, Anghel Calinescu, 52 ani, a afirmat ca a fost solicitat de Armata sa ajute la incarcarea si transportul materialelor care au putut fi recuperate din sediul Directiei a V-a: „Am fost mai multi civili si militari care am incarcat ce am gasit prin sediul Directiei. Cand am ajuns noi, cladirea fusese partial incendiata si probabil pe durata noptii si a diminetii se intervenise cu masini de pompieri. In unele incaperi totul era inecat in apa si spuma de stingere incendii. Lucrurile erau ravasite, poate de la apa, poate de la incendiu sau de la proiectilele explozive. La fel de posibil este ca, la plecare, ofiterii securisti sa fi creat aceasta dezordine pe care noi am gasit-o in sediu. Am pus tot ce am gasit in saci de rafie sau plastic, fie in lazi de carton. Nu-mi dau seama ce s-ar mai fi putut recupera de acolo, totul era ud. Printre dosarele si hartiile imprastiate la tot pasul am zarit diverse dispozitive, aparatura electronica (microfoane, difuzoare, piese electronice obisnuite). M-am uitat pe niste hartii: unele erau de contabilitate, altele erau niste fise de cadre etc. Unii dintre civili, dar si militari se „serveau”, bagand prin buzunare diverse obiecte, hartii (care erau pe jumatate distruse) etc. Toate lucrurile gasite in Directia a V-a au incaput in vreo patru-cinci camioane militare si doua dube TV de culoare alba, fara alte insemne”.
Ordinul RSR furat nu era din aur si nici cu pietre pretioase
In perioada 22-28 decembrie 1989, zeci de persoane au fost depistate, in special in zona centrala a orasului (sediul CC al PCR, Palatul Republicii, blocul „Romarta”, Palatul Telefoanelor, Televiziune, Radiodifuziune, ministere etc.), dupa ce-si insusisera diverse bunuri din incinta unor obiective economice, social-culturale sau chiar apartamente. Intr-un dosar al Procuraturii Militare, un martor, Adrian N. Gheorghiu, a descris cum la dispozitivul militar de paza exterioara a Palatului Telefoanelor au fost retinute mai multe persoane, unele avand asupra lor documente, fotografii, carti de vizita ale unor demnitari din fostul CC al PCR, obiecte de imbracaminte, pixuri, stilouri, bani, videocasete, ceasuri, radiocasetofoane si chiar arme si munitie sustrase. Jafuri au avut loc si in apartamentele parasite in graba de proprietari, in urma tirului sustinut asupra acestora, in blocurile de pe strada Academiei (blocul „Romarta”), str. Onesti (actuala Dem. I. Dobrescu) Ð Blocul cu Galeria Orizont, str. Boteanu si altele.
Un alt martor, Sebastian Taralunga, a depus marturie la Parchet in legatura cu jafurile comise la Palatul Republicii, inclusiv Muzeul de Arta.
Interesant este si dosarul instrumentat de procurorii militari privind pe Peter Horvath, care a sustras din Consiliul de Stat Ordinul „Erou al RSR”, ce se acorda varfurilor fostei nomenclaturi, crezand ca este din aur si pietre pretioase. In realitate, ordinul si medalia respectiva aveau o valoare de inventar de doar 319 lei.
„Nu o sa am liniste pana nu aflu cine l-a impuscat pe fiul meu”
Florin Ciungan, impuscat la revolutie, este doar un simplu nume trecut in dosarul 41/P/93 si pentru care s-a dat rezolutia de neincepere a urmaririi penale inca de acum mai bine de 10 ani. Ancheta in cazul tanarului de 24 ani impuscat langa sediul CC a fost deschisa prin 1991, fara a se stabili nici un element concret: locul precis, circumstantele crimei. Luand legatura cu mama eroului-martir, am aflat un lucru deloc surprinzator: Maria Ciungan nu stia nimic, dar absolut nimic, despre acest dosar, nici de rezolutia de neincepere a urmarii penale. Dosarul a fost ascuns de procurorii militari si nici solutia nu a fost comunicata partilor implicate, asa cum cere legea, tocmai pentru ca victimele sa nu se constituie parte civila in vreun proces sau pentru ca acestia sa nu conteste cumva decizia luata. Mai mult, Maria Ciungan a declarat cum in anul 1990 a fost convocata la politie, unde i s-a comunicat „sa nu tulbure apele, ca oricum nu o sa afle altceva”. Oricum in „dosarul dosit” la Parchetul Militar nu scrie mai mult decat stia si Maria Ciungan: Florin Ciungan a murit pe 23 decembrie 1989, impuscat in abdomen, in fata CC al PCR. Bineinteles, dna Ciungan spera, in continuare, ca i se va face dreptate si ca echipa generalului magistrat Dan Voinea va relua ancheta si in cazul sutelor de morti si raniti de la CC si imprejurimi: „Acum am dorinta sa nu plec pe lumea cealalta fara sa aflu cine l-a impuscat. Vreau sa aflu cine si de ce l-a impuscat. Nu o sa am liniste pana nu aflu aceste lucruri. Pentru ce l-au impuscat pe Florin al meu?”
