0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialANL ia de la săraci şi dă la bogaţi

ANL ia de la săraci şi dă la bogaţi

Cum poţi să câştigi peste 70 mii de euro fără să mişti un deget? Una dintre reţetele acestei afaceri „minune” este cea folosită de zeci de persoane care au obţinut apartamente ANL, subvenţionate de stat, pe care acum le-au scos la vânzare la preţul pieţei. Printre beneficiarii acestor locuinţe se numără secretari de stat, consilieri de miniştri sau oameni de afaceri prosperi.

Imobilul ANL din Şoseaua Virtuţii numărul 22, din sectorul 6 al Capitalei, a fost construit în perioada 2007-2009, prin programul de credit ipotecar. Blocul e amplasat într-o zonă bună, la stradă, în faţa sediului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Preţul iniţial al unei garsoniere era de 21.000 de euro, dar Primăria Sectorului 6 a oferit beneficiarilor o subvenţie de 30%. Astfel, o garsonieră de 40 de metri pătraţi, la cheie, a ajuns să coste 14.700 de euro. Un alt exemplu: un apartament cu trei camere în imobilul din Virtuţii a fost cumpărat cu 29.000 de euro. Beneficiarii acestor apartamente au avut numai de câştigat de pe urma ANL. Asta dacă ne gândim la faptul că o garsonieră din blocul respectiv a fost vândută recent cu 55.000 de euro, iar un apartament cu trei camere e scos acum la vânzare cu 105.000 de euro.

Afacerist de zeci de milioane de euro, subvenţionat de stat

Deşi ANL nu a făcut o promovare prea mare imobilului din Şoseaua Virtuţii, cererea a fost mai mare decât oferta. Prin urmare, conducerea ANL a trebuit să-i departajeze pe solicitanţi, pe baza unor criterii stabilite de consiliul de administraţie al acestei instituţii. Teoretic, ar fi trebuit avantajaţi tinerii până în 35 de ani, căsătoriţi, cei care nu aveau altă locuinţă, au fost evacuaţi din case naţionalizate sau aveau un handicap fizic. Totuşi, dacă ne uităm acum pe lista de beneficiari, observăm că foarte mulţi dintre aceştia nu îndeplinesc criteriile de departajare: au alte case (dovadă e faptul că nu locuiesc în aceste apartamente sau le-au vândut), au sume mari de baniProxy-Proxy-Connection: keep-alive
Cache-Control: max-age=0

nnection: keep-alive Cache-Control: max-age=0 26icirc;n conturi sau au maşini de lux de 3-4 ori mai scumpe decât locuinţa de la ANL.

Un astfel de exemplu este Roxana Curelea Străchinescu. Potrivit Registrului Comerţului, ea a fost acţionară în firma SC Best Advertising & Consult SRL, iar ulterior şi-a cesionat acţiunile către tatăl şi soţul său. În momentul de faţă, soţul său deţine 33% din această firmă. Conform site-ului Ministerului de Finanţe, această societate a avut în perioada 2006-2009 o cifră de afaceri de 10,3 milioane de euro.

Soţii Curelea Străchinescu nici măcar nu şi-au luat în primire apartamentul ANL. Locuinţa are trei camere şi o suprafaţă utilă de 85 de metri pătraţi şi a costat 43.881 de euro. Dacă luăm în calcul şi subvenţia de 13.164 de euro, soţii Străchinescu au plătit doar 30.716 euro pentru un apartament care acum valorează 105.000 de euro.

Milionari în euro, restanţieri la întreţinere

Soţii Străchinescu au acumulat datorii la întreţinere de 2.641 de lei, potrivit listei de la avizier. Întrebată de ce nu şi-a preluat apartamentul, Roxana Străchinescu ne-a declarat: „Am tot amânat pentru că apartamentul trebuie reamenajat. Am preferat să-mi aleg eu gresia şi faianţa. Datoria la întreţinere e doar pe câteva luni. O s-o achităm”. Despre afacerile de zeci de milioane de euro, Roxana Străchinescu ne-a precizat: „În 2006, când am contractat acest apartament, nu aveam aceste venituri. Nu ne permiteam atunci să ne cumpărăm o locuinţă de pe piaţa liberă. Atunci stăteam cu chirie. Ulterior, ne-am cumpărat o casă în care stăm şi în momentul de faţă”.

Declaraţia Roxanei Stăchinescu este contrazisă însă de cifre: în 2006, firma familiei a avut o cifră de afaceri de 1,14 milioane de euro.

Interesant este că o parte din contractele acestei firme au fost încheiate chiar cu Ministerul Dezvoltării şi Turismului, care are în subordine ANL. Întrebată cum a reuşit să câştige aceste contracte cu statul, Roxana Străchinescu ne-a răspuns: „Nu există nici o legătură între aceste contracte şi obţinerea apartamentului de la ANL”.

20% din beneficiari nu stau în apartamente

Conform listelor cu cheltuielile de întreţinere din blocul din Virtuţii, aproximativ 20% din beneficiari nu şi-au luat în primire apartamentele. Alţii se pare că, după ce şi-au recepţionat locuinţele, nu s-au mutat în ele, deoarece consumul de apă caldă şi apă rece este zero. Mulţi dintre ai au totuşi restanţe la întreţinere (chetuieli commune, încălzire etc). Am stat de vorbă cu câţiva dintre proprietarii acestor apartamente: „Am cumpărat apartamentul, dar nu stau acolo. Care e problema dumneavoastră? Nu locuiesc acolo din diverse motive. Datoria la întreţinere e mică şi o s-o achit”, ne-a explicat Constantin Cristian Ţânţaru, proprietar de locuinţă ANL. „Eu sunt mama beneficiarei. Nu e treaba României libere de ce nu stă fiica mea acolo. Nu dau relaţii prin telefon. Întreţinerea a fost plătită prin transfer bancar”, ne-a răspuns Doina Boaru, mama Oanei Boaru, beneficiara directă.

Tunuri de zeci de mii de euro

În ultimul timp, blocul ANL a fost împânzit cu anunţuri de vânzare sau de închiriere a apartamentelor. La o parte dintre acestea am sunat şi noi. Astfel, am aflat de la o firmă imobiliară că o garsonieră a fost vândută recent cu 55.000 de euro, iar un apartament cu două camere, cu 82.000 de euro. Un apartament cu trei camere este de vânzare cu 105.000 de euro. Dacă e să comparăm preţurile de vânzare cu cele de achiziţie, se poate observa că proprietarii au dat adevărate tunuri imobiliare. Un apartament de două camere se închiriază cu 350 de euro, adică mai mult decât dublul ratei lunare a beneficiarului către instituţia financiară care i-a acordat creditul.

Concurenţă de doi pe un loc

Întrebată ce părere are despre faptul că o parte din persoanele cărora le-au aprobat cererile pentru locuinţe subvenţionate le-au vândut imediat la preţul pieţei, conducerea ANL ne-a declarat: „Având în vedere că locuinţele respective sunt proprietate personală, beneficiarii sunt cei care iau deciziile cu privire la acestea, iar ANL nu are nici un drept să comenteze aceste aspecte”.

Reprezentanţii ANL ne-au informat că pentru cele 101 apartamente din Virtuţii au primit 230 de cereri, dintre care doar 210 au fost eligibile. În răspunsul primit la redacţie, reprezentanţii ANL au încercat să ne convingă că foarte mulţi doritori nu au fost solvabili la bănci, atunci când au cerut credite.

„Ceea ce susţin reprezentanţii ANL e o aberaţie. Pentru o garsonieră de 14.700 de euro, rata lunară la un credit ipotecar pe 20 de ani e în jur de 115 euro. Pentru a primi creditul, solicitantul trebuie să aibă un salariu net de peste 300 de euro. Salariul mediu în Bucureşti este de 400 de euro net. Deci, solicitanţi sunt foarte mulţi”, afirmă Ruxandra Andrei, director adjunct al finzoom.ro, site care se ocupă cu informaţii privind produsele financiar-bancare.

VIP-uri printre beneficiarii ANL

Zsuzsanna Peter, actual secretar de stat în Guvern, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei. În perioada în care a primit aprobarea pentru locuinţă, ea era consilierul personal al ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Laszlo Borbely, şi membru în Consiliul de Administraţie al ANL. „În CA-ul de la ANL nu s-a supus aprobării listele de beneficiari. Eu am depus o cerere ca orice cetăţean şi mi-a fost aprobată”, ne-a declarat Zsuzsanna Peter. Ea este în prezent membru în Consiliul Naţional de Integritate, care supervizează activitatea ANI, şi a uitat să-şi treacă în declaraţia de avere apartamentul de la ANL.

Lukacs Vilmos, fost preşedinte-director general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), funcţie asimilata celei de secretar de stat. Din februarie 2011, nu mai lucrează la CNI. Are peste 35 de ani şi o avere compusă din: o casă de locuit de 80 de metri pătraţi, un apartament de 52 de metri pătraţi şi o cabană de 36 de metri pătraţi. Pe lângă aceste trei locuinţe, el mai deţine cinci terenuri care însumează 44,79 hectare. În Şoseaua Virtuţii, şeful CNI este proprietarul unui apartament ANL de două camere cu o suprafaţă utilă de 57,81 metri pătraţi. Pentru acest apartament, Vilmos a plătit doar 22.720 de euro. Vilmos nu a putut fi contactat.

Manuela Irina Pătrăşcoiu, director economic general în cadrul Companiei Naţionale de Investiţii. În momentul contractării apartamentului ANL, mai avea un apartament în sectorul 1 al Capitalei, moştenit în anul 2000. Mai are 1.000 mp în Costineşti, un autoturism Moskvitch şi unul Volkswagen Golf. Pentru achiziţia apartamentului ANL a făcut un credit ipotecar în 2006 de doar 18.000 de euro. În august 2008, a făcut un leasing de 55.000 de euro pentru un Volkswagen Touareg. Are în conturi 179.100 lei (44.000 de euro) şi 9.090 de euro. „Cealaltă casă e moştenită şi nu e a mea în întregime. Locuinţa ANL nu e una socială. Legat de creditul pentru maşină, o casă nu se poate compara cu o maşină”.

Cât au costat locuinţele subvenţionate ale ANL

garsonieră  – 14.700 de euro

2 camere – 21.700 de euro

3 camere – 28.700 de euro

Cu ce salariu te califici pentru o locuinţă ANL

garsonieră – 115 euro rată lunară pe 20 de ani. Beneficiarul trebuie să aibă un venit de peste 300 de euro.

2 camere – 160 de euro rată lunară pe 20 de ani. Beneficiarul trebuie să aibă un venit de peste 450 de euro.

3 camere – 240 de euro rată lunară pe 20 de ani. Beneficiarul trebuie să aibă un venit de peste 600 de euro.

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă